JOHN KERRY:  "Securitatea Israelului - în fruntea priorităţilor în cadrul discuţiilor din dosarul nuclear iranian"

F.A.
Internaţional / 5 decembrie 2013

Secretarul de stat american John Kerry a dat asigurări astăzi, în cadrul unei întrevederi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, că securitatea Israelului figurează "în fruntea priorităţilor" în cadrul discuţiilor din dosarul nuclear iranian, informează AFP.

"Securitatea Israelului se află, în cadrul acestor negocieri, în fruntea priorităţilor noastre", a declarat Kerry în prezenţa lui Netanyahu, la capătul a trei ore de discuţii în biroul şefului executivului israelian de la Ierusalim.

"Mă asociez preşedintelui (Barack) Obama pentru a transmite poporului israelian angajamentul nostru profund faţă de securitatea Israelului", a insistat el, precizând că administraţia americană subscrie "principiului potrivit căruia Israelul este o ţară ce trebuie să se poată apăra şi vorbi de una singură".

"Legătura dintre Statele Unite ale Americii şi Israel este indestructibilă", a adăugat şeful diplomaţiei americane, recunoscând totodată existenţa "unor divergenţe ocazionale asupra aspectelor tactice".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb