Justiţie: de la închisoare şi despăgubiri uriaşe la achitare pe toată linia

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 16 iunie 2017

Justiţie: de la închisoare şi despăgubiri uriaşe la achitare pe toată linia

Procesul de care se temea tot fotbalul autohton a ajuns la punctul final, în care o largă majoritate respiră uşurată şi un singur om, Adrian Mititelu, este învins pe toată linia. Curtea de Apel a decis, ieri, ca Mircea Sandu, fost preşedinte al FRF, şi Dumitru Dragomir, fost preşedinte LPF şi vicepreşedinte al FRF să fie achitaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, folosirea influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere şi sustragerea de sub sechestru. De asemenea, instanţa a dispus achitarea şi a Ligii Profesioniste de Fotbal şi a Federaţiei Române de Fotbal . Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile declarate în dosar şi a desfiinţat decizia dată de instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti prin care Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir primiseră câte 3 ani închisoare cu suspendare. CAB a desfiinţat practic decizia tribunalului prin care Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir trebuiau să plătească în solidar cu LPF şi FRF suma de 220 milioane de euro către clubul Universitatea Craiova. Sentinţa Curţii de Apel este definitivă, nemaifiind o altă cale de atac. Instanţa de apel a menţinut sechestrul asigurător în cazul celor doi foşti conducători şi a LPF, timp de 30 de zile, pentru situaţia în care statul sau/şi lichidatorul FC Universitatea vor deschide acţiune în civil.

Diferenţele dintre decizia Tribunalului Bucureşti şi cea a Curţii de Apel sunt şocante. În procesul dezafilierii Universităţii Craiova de către Federaţia Română de Fotbal, prima instanţă, Tribunalul Bucureşti a decis ca Adrian Mititelu să primească despăgubiri de aproximativ 220 de milioane de euro şi i-a condamnat pe Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir la câte 3 ani de închisoare cu suspendare, iar acum, Curtea de Apel a dictat achitare pentru toată lumea şi niciun cent despăgubiri. "Nu mai am cuvinte, e bulversant ce s-a întâmplat", a declarat, imediat după pronunţare, Mircea Moise, avocatul lui Adrian Mititelu. Dumitru Dragomir a recunoscut că a avut emoţii deşi se considera nevinovat: "Am avut emoţii, dar ştiam că sunt nevinovat şi nu putea merge nevinovat la puşcărie. A mai mers lumea nevinovată la puşcărie, dar acum s-au mai schimbat lucrurile."

Procesul a fost privit cu teamă de către actuala conducere a FRF, la un moment dat şeful FRF, Răzvan Burleanu vorbea despre o "apocalipsă" în cazul unei decizii nefavorabile: "Dacă verdictul va fi nefavorabil Federaţiei, primul impact ar fi acela că nu vom mai avea echipe naţionale. Nu am mai putea avea campionate de fotbal. De ce? Pentru că FRF ar dispărea. Într-un orizont de 12 luni ar trebui să fie radiată. După 12 luni ar trebui să apară o altă federaţie, dar şi atunci s-ar pune întrebarea dacă nu cumva noua Federaţie ar trebui să plătească şi aceasta prejudiciul organizaţiei anterioare".

În iunie 2013, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, în acest dosar, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, folosirea influenţei ori autorităţii pentru a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau foloase necuvenite şi sustragere de sub sechestru. De asemenea, FRF şi LPF au fost acuzate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi sustragere de sub sechestru. Procurorii au reţinut că, în data de 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club U Craiova SA, club al cărui patron era Adrian Mititelu, din cauza încălcării grave a statutului federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor. Potrivit procurorilor, deşi măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a FRF, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale - 20 iulie 2011. Pe 13 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, prima instanţă, a decis ca Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir să fie condamnaţi la 3 ani cu suspendare în cazul dezafilierii Universităţii Craiova, în plus, instanţa a dispus că Adrian Mititelu trebuie să primească 1 miliard de lei, adică peste 220 de milioane de euro. Suma trebuia plătită de Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, FRF şi LPF. Ceilalţi membri ai Comitetului Executiv care au votat dezafilierea Universităţii Craiova au fost achitaţi de către Tribunalul Bucureşti. Magistraţii au considerat că aceştia au încălcat statutul FRF, dar nu şi legea. DNA a făcut recurs imediat după aflarea sentinţei, la fel au procedat şi cei doi condamnaţi. Procurorii DNA au solicitat pedeapsa maximă - zece ani de închisoare - pentru Sandu şi Dragomir.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. n-ai cum sa vrei sa stai in tara asta, e prea dur.

    nu stiu cine avea dreptate, dar o astfel de diferenta intre cele doua sentinte ale celor doua institutii ale sistemului judiciar din Romania, este intr-adevar uluitoare. Nu cred ca mai e vorba de fotbal in aceasta speta, ci de credibilitatea justitiei, de la care nu mai ai nicio asteptare in cazul in care este nevoit sa apelezi la ea... Pana la urma judecatorii de la Tribunalul Bucuresti si cei de la CAB nu fac aceeasi scoala? Care ar putea fi explicatia pentru o schimbare cu 180 de grade a unei sentinte?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb