KLAUS IOHANNIS A PARTICIPAT LA DESCHIDEREA ANULUI UNIVERSITAR LA TIMIŞOARA "Un politician dovedit ca plagiator trebuie să dispară din spaţiul politic"

A.I.
Ziarul BURSA #Politică / 4 octombrie 2016

"Un politician dovedit ca plagiator trebuie să dispară din spaţiul politic"

Actualizare 19:30 Călin-PopescuTăriceanu: "Cred că trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie"

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că de prezumţia de nevinovăţie trebuie să se bucure şi procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"Cred că procurorul general trebuie să se bucure ca orice cetăţean de prezumţia de nevinovăţie, chiar dacă DNA şi domnia sa nu au procedat ca atare, dar cred că este o bună lecţie pe care trebuie să o primească, înţelegând că nu toată lumea judecă deformat, aşa cum judecă domnia sa, pe cei care sunt acuzaţi. Pot să fie acuzaţi, dar în final s-ar putea să nu fie vinovaţi şi aceasta este şi situaţia domniei sale. Pe componenta cealaltă, ştiinţifică, de determinare a plagiatului sau a non-plagiatului, nu mă pot pronunţa", a declarat, astăzi, Tăriceanu, transmit surse din presă.

Preşedintele Senatului a precizat că această chestiune este una ce ţine "de mediul universitar, de mediul academic".

"Eu ştiu că sunt instituţii abilitate şi mă gândesc că ele vor fi obligate, mai ales în faţa acestei presiuni a opiniei publice, să se pronunţe şi mi-aş dori să se pronunţe corect", a adăugat acesta.

Tăriceanu a susţinut însă că, în situaţia în care cei care analizează teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi sunt şi cei care i-au acordat doctoratul acesteia, atunci obiectivitatea analizei ar putea fi pusă sub semnul întrebării.

"Am un singur semn de întrebare - dacă şcoala doctorală, poate greşesc, dar nu cred, este cea din care fac parte cei care i-au acordat doctoratul doamnei Kovesi este pusă să şi judece dacă este plagiat sau nu. Am mari semne de întrebare în privinţa răspunsului obiectiv. Vor considera, eventual, că au greşit? Mi-e teamă că nu vor avea curajul să recunoască faptul că au greşit, mai ales că ar putea să fie traşi la răspundere", a adăugat Tăriceanu.

(G.F.)

---------

Preşedintele României vrea înfiinţarea unei comisii care să ofere verdicte clare şi rapide în cazurile de plagiat, conform declaraţiilor făcute de acesta, ieri, cu ocazia ceremoniei de deschidere a anului universitar 2016-2017. "Se aude foarte mult despre plagiate, persoane publice şi mai puţin publice sunt acuzate că au plagiat", a spus ieri Iohannis, cerând ministrului educaţiei o soluţie rapidă şi eficientă în rezolvarea acestor cazuri: "Nu interesează pe nimeni, domnule ministru, cum se numeşte comisia aia sau comitetul sau cine analizează, dar ne interesează pe toţi să avem un verdict clar, simplu, fără echivoc şi într-un termen rezonabil".

Preşedintele a criticat timpul foarte lung în care cazurile de plagiat sunt clarificate şi a continuat prin a explica că un timp scurt este obligatoriu întrucât "bunul renume al unei persoane se distruge foarte uşor, dar de reclădit e foarte greu".

El a subliniat că plagiatorii trebuie să dispară din politică şi din mediul universitar: "Un politician dovedit ca plagiator trebuie să dispară din spaţiul politic. Un cadru universitar dovedit plagiator trebuie să dispară din spaţiul universitar. Dacă se dovedeşte că nu a fost plagiator, este necesar să se constate în timp util şi foarte clar", a adăugat Iohannis.

Şeful statului a subliniat că atunci când s-a discutat primul caz de plagiat, acesta nu a interesat pe nimeni şi nu a avut niciun efect electoral.

"Păcat. Este păcat că a durat atât până această temă a devenit importantă. Acum este. Acum este şi, domnule ministru Mircea Dumitru, ţine de dumneavoastră şi de mulţi alţii să clarificaţi această chestiune", a arătat Iohannis, precizând că nu ajută pe nimeni ca analiza plagiatelor să dureze cât elaborarea tezei de doctorat.

Potrivit preşedintelui, politicienii au constatat că a acuza pe cineva de plagiat aduce voturi şi le-a transmis universitarilor că depinde de ei să scurteze la minimum luarea unei decizii în cazul suspiciunilor de plagiat.

Klaus Iohannis a fost, ieri, prezent la Universitatea de Vest din Timişoara, unde a susţinut o scurtă cuvântare pentru studenţii prezenţi la deschiderea anului universitar. Alături de preşedintele ţării au fost Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru şi Primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

"Avem nevoie de un Parlament mai bun, mai performant, mai transparent"

O Românie puternică nu se poate construi dacă nu este reimpusă meritocraţia, a mai spus Iohannis, subliniind că este nevoie de un Parlament mai bun, mai performant şi mai transparent.

Domnia sa a explicat: "Nu cred că putem să construim o Românie prosperă, o Românie respectată dacă nu reuşim să impunem, să reimpunem meritocraţia. Cum să fim credibili în faţa altora, dacă pentru a promova este mai important să cunoşti pe cineva decât să ştii ceva. Aşa nu se poate. De aceea, trebuie să eliminăm aceste proceduri care duc la netransparenţă, proceduri care încurajează nepotismul. Trebuie să revenim la o Românie predictibilă, cu proceduri transparente, cu oameni educaţi şi o administraţie şcolară şi universitară eficiente, care se fac pentru societate, nu pentru anumiţi din societate. Toate aceste lucruri vor fi de fapt miza alegerilor parlamentare şi întotdeauna aceste lucruri sunt miza alegerilor parlamentare, fiindcă dacă avem un Parlament performant, atunci şi legea pe care o propune domnul ministru şi care trebuie să clarifice procedurile de doctorat trece şi nu este întoarsă de nişte şmecheri în Parlament. Avem nevoie de un Parlament mai bun, mai performant, mai transparent".

El a subliniat că nu există altă modalitate pentru un cetăţean de a face ordine în politică decât votul: "De ordine în politică avem nevoie. Oricât de interesantă sau nostimă sau plină de adrenalină ar fi campania electorală, în realitate contează ce votează cetăţenii, fiindcă aia se va întâmpla. Şi eu sunt convins că noi avem nevoie de proiecte politice care ţintesc spre viitor. Avem nevoie de viziune politică. Avem nevoie de oameni politici care vor să construiască o Românie mai bună".

Şeful statului a susţinut că există politicieni care spun că "nimic nu merge, dar ce bine a fost pe vremea lor şi ce tari sunt ei şi ce mari povestitori şi ce proastă este justiţia, că îi încurcă".

"Avem foarte multe discursuri retrograde, anti-justiţie, revanşarde. Însă toate acestea nu rezolvă nicio problemă a României. Nu rezolvă nici cea mai mică problemă. Ele doar par interesante, pare că sunt oameni preocupaţi de soarta naţiunii, dar în realitate ceea ce trebuie să căutam sunt politicieni care se implică pentru naţiune şi care vor să construiască pentru viitor", a arătat Iohannis.

El a subliniat, în context, că este nevoie ca studenţii şi tinerii să se implice.

"Voi trebuie să fiţi o voce puternică ca să spuneţi ce vreţi cu România noastră. Cred că Timişoara, care a dovedit cu prisosinţă în Decembrie "89 că a înţeles ce înseamnă a te ridica şi a spune ce vrei, această Timişoara eu sunt convins că există şi astăzi şi va exista şi în viitor. De aceea, sunt convins că de aici studenţii, tinerii, cadrele universitare se vor ridica cu o voce puternică şi vor spune cum vor să arate viitorul României", a conchis Iohannis.

Catastrofă de corelare între sistemul de învăţământ şi forţa de muncă

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, ieri, că există o "catastrofă de corelare" între ceea ce se întâmplă în sistemul de învăţământ şi piaţa forţei de muncă.

Domnia sa a spus: "Există nu o problemă, nu aş numi-o problemă a sistemului educaţional cu piaţa muncii, a sistemului universitar cu piaţa muncii, există o catastrofă naţională, o necorelare profundă şi gravă. Cum altfel putem să ne explicăm că toţi investitorii şi români şi străini cer forţă de muncă cu calificare, meseriaşi şi noi avem o ţară plină de licee teoretice, dar nicio şcoală care îi pregăteşte pentru o meserie? Rezultatul a fost o tragedie naţională".

El a afirmat că actualul sistem de învăţământ preuniversitar îi "minte pe elevi şi pe părinţi că le dă o educaţie potrivită", motivând că acest sistem nu este adaptat nici pieţei muncii, nici individului. Iohannis a susţinut că învăţământul preuniversitar trebuie reconstruit din temelii.

"Toţi ajung la Bac şi cred că atunci totul este ok, dar nu este. Anul trecut o jumătate de generaţie a picat la Bac. Anul acesta a fost mai bine, doar o treime de generaţie a picat la Bac, or acest procent trebuie să fie infim. Nu ştiu cât ar fi optimal - 5%, 10% -, dar o jumătate de generaţie? Vă daţi seama ce tragedie naţională am creat aici. Sistemul preuniversitar este neadaptat, prost orientat, foarte prost construit şi trebuie reconstruit din temelii. Trebuie să avem filiera teoretică ce îi pregăteşte pe cei dornici şi capabili să ajungă la Bac să studieze şi să meargă mai departe. Este însă la fel de evident că trebuie să dăm o şansă şi tinerilor care nu mor de dragul cărţii (...), dar care vor să înveţe ceva", a precizat şeful statului.

El a subliniat că tinerii trebuie învăţaţi că viaţa se construieşte pe abilităţi şi nu pe o diplomă.

De asemenea, şeful statului a indicat că trebuie crescută calitatea în mediul universitar.

"Trebuie să avem curajul să spunem tinerilor că poate este bine că atunci când îşi aleg ce vor să studieze lucrul acesta să fie corelat şi cu ce se cere pe piaţa muncii şi cu ce activităţi şi aptitudini au şi atunci lucrurile pot merge gradual mai bine. Deci nu avem o problemă, avem o catastrofă de corelare", a completat Iohannis.

În opinia sa, "dacă nu reuşim să avem un sistem educaţional care pregăteşte tinerii pentru viaţă şi pentru o Românie a viitorului, atunci nu am făcut nimic".

"Nici măcar nu reuşim să atingem gradul de alfabetizare pe care l-am avut cu ani în urmă, este o tragedie naţională. Despre asta nu vorbeşte nimeni că nu dă bine la politică, dar asta este. Nici măcar alfabetizarea nu reuşim să o ducem la nivelul pe care l-am avut cu ani în urmă", a arătat şeful statului.

Iohannis către studenţi: "Intraţi, vă rog, în partide"

Preşedintele României, Klaus Iohannis, le-a recomandat, ieri, studenţilor să se implice mai mult în activitatea organizaţiilor neguvernamentale, în cele studenţeşti şi chiar în politică, apreciind că în acest fel sistemul educaţional va fi mai mult în atenţia celor care decid soarta acestuia.

În cadrul dezbaterii organizată la Universitatea de Vest din Timişoara, preşedintele i-a răspuns astfel unui student care a ridicat mai multe probleme legate de sistemul de învăţământ, de la plagiat până la finanţarea educaţiei.

"Eu cred că aveţi, studenţii, câteva instrumente nemaipomenit de puternice. Când îi ascultaţi pe politicieni, toţi - şi eu am făcut-o, o să se refere la tineri şi la studenţi: ei sunt viitorul, evident. Dar acest viitor trebuie să capete o voce şi, ca atare, faceţi-vă auziţi, protestaţi, dacă nu sunteţi băgaţi în seamă. Dacă nu voi, cine să protesteze? Veniţi cu soluţii, este foarte important", a afirmat Klaus Iohannis.

El a ţinut să sublinieze, să susţină independenţa mediului universitar faţă de politică, dar a apreciat că ar fi "o greşeală fundamentală" dacă studenţii nu s-ar implica mai mult în activitatea organizaţiilor neguvernamentale sau în politică, în afara şcolii.

"Admit şi susţin independenţa mediului universitar faţă de politic, dar ar fi păcat, ar fi o greşeală fundamentală, dacă studenţii persoane fizice n-ar avea opţiune politică. Trebuie să gândiţi politic, nu în universitate, în societate. Şi-atunci, implicaţi-vă! Implicaţi-vă în organizaţiile neguvernamentale, în organizaţii studenţeşti şi intraţi, vă rog, în partide. Cum vreţi să dispară acei dinozauri cu discursuri retrograde, dacă nu vine nimeni din urmă? Ei ocupă un loc mare, fac o umbră mare, micşoraţi-o!", a conchis Iohannis.

Iohannis: Ca să compensăm declinul demografic avem nevoie de generaţii mai bine educate

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a mai spus ieri că pentru a compensa declinul demografic ţara noastră are nevoie de generaţii de tineri din ce în ce mai bine educate şi mai performante, şeful statului apreciind că trendul de scădere a populaţiei nu se va schimba în următorii 20-30 de ani, chiar dacă ar fi adoptate imediat politici sociale bune.

"Problema există. Noi putem să inventăm politici sociale bune, care poate dau rezultate, dar trendul descendent nu se poate inversa decât peste o generaţie, de regulă, două. Deci, dacă mâine Parlamentul ar decide (...) cele mai bune politici sociale, declinul demografic s-ar inversa, probabil, peste 20 sau 30 de ani, cel mai devreme", a spus Iohannis, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, studiile arată că în anul 2050 România ar putea avea o populaţie de circa 15 milioane de persoane, context în care Klaus Iohannis a apreciat că politicile educaţionale trebuie adaptate la fenomenul demografic şi că nu se mai poate continua pe principiul expansiv.

"Ca să putem să compensăm declinul demografic trebuie să avem generaţii, tineri, din ce în ce mai performante, mai bine educate, pentru a deveni mai performanţi în viaţa lor, în cariera lor, pentru a transforma România dintr-o ţară cu o dezvoltare medie (...) într-o ţară foarte performantă, o ţară care este atractivă pentru tehnologii moderne, (...) pentru industrii care aduc câştiguri. Altfel, o să ajungem peste 20 de ani să avem tineri - unii bine pregătiţi, alţii prost pregătiţi - cu un număr imens de pensionari care nu-şi vor lua pensiile pentru simplul motiv că generaţia tânără nu mai produce suficient. Pentru a avea o generaţie tânără care poate şi ştie să-şi întreţină întreaga societate este nevoie ca generaţiile să devină din ce în ce mai bine educate şi din ce în ce mai performante", a subliniat preşedintele Iohannis.

El a adăugat că un tânăr mai bine pregătit câştigă mai mult în viaţă, devine mai mulţumit că a realizat ceva, iar prin veniturile pe care le realizează ajută la întreţinerea întregii societăţi la un nivel satisfăcător.

Iohannis: "O societate care îşi respectă dascălii nu-i lasă să trăiască în pragul sărăciei"

Marile sisteme publice trebuie reconstruite, a spus Klaus Iohannis, punctând că o societate care îi respectă pe profesori nu-i lasă să trăiască în pragul societăţii.

Domnia sa a precizat: "Dascălul nu este privit ca o verigă importantă în societate. Cea mai banală şi clară dovadă este nivelul salarizării. O societate care îşi respectă dascălii nu-i lasă să trăiască în pragul sărăciei. (...) Dascălii sunt prost pregătiţi şi de multe ori jigniţi, dar aşteptăm ca şcoala să fie de multe ori extrem de performantă".

El a arătat că şi în administraţie şi în cazul medicilor există aceeaşi problemă: "Atâţia ani i-am plătit pe medici cam în zona în care putem să spunem că este tot la limita sărăciei, însă avem pretenţii senzaţionale când mergem la spital să fie ca în filmele pe care le vedem la televizor din vest. Greu, foarte greu. O societate care are numai pretenţii şi nu înţelege care sunt nevoile marilor sisteme publice are o problemă şi de aceea spun că nu este aşa simplu".

Şeful statului a subliniat că trebuie recunoscută importanţa marilor sisteme publice: "Noi trebuie să recunoaştem importanţa marilor sisteme publice, să le reconstruim, să le facem iarăşi performante - asta înseamnă şi calitate şi salarii - şi atunci abia putem să vedem că ele funcţionează mai bine spre mulţumirea cetăţeanului şi abia atunci omul va putea spune: am plătit impozite, am contribuit, dar sunt mulţumit de serviciile publice, de educaţie, de administraţie, de sănătate şi aşa mai departe. Pentru a face toate acestea este nevoie de un proiect de ţară".

Cercetarea - parte a sistemului universitar

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat ieri că cercetarea trebuie să fie parte a sistemului universitar, subliniind că, în cazul în care România nu reuşeşte să rămână competitivă, cetăţenii ţării vor "cădea" la nivel de consumatori.

"Cred că vizita mea aici, la OncoGen, arată clar că după părea mea domeniul universitar nu este imaginabil, rezonabil fără cercetare. Cercetarea trebuie să fie parte din acest sistem", a afirmat Iohannis.

Şeful statului a precizat că una din temele recurente care se discută la Consiliul European este competitivitatea: "Noi, dacă nu reuşim să rămânem competitivi, o să cădem la nivelul de consumatori şi producţia profitabilă va fi în altă parte. Astfel de centre îmi dau speranţă că şi noi, România, putem să fim în zona în care se inovează, o zonă care creşte clar competitivitatea României şi avem interesul ca şi societate asupra unor astfel de facilităţi".

El a spus că facilitatea de la Centrul de terapii genice şi celulare în tratamentul cancerului depăşeşte cu mult aşteptările sale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dar un presedinte, care are doua sentinte civile de uz de fals si fals, ce trebuie sa faca! raspuns Gaga: sa conteste, madam Stanciu sa aprobe si sa stramute si CA Pitesti sa caseze sentinta CA Brasov si sa dea dreptate falsificatorilor!!

    1. Bravo pt comentariu. Marlanul de Iohannis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb