Preşedintele României, Klaus Iohannis a susţinut astăzi, la Iaşi, necesitatea construirii unei autostrăzi care să lege Moldova de Bucureşti. El a declarat, cu prilejul deschiderii anului universitar, că "dincolo de educaţie, pentru a-şi valorifica întregul său potenţial, Iaşiul are o mare nevoie şi de infrastructura care să îl transforme într-un important oraş european".
"O autostradă care să lege Moldova de restul ţării şi de reţeaua pan-europeană de autostrăzi este de aceea absolut necesară. Neglijarea infrastructurii deja existente trebuie să înceteze. Este inadmisibil ca distanţa Bucureşti-Iaşi să fie străbătută cu trenul în aproximativ şase ore şi jumătate, semnificativ mai mult decât în urmă cu 20 de ani. Toate aceste elemente, predictibilitate legislativă, o viziune de lungă durată în educaţie şi în cercetare, investiţii susţinute pentru acoperirea deficitului de infrastructură pot contribui decisiv la recâştigarea de către Iaşi a rolului său istoric de capitală regională şi pol european de dezvoltare", a afirmat Iohannis.
În acelaşi timp, şeful statului a subliniat că România face paşi în spate în materie de inovare şi cercetare.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat astăzi la deschiderea anului universitar din centrul academic Iaşi. El a răspuns unei invitaţii venite din partea Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi, care a marcat şi împlinirea a 205 ani de când Gheorghe Asachi înfiinţa prima clasă de ingineri hotarnici cu predare în limba română.