JUNCKER, COMISIA EUROPEANĂ "UE trebuie să primească fără întârziere România în Schengen"

A.V.
Ziarul BURSA #Politică / 14 septembrie 2017

"UE trebuie să primească fără întârziere România în Schengen"

Liderul Executivului comunitar a cerut întărirea pieţei unice şi crearea unui Fond Monetar European

Uniunea Europeană trebuie să primească rapid Bulgaria şi România în spaţiul Schengen, a declarat ieri, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

În discursul său anual privind starea UE, Juncker a spus: "O Uniune Europeană mai unită trebuie să fie şi mai incluzivă.

Dacă vrem să consolidăm protejarea graniţelor noastre externe, atunci trebuie să deschidem imediat spaţiul de liberă circulaţie Schengen, aderării Bulgariei şi României".

Afirmaţiile oficialului european au venit după ce, la începutul lunii mai, cu ocazia unei vizite efectuate în România, Juncker şi-a exprimat convingerea că până la momentul în care va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în 2019, România va fi parte a spaţiului Schengen, dat fiind că a îndeplinit toate condiţiile impuse.

În discursul de ieri, Jean-Claude Juncker a cerut întărirea pieţei unice şi crearea unui Fond Monetar European, precum şi a unui Minister European al Economiei şi Finanţelor.

"Avem nevoie de un Fond Monetar European şi de un Minister European de Economie şi Finanţe, ca să promovăm reformele structurale în statele membre", a declarat Juncker, adăugând că noile reglementări ar putea fi puse la punct în cadrul Comisiei Europene.

Juncker a apreciat că economia UE se redresează şi trebuie "să profităm maxim de acest moment".

Oficialul european a propus o analiză mai amplă a investiţiilor străine în Europa, pe fondul sporirii temerilor privind concurenţa neloială, în special în industriile considerate strategice.

"Nu suntem suporteri naivi ai liberului schimb. Europa trebuie să-şi apere întotdeauna interesele strategice. Se va realiza o examinare amănunţită dacă o companie străină vrea să achiziţioneze un port, o infrastructură energetică sau să preia afaceri care produc tehnologie de apărare", a precizat oficialul european.

În discursul său, preşedintele Juncker a făcut referire şi la moneda unică, afirmând: "Dacă vrem ca euro să unească, în loc să divizeze continentul nostru, atunci ar trebui să devină mai mult decât moneda unui grup select de ţări. Scopul euro este să devină singura monedă a Uniunii Europene ca întreg. Toate statele membre, cu excepţia a două ţări, au dreptul şi obligaţia să adere la zona euro, în momentul în care îndeplinesc condiţiile".

Juncker a subliniat că statele membre care doresc să adopte euro trebuie să fie apte să facă acest lucru. "Din acest motiv, propun crearea unui instrument pentru aderarea la euro, care să ofere asistenţă tehnică şi chiar financiară", a menţionat oficialul european.

Jean-Claude Juncker a afirmat că nu poate accepta ca alimente de calitate inferioară să fie vândute cetăţenilor din Europa Centrală şi de Est, după ce câteva studii au arătat că multe dintre produsele alimentare vândute de multinaţionale în regiune conţin ingrediente mai ieftine, de calitate mai scăzută, în comparaţie cu alimentele identice vândute în Europa Occidentală.

Jean-Claude Juncker: "Dacă vrem ca băncile să funcţioneze cu acelaşi set de reguli şi în acelaşi cadru de supraveghere pe întregul continent, atunci ar trebui să încurajăm toate statele membre să adere la uniunea bancară. Finalizarea acesteia este o chestiune urgentă. Trebuie să reducem riscurile ce există încă în sistemele bancare ale unor state membre. Uniunea bancară poate funcţiona doar în cazul în care reducerea şi partajarea riscurilor merg mână-n mână".

Juncker: "Transmit o invitaţie preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, şi României - care va deţine Preşedinţia UE în prima jumătate a anului 2019 -, să organizeze un Summit special la Sibiu, în 30 martie 2019. Acesta ar trebui să fie momentul în care ne vom reuni ca să luăm deciziile necesare pentru o Europă mai unită, mai puternică şi mai democratică".

Jean-Claude Juncker a propus, ieri, înfiinţarea unei autorităţi comune de control a punerii în aplicare "peste tot" în UE a dispoziţiilor care încadrează recursul la muncitori detaşaţi, dispoziţii acuzate în prezent că favorizează dumpingul social.

"Într-o Uniune între egali, nu poate să existe muncitori de clasa a doua. Cei care efectuează aceeaşi muncă, în acelaşi loc, trebuie să poată să obţină acelaşi salariu", a subliniat Juncker.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu exista Uniune Europeana?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb