KPMG: România, printre ţările cu cele mai mari cote de contribuţii de asigurări sociale

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 octombrie 2011

"Securitatea socială reprezintă în continuare o povară semnificativă pentru angajatori, mai ales ţinând seama de faptul că nivelul prestaţiilor oferite în schimb este limitat", a subliniat Mădălina Racoviţan.

"Securitatea socială reprezintă în continuare o povară semnificativă pentru angajatori, mai ales ţinând seama de faptul că nivelul prestaţiilor oferite în schimb este limitat", a subliniat Mădălina Racoviţan.

România se numără încă printre ţările cu cele mai mari cote de contribuţii de asigurări sociale cumulate la nivel de angajat şi angajator, situându-se pe locul 18 dintr-un număr de 87 de ţări analizate, luând în calcul un nivel al venitului brut anual de 100.000 dolari, şi pe 24 din 85 de ţări analizate pentru un venit brut anual de 300.000 dolari, conform ultimului studiu KPMG privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice şi cotele de contribuţii sociale la nivel internaţional.

Firma de consultanţă semnalează că, deşi guvernele din întreaga lume par să îşi folosească politicile fiscale în vederea stabilizării încasărilor bugetare datorită schimbărilor apărute la nivel economic, dintr-un eşantion de 96 de ţări, inclusiv România, mai puţin de 15 la sută au înregistrat schimbări în privinţa cotelor de impozit pe veniturile persoanelor fizice, iar dintre statele membre G-20 niciuna nu a adus schimbări cotelor maxime de impozit.

Potrivit studiului KPMG, anul trecut au avut loc de două ori mai multe schimbări decât anul acesta şi patru state membre G-20 au raportat actualizări. În 2011, Spania este singurul stat dintre primele 20 de economii ale lumii (definite prin PIB) incluse în studiu care a avut schimbări în privinţa cotei maxime de impozit pe venit.

"Deşi în 2011 au existat numeroase discuţii privind cotele de impozit pe veniturile persoanelor fizice, în contextul în care multe economii încă încearcă să facă faţă preocupărilor privind îndatorarea şi se află la graniţa dintre recuperare şi recesiune, aceste discuţii nu s-au concretizat în prea multe modificări la nivelul cotelor de impozitare - în special în marile economii ale lumii", spune Mădălina Racoviţan, partener în Departamentul de Taxe al KPMG în România şi coordonator al echipei People Services.

Cu toate că există diferenţe semnificative între sub-regiuni, majoritatea modificărilor legate de cotele de impozit pe veniturile persoanelor fizice au avut loc în statele europene.

Cota medie înregistrată la nivelul Europei de Est, puţin peste 17 la sută, reprezintă mai puţin de jumătate din cota aplicabilă în alte sub-regiuni europene. Acesta este rezultatul iniţiativelor de menţinere a unor cote fixe de impozitare, în general la un nivel scăzut. În 2011, tendinţa statelor din Europa de Est de a păstra cote de impozit relativ scăzute a fost subliniată şi prin trecerea Ungariei de la un sistem de impunere progresive cu cota maximă de 32 la sută la un sistem bazat pe o cotă unică de 16 la sută.

"România a păstrat cota unică de impozit de pe venit de 16% pentru persoanele fizice. O modificare binevenită survenită de la data studiului efectuat de KPMG anul trecut, modificare pe care KPMG şi comunitatea de afaceri din România au susţinut-o în ultimii ani, a fost reintroducerea plafonului pentru contribuţiile sociale pentru pensii la nivelul de cinci ori salariul mediu brut pe economie. Acest lucru plasează România pe o poziţie mai bună faţă de anul trecut în clasamentul realizat la nivel global privind cotele efective de contribuţii sociale pentru angajat şi angajator, pentru cazul persoanelor cu venituri mari. Acesta este un stimulent util pentru atragerea de manageri de top talentaţi în România. Cu toate acestea, securitatea socială reprezintă în continuare o povară semnificativă pentru angajatori, mai ales ţinând seama de faptul că nivelul prestaţiilor oferite în schimb este limitat", a subliniat Racoviţan

Europa de Vest, unde cota medie de impozit este de peste 45 la sută, continuă să aibă cele mai ridicate cote de impozit pe veniturile persoanelor fizice, la nivel global.

Analiza comparativă realizată de KPMG cu privire la cotele efective de impozit pe veniturile persoanelor fizice şi cotele de contribuţii sociale aplicabile unor venituri brute anuale de 100.000 dolari şi respectiv 300.000 dolari subliniază faptul ca alte taxe datorate în afara impozitului pe venit, precum şi impactul deducerilor trebuie în mod clar luate în considerare atunci când se fac comparaţii între state.

"Este discutabil dacă asigurările sociale reprezintă taxe în sine, însă din punctul de vedere al costurilor, acestea pot fi materiale," spune Racoviţan. "Tocmai din acest motiv, studiul nostru include şi o analiză a contribuţiilor datorate atât de angajat cat şi de angajator. Componentele de securitate socială pot varia semnificativ atât în funcţie de ţară cât şi în funcţie de tipul de angajat şi angajator."

Cotele efective sunt calculate prin împărţirea valorii totale a taxelor la venitul brut, înainte de aplicarea oricăror deduceri (care pot include şi securitatea socială) pentru a putea fi comparate mai uşor, întrucât deducerile pot varia semnificativ de la o ţară la alta. De exemplu, folosind ca bază un venit anual brut de 100.000 dolari, Belgia, Croaţia şi Grecia au cote efective cumulate de impozit şi contribuţii sociale ce variază între 43 la sută şi aproape 48 la sută. Diferenţa majoră apare în cazul securităţii sociale.

Aşa cum precizează Daniela Oprescu, director al echipei de International Executive Services în cadrul KPMG în România: "România se afla pe o poziţie bună în clasamentul privind efectul cumulat al impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale la nivelul angajatului, aflându-se pe locul 55 dintr-un număr de 88 de ţări pentru un venit brut de 100.000 dolari şi pe locul 64 pentru un venit brut de 300.000. Cu toate acestea, România pierde mult teren atunci când sunt luate în considerare şi contribuţiile sociale ale angajatorului."

Luând în considerare nivelurile de venit brut anual de 100.000 dolari şi respectiv 300.000 dolari, rezultatele studiului arată că Franţa are cea mai mare cotă de contribuţii sociale cumulate pentru angajat şi angajator, de peste 50 la sută în fiecare dintre cele doua scenarii. Belgia deţine poziţia a doua, cu 48 la sută.

"Deşi reintroducerea plafonului pentru contribuţii sociale a fost o schimbare binevenită, România încă se numără printre ţările cu cele mai mari cote de contribuţii de asigurări sociale cumulate la nivel de angajat şi angajator, situându-se pe locul 18 dintr-un număr de 87 de ţări participante la studiu, luând în calcul un nivel al venitului brut anual de 100.000 dolari. Din acest punct de vedere România surclasează multe dinte ţările europene mai dezvoltate, cum ar fi Norvegia (locul 29), Spania (locul 30) şi Marea Britanie (locul 35). Date fiind beneficiile limitate pe care sistemul de securitate socială românesc le oferă în comparaţie cu aceste ţări, poziţia României în clasament aduce motive de îngrijorare. În clasamentul privind cotele de contribuţii sociale cumulate pentru angajat şi angajator pentru un venit brut anual de 300.000 dolari, România ocupă locul 24 din 85 de ţări analizate, depăşind din nou multe economii dezvoltate ca cea a Marii Britanii (locul 26), Germania (locul 44) şi Olanda (locul 50)", a precizat Oprescu.

Ea a adăugat că, deşi aceste cote par extrem de mari, mai mult de o treime dintre ţările analizate în cadrul acestui studiu au cote efective cumulate la nivel de angajat şi angajator de peste 20 la sută pentru un venit brut de 100.000 dolari. Având în vedere nevoile tot mai mari de infrastructură de securitate socială, atât prezente cât şi viitoare, ne aşteptăm ca presiunea asupra unor sisteme deja fragile să continue. Dat fiind fenomenul de îmbătrânire a populaţiei şi faptul că în multe economii există încă incertitudinea revenirii din criză, schemele de securitate socială sunt mai importante acum ca oricând".

Studiul KPMG Individual Income Tax and Social Security Rate Survey 2011 este un studiu transfrontalier privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice şi cotele de securitate socială ce foloseşte date istorice valabile pentru perioada 2003 - 2011. Raportul acoperă 96 de ţări şi se concentrează asupra celui mai înalt nivel al impozitului pe veniturile persoanelor fizice datorat bugetului de stat. Pentru a asigura o comparaţie mai uşoară, studiul a exclus, acolo unde a fost posibil, alte taxe cum ar fi taxele municipale şi de stat.

Studiul a fost realizat de către International Executive Services, care cuprinde specialişti din mai multe firme membre KPMG la nivel internaţional.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. prost articol! ca si calitatea studiilor si rapoartelor emanate de KPMG (inclusiv, cele de audit!)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb