"JPMorgan" negociază un acord de 11 miliarde dolari cu Justiţia din SUA

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 septembrie 2013

"JPMorgan" negociază un acord de 11 miliarde dolari cu Justiţia din SUA

"JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă americană după valoarea activelor, este pe punctul să încheie o înţelegere de 11 miliarde dolari cu autorităţile din SUA ca să pună capăt mai multor investigaţii legate de practicile acesteia pe piaţa obligaţiunilor ipotecare, spun surse apropiate situaţiei, citate de presa internaţională.

Acestea susţin că suma nu este finală, dar include despăgubiri de 4 miliarde de dolari către investitorii păgubiţi. La negocieri participă Departamentul Justiţiei, Departamentul pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană şi procurorul general al statului New York, Eric Schneiderman, spun sursele. De menţionat că Schneiderman este co-preşedintele unui grup de lucru format din autorităţi federale şi locale, responsabil de anchetarea conduitei băncilor pe piaţa creditelor ipotecare în perioada premergătoare crizei financiare.

"JPMorgan" încearcă să rezolve mai multe investigaţii privind piaţa obligaţiunilor ipotecare, derulate de autorităţi federale şi locale din mai multe state, inclusiv Philadelphia, Washington şi Sacramento. Recent, banca i-a propus guvernului o plată de 3-4 miliarde de dolari pentru stingerea acuzaţiilor, sumă respinsă de autorităţi, potrivit surselor citate.

Una dintre cele mai importante investigaţii se referă la obligaţiuni ipotecare vândute către investitori de banca "Bear Stearns" Cos., preluată în 2008 de "JPMorgan".

Autorităţile din New York susţin că "Bear Stearns" a înşelat investitorii, prin faptul că nu i-a informat cu privire la riscul creditelor ipotecare pe care au fost bazate obligaţiunile. Banca nu a evaluat riguros creditele, a ignorat problemele pe care a reuşit totuşi să le depisteze şi le-a ascuns investitorilor atât natura deficitară a procesului de evaluare, cât şi riscurile asociate, susţin procurorii.

Săptămâna trecută, "JPMorgan" a acceptat plata unei amenzi de 920 de milioane de dolari pentru încheierea investigaţiei privind incidentul "Balena de la Londra", din 2012, care i-a creat băncii un prejudiciu de 6,2 miliarde dolari în urma unor tranzacţii cu derivate.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb