KMG International a transferat prin terminalul de la Marea Neagră peste 32 milioane de tone de ţiţei în zece ani

A.C.
Companii / 25 iunie 2017

Logo KMG (Sursa foto: Facebook)

Logo KMG (Sursa foto: Facebook)

KMG International (fostul Grup Rompetrol), controlat de grupul kazah de stat KazMunayGas, a transferat peste 32 de milioane de tone de ţiţei prin terminalul offshore operat în Marea Neagră în zece ani de activitate, nivel atins în prima jumătate a acestui an, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Lucrările de construcţie ale terminalului aflat la 8,8 kilomentri în largul Mării Negre, pus în funcţiune în 2009, au început în 2007, investiţia totală ridicându-se la peste 100 de milioane de dolari, bani care au fost recuperaţi în cinci ani. Situat în portul Midia, terminalul este administrat de către firma Midia Marine Terminal (MMT), care gestionează activităţile de aprovizionare ale Portului Midia şi ale rafinăriilor Petromidia şi Vega, operate de grup, potrivit sursei citate.

"Prin danele gestionate de companie se înregistreaza anual un tranzit de peste 550 de nave şi un transfer de circa 2 milioane de tone de produse petroliere, GPL, etilenă şi materii prime, produsele fiind livrate atât pe plan intern, cât şi la export", se arată în comunicat.

Prin terminal sunt transferate aproximativ cinci milioane de tone de ţiţei pe an, cantitate tranzitată de 50 de nave petroliere. Peste 350 de nave au descărat ţiţei prin terminalul maritim, de la punerea acestuia în funcţiune.

"Peste 3,5 milioane de tone de produse combustibile şi GPL au fost încărcate şi descărcate prin intermediul rampelor rafinăriilor Petromidia şi Vega, cu 60.000 de cisterne feroviare folosite şi peste 35.000 de camioane de transport", a anunţat compania.

Prin gestionarea terminalului maritim offshore, compania a redus astfel distanţa cu aproximativ 33 km faţă de ruta portului Constanţa, permiţând reducerea cu aproximativ 7 dolari pe tonă a costurilor de furnizare, se mai arată în sursă.

"Astfel, investiţia de 100 milioane dolari pentru construcţia terminalului petrolier a fost amortizată în numai cinci ani de la punerea sa în funcţiune. În 2015, sistemul de tranzit al ţiţeiului prin terminal a fost înlocuit, ca rezultat al lucrărilor obligatorii de mentenanţă efectuate. Investiţiile au fost de 3,5 milioane dolari", se arată în comunicat.

În ianuarie 2009, terminalele portului Midia din danele 9A, B şi C au au fost modernizate, în urma unei investiţii de 31 milioane dolari. În octombrie 2014, MMT a fost transformat în braţul logistic al KMGI în România prin extinderea echipei cu specialişti în logistică feroviară de la rafinăriile Petromidia şi Vega. Midia Marine Terminal şi-a crescut flota de nave în 2015 iar în prezent operează trei remorchere - Tirreno, pentru asistenţă la gestionarea petrolierelor de 150.000 tdw, Bucureşti şi Astana, pentru manevrarea furtunelor, mentenanţă offshore şi lucrări, suport şi asistenţă la scufundări pentru navele din portul Midia, conform sursei.

China Energy Company Ltd (CEFC) ar putea finaliza vara aceasta preluarea KMG International de la grupul KazMunayGas, a declarat recent Cătălin Dumitru, senior vicepreşedinte al grupului. CEFC va achiziţiona o participaţie de 51% în KMGI de la KazMunayGas, companie de stat din Kazahstan, care va păstra restul participaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb