Klaus Iohanis a discutat cu secretarul general OIF despre obiectivele Francofoniei

George Forcoş
Politică / 26 mai 2016

Actualizare : 20:02 Ministrul Afacerilor Externe: "România este interesată să organizeze un forum economic francofon"

Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe, a declarat, joi în cadrul întâlnirii cu Michaëlle Jean, secretarul general al Francofoniei, că România este interesată să organizeze, în 2018, un forum economic francofon pentru Europa Centrală şi Orientală.

"Având în vedere interesul deosebit al României pentru francofonie din punct de vedere economic, ne-ar interesa să organizăm la Bucureşti un forum francofon economic pentru Europa Centrală şi Orientală în 2018, anul în care vom sărbători 25 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF)", a declarat Comănescu la ceremonia de deschidere a reuniunii francofone, potrivit unui comunicat de presă al MAE.

La rândul său, Michaëlle Jean şi-a exprimat aprecierea pentru ideea orgamizării unui forum economic francofon în România: "Aceasta ne permite să lansăm nişte axe de reflecţie. Este o veste foarte bună, pentru că va permite regiunii să spună ce are de oferit şi cum se poziţionează. Vom aduce la această conferinţă şi alţi actori din restul spaţiului francofon, care vor fi încântaţi să exploreze aceste posibilităţi de mobilizare în scopul creşterii numărului de parteneriate şi de reţele".

"Există 2 milioane de persoane care vorbesc această limbă şi 1,3 milioane de persoane care urmează cursuri de limba franceză, potrivit raportului pe 2014 al Observatorului pentru Limba Franceză. Poate că din 2014 şi până acum aceste cifre au crescut", a mai spus oficialul OIF.

(G.F.)

----------

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF),doamna Michaëlle Jean, cu care a discutat despre obiectivele Francofoniei, dezvoltarea economică şi formarea tinerilor din spaţiul francofon.

"În cadrul discuţiilor, au fost prezentate preocupările Organizaţiei pentru două teme deosebit de importante - dezvoltarea economică şi formarea tinerilor. OIF se află în plin proces de elaborare a unei strategii de dezvoltare economică a spaţiului francofon, cu accent pe implicarea marilor companii, IMM-urilor, şi, nu în ultimul rând, a tinerilor şi femeilor. Referitor la formarea tinerilor, oficialul OIF a evidenţiat că parteneriatele dintre universităţile din spaţiul francofon şi mediul de afaceri au un mare potenţial de dezvoltare în domenii precum cercetarea şi inovarea", aşa cum este specificat într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

Conform sursei citate, şeful statului a subliniat că ţara noastră acordă o deosebită importanţă valorilor şi obiectivelor Francofoniei, contribuind la realizarea lor în calitate de membru cu drepturi depline al OIF. Totodată au fost apreciate eforturile OIF pentru dezvoltarea dimensiunii economice a acţiunii Francofoniei şi orientarea sa spre dezvoltarea socio-umană din statele membre.

La rândul său, Secretarul General OIF a exprimat aprecierea sa deosebită pentru activitatea şi eforturile României în cadrul Organizaţiei şi în promovarea valorilor francofone, inclusiv la nivel regional. Doamna Michaëlle Jean a subliniat implicarea personală a şefului statului în aceste demersuri, un exemplu fiind organizarea Zilei Internaţionale a Francofoniei 2016 sub înaltul patronaj al Preşedintelui României.

"Preşedintele Klaus Iohannis a salutat iniţiativa OIF de a dezvolta o abordare francofonă integrată pe tema luptei împotriva terorismului şi prevenirii radicalizării violente, inclusiv prin organizarea unei Conferinţe internaţionale la Paris, în luna iunie a acestui an, care să se reflecte în deciziile Sommet-ului Francofoniei din Madagascar", se menţionează în acelaşi comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb