Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, astăzi, planul de redresare al societăţii Astra SA, în baza raportului depus de Administratorul Special, KPMG Advisory, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Comunicatul arată că în scopul restabilirii sustenabile a indicatorilor prudenţiali ai Societăţii, Administratorul Special (KPMG) a identificat, pe lângă necesitatea majorării capitalului social, şi o serie de alte măsuri de redresare care urmează să fie implementate pe parcursul următoarelor luni.
Conform mandatului acordat de ASF, Administratorul Special a efectuat o analiză diagnostic asupra situaţiei financiare a Astra SA, care a avut drept scop, printre altele, identificarea măsurilor necesare în vederea redresării financiare a societăţii. Planul de redresare a fost prezentat către ASF în cadrul raportului depus de KPMG pe 25 martie şi a fost aprobat în şedinţa Consiliului ASF de astăzi.
Raportul arată: "Astfel, în scopul îmbunătăţirii indicatorilor prudenţiali ai societăţii, a reieşit necesitatea majorării capitalului social în mai multe etape, în decurs de aproximativ un an, cu suma de 490 milioane lei, din care, într-o primă fază imediată, capitalul social să fie majorat cu o sumă de aproximativ 70 milioane lei".
Una din măsurile identificate pentru implementare este "soluţionarea amiabilă a unui număr restrâns de litigii derivând din raporturi de asigurare, care au un impact semnificativ asupra indicatorilor prudenţiali ai Societăţii".
De asemenea, alte măsuri prevăd recuperarea, în condiţiile legii, a anumitor împrumuturi acordate de Societate şi ajunse la scadenţă, cu impact semnificativ asupra indicatorilor prudenţiali ai Societăţii; reducerea necesarului de capital pentru acoperirea riscurilor de natură catastrofală prin creşterea capacităţii tratatelor de reasigurare încheiate de Societate pentru transferul acestui tip de riscuri şi prin plasarea riscurilor către reasigurători cu rating A sau superior, acordat de agenţii de rating cu reputaţie internaţională şi implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a mediului de guvernanţă corporativă, cu scopul stabilizării modelului de afaceri sustenabil pe termen lung, care să asigure respectarea cerinţelor legale cu privire la indicatorii prudenţiali şi evitarea apariţiei unor situaţii de dificultate financiară.
În urma aprobării de către ASF a planului de redresare, KPMG a decis convocarea AGEA Astra SA, având ca punct principal pe ordinea de zi delegarea către Administratorul Special a atribuţiei de majorare a capitalului social, în condiţiile prevăzute de lege.
Reprezentanţii KPMG Advisory au declarat: "Aprobarea planului de măsuri de către ASF reprezintă un pas important în procesul de redresare financiară a societăţii. În etapa următoare, este necesar ca toate părţile implicate să contribuie la succesul implementării planului. În acest sens, ne bazăm pe suportul acţionarilor în vederea susţinerii demersurilor de recapitalizare a societăţii, precum şi pe cel al angajaţilor şi colaboratorilor Astra SA pentru a asigura în continuare desfăşurarea în condiţii normale a activităţii".
KPMG este reţeaua globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor. În România şi Republica Moldova, KPMG îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor şase birouri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Chişinău. În prezent, compania dispune de un număr de 700 de angajaţi şi parteneri, atât cetăţeni români, cât şi străini.
1. revin si zic
(mesaj trimis de impielitatu în data de 08.04.2014, 22:16)
cum de nu apare acest articol si pe prima pagina? pai e asa de neinsemnat 100 milioane coco si "rezolvarea amiabila a unui numar restrains de litigii" si "rambursarea imprumuturilor" si "reasigurare pe bune" si "guvernanta corporative" adicatelea - de ce ati evitat sa puneti treaba asta la vedere?
1.1. pentru tine, impielitatule (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de faust în data de 08.04.2014, 22:25)
pentru tine, impielitatule - toata stima! e pe moarte grasu'
moare de ciuda :), rad - da' de el rad :))
e greu; a pus Rusanu un caine prea mare pe ei; cu asa situatie nu mai avuseara contact, spaga n-a mers, prea multa istetime nu e de unde prin srl-ul Astra si I-au prins astia!