JYRKI KATAINEN: "Europa are o problemă cu lipsa de fonduri pe care o va lăsa Brexit-ul în bugetul UE"

D.I
Internaţional / 28 ianuarie 2018

Jyrki Katainen (Sursa foto: Facebook)

Jyrki Katainen (Sursa foto: Facebook)

Brexitul lasă Uniunea Europeană cu o mare problemă, cea a lipsei de fonduri provocate în bugetul UE, iar negocierile dintre statele membre referitoare la contribuţii vor fi foarte dificile, a declarat Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene însărcinat cu Locurile de Muncă, Creşterea, Investiţiile şi Competitivitatea.

Katainen a declarat: "Marea Britanie este unul dintre principalii contributori la bugetul european, dar după ieşirea din UE deficitul de finanţare din bugetul UE trebuie acoperit într-un fel".

"Cu certitudine este o problema şi trebuie să o rezolvăm", a mai afirmat oficialul UE la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Comisarul a declarat că bugetul trebuie ajustat într-o anumită măsură, dar şi că este nevoie de contribuţii mai mari din partea statelor membre.

"Trebuie să vedem şi cum sunt cheltuiţi banii, cum putem obţine mai mult cu mai puţini bani", a arătat Katainen.

În acelaşi timp, comisarul european a ţinut să precizeze: "Multe state membre nu vor însă să contribuie mai mult pentru a compensa decizia Marii Britanii de a pleca din Uniune. Danemarca, de exemplu, a arătat în mod clar, anul trecut, că nu îşi va suplimenta contribuţia din cauza Brexitului".

Katainen a afirmat la un post american de televiziune că o soluţie ar putea fi utilizarea în mai mare măsură a instrumentelor financiare, cum ar fi obligaţiunile, pentru finanţarea proiectelor europene, în locul contribuţiilor financiare directe. "Asta plănuim sau analizăm în prezent...vor fi negocieri dificile", a spus el.

Actualul buget al UE este planificat până în 2020. Comisia Europeană va face propuneri pentru viitorul buget în luna mai.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb