JURNAL DE CĂLĂTORIE Creta, intersecţia dintre istorie, cultură, mare şi cer

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 11 mai 2018

Creta, intersecţia dintre istorie, cultură, mare şi cer

Oamenii au intrat în febra vacanţelor. E luna mai, ofertele turistice au înflorit de ceva vreme, iar acum încep să fie culese roadele.

Primul pas duce la ghişeul de schimb valutar atunci când te pregăteşti pentru o vacanţă externă. Un schimb leu - euro şi, ca un cetăţean prevăzător, am cerut doamnei de la ghişeu, dacă poate, să îmi dea nişte bancnote cu valoare cât mai mică. "O să încerc, dar nu prea mai avem nici noi, aşa cer toţi clienţii, a venit vremea vacanţelor!", mi-a spus doamna. "Vremea vacanţelor" pare a fi titlul unui film ipotetic, o combinaţie între celebrul "Marile vacanţe", cu Louis de Founes în rol principal, şi "Vremea ţiganilor", capodopera lui Emir Kusturica. Dar să revenim cu picioarele pe pământ, mai exact pe betonul aeroportului "Nikos Kazantzakis" din Heraklion, unde se ajunge din Bucureşti în mai puţin de două ore, o călătorie care consumă mai puţin timp decât drumul din Drumul Taberei până la Otopeni.

Trag aer în piept, în speranţa că din start voi simţi ceva din gustul libertăţii atât de dragă cretanilor. "Libertate sau Moarte", a "rostit", în titlul unui roman Nikos Kazantzakis. De altfel, umbra marelui scriitor este prezentă la tot pasul într-o mare parte din insulă. Turism şi cultură, pentru cine vrea. Fără a coborî nivelul, trebuie să recunoaştem că libertatea de a alege în materie de cazare este una extinsă. Oferta în ceea ce priveşte hotelurile, întinse de-a lungul insulei, satisface absolut toate gusturile (Hotel Sun, Minos Village, Stella Palace, Annabelle Beach, Aldemar Knossos Royal, Creta Maris, Albatros, Manos Maria, Panorama Village, Elpida Village, Lefkoniko, Rethymno Residence, Louis Creta Princess, Fodele Beach, Cretan Pearl, Iberostar, Vantaris, Astir Beach, Arina Beach, Nana Princess, Horizon Beach...). Dar asupra acestor locuri de odihnă şi relaxare vom reveni. De asemenea, în ceea ce priveşte tavernele, unde totul este tradiţional, de la băuturile locale până la peştele proaspăt din farfurie (dar totuşi gătit), oferta este la fel de vastă.

Dacă ar fi să se facă un punctaj în care să fie însumate mai multe criterii (istorie, religie, cultură, peisaje, ospitalitate) atunci, cu siguranţă, Creta s-ar afla într-un top la nivel mondial. Nici turiştii din ţara noastră nu ocolesc această destinaţie, iar agenţia Chris­tian Tour înlesneşte, prin serviciile sale turistice, accesul în aceste locuri, în care trebuie să ştii doar să alegi.

Din ce spun specialiştii, un criteriu important de alegere a vacanţei e reprezentat de...fotografiile de pe internet, aşa că un aparat de fotografiat bun şi o mână de profesionist pot face minuni. Unde locurile sunt "darnice", se descurcă şi un amator.

Anul acesta s-a anunţat unul foarte bun pentru operatorii din turism încă din start. De altfel, la Târgul de Turism din această primăvară, Christian Tour a vândut pachete de vacanţă în valoare de 3 milioane de euro, o sumă cu 30% mai mare decât cea înregistrată la ediţia similară a anului trecut. Sejururile într-o destinaţie de litoral sunt în continuare cele mai căutate, topul destinaţiilor externe alese de cei care au cumpărat fiind condus de Grecia, urmată de Turcia, Spania, Bulgaria.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ati reușit o formulare memorabilă: "peștele proaspăt din farfurie (dar totuși gătit)".

    De aceea, se poate trece peste repetarea insistentă a numelui unei agenții de turism :-) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb