Juncker cere consolidarea frontierelor externe ale UE fără punerea în discuţie a acordurilor Schengen

L.B.
Internaţional / 8 mai 2016

Jean-Claude Juncker (Sursa foto: Facebook)

Jean-Claude Juncker (Sursa foto: Facebook)

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut, miercuri, statelor blocului comunitar să coopereze pentru consolidarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, dar fără să pună în discuţie acordurile Schengen, pe care el le consideră ''una dintre piesele de bază ale construcţiei europene'', transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.

''Trebuie să păstrăm spiritul Schengen şi să nu transformăm necazul într-o tentaţie ridicolă, pentru că este ceva ce ne păstrează valorile şi libertăţile, nu este un concept neutru, ci una dintre piesele de bază ale construcţiei europene'', a menţionat Juncker în timpul unei dezbateri din Parlamentul European, pe tema luptei împotriva terorismului jihadist.

La fel cum a procedat şi în celelalte intervenţii ale sale în care a vorbit despre migranţi după atacurile teroriste de la Paris, Juncker a cerut şi în acest discurs să nu fie puşi pe picior de egalitate refugiaţii şi teroriştii, invocând din nou că aceia care vin în Europa sunt cei care fug de terorişti.

El a cerut de asemenea statelor UE "să-şi respecte angajamentele'' de a ajuta statele vecine Siriei, cum ar fi Liban şi Iordania, care s-au ''comportat remarcabil'', atrăgând atenţia că Europa nu trebuie să se concentreze doar pe dialogul cu Turcia la acest capitol.

''Trebuie să asistăm popoarele care duc greul crizei refugiaţilor. Avem tendinţa să ne concentrăm pe cooperarea cu Turcia, dar nu trebuie să-i uităm pe ceilalţi'', a subliniat şeful executivului comunitar cu două zile înaintea unui important summit UE-Turcia ce are pe agendă în principal problema migraţiei şi la care se speră să se avanseze către un acord cu Ankara pentru ca aceasta din urmă să fie mai cooperantă în gestionarea acestei crize.

Pe de altă parte, Juncker a solicitat statelor europene să coopereze mai mult între ele, mai ales în chestiuni de securitate precum culegerea şi transmiterea informaţiilor legate de riscurile teroriste, el constatând faptul că propunerile în acest sens formulate după atacurile teroriste care au avut loc în SUA pe 11 septembrie 2001 nu s-au concretizat nici până în ziua de azi. El a cerut şi grăbirea implementării Registrului european cu numele pasagerilor (PNR), nu doar pentru zborurile către Statele Unite, aşa cum este propus acest sistem în prezent, ci şi pentru zborurile intraeuropene.

''Cred că acum este necesară cooperarea între serviciile secrete'', a indicat Juncker, amintind că în luna decembrie executivul comunitar va prezenta un nou plan pentru protejarea frontierelor externe ale UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb