Krugman - profetul Apocalipsei

MAKE
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 noiembrie 2011

Krugman - profetul Apocalipsei

Votul de ieri dimineaţă al Guvernului Papandreou, întărind decizia premierului pentru un Referendum, prin care poporul grec să confirme că acceptă măsurile dure cu care este condiţionat sprijinul financiar de 130 de miliarde de euro, agreat cu Uniunea Europeană, i-a prilejuit Laureatului Premiului Nobel (2008), americanul Paul Krugman, să revină în atenţia publicului, cu o profeţie apocaliptică: prăbuşiri bancare enorme, închideri de bănci cu bruscheţe şi revenirea la Liră, în Italia.

"Europa se destramă, centrul nu o mai poate ţine împreună", spune Krugman, continuând astfel: "Întrebarea la care mă străduiesc să răspund acum este cum se va juca actul final. Cred că rata la datoriile italiene va creşte, conducând la o prăbuşire bancară gigantică, atât din cauza fricii de băncile italiene care le va băga în insolvenţă, cât şi de teamă că Italia va sfârşi prin a părăsi euro. Asta va conduce la închideri de bănci şi odată ce se va întâmpla asta, va veni decizia să renunţe la euro şi să instaleze Lira nouă".

După care, Krugman prezice:

"Next stop, France" ("Următoarea oprire, Franţa").

Krugman nu este tocmai un model de Laureat Nobel; el s-a compromis recent, cu o intervenţie publică pe care aş caracteriza-o, cu indulgenţă, drept o glumă foarte, foarte proastă, afirmând că "războiul este un stimulent al economiei".

Îmi închipui că, fiind nepot al unor evrei emigraţi în SUA, din Brest-Litovsk, Paul Krugman a fost "furat" de ceea ce aş numi "un simplu exerciţiu de logică", atunci când a făcut această afirmaţie, care nu se susţine decât în observarea parţială a faptelor, dar nicidecum teoretic şi nici la nivelul bunului-simţ.

Teoretic, noţiunea de "stimulent al economiei" presupune, implicit, valoarea socială a muncii, care, evident, este negativă, în cazul producţiei de război, al cărei ciclu final ("fructificare") conduce la distrugerea de vieţi omeneşti şi la enorme dis-trugeri de valori materiale.

La bunul-simţ, este ceva mai simplu: dacă economia este stimulată de război, atunci stimulentul ei suprem trebuie să fie un război nuclear total.

Dar, faptul că Krugman nu-şi poar-tă responsabilitatea cu el, întotdeauna, nu înseamnă că, de data aceasta, n-ar avea dreptate, cu atât mai mult cu cât nu este singurul care face astfel de profeţii sumbre.

George Soroş şi Nouriel Roubini se întreabă, amândoi, dacă mai are vreun sens ca Grecia să stea agăţată de euro.

Un sondaj recent arată că 33% din greci îşi doresc revenirea la drahmă.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Razboaiele stimuleaza economia prin ocuparea fortei de munca. Dupa fiecare razboi, economia ia avint, beneficiind si de cercetarile militare care se aplica in productia civila. Acestea sint niste realitati care pot convinge, impotriva argumentelor tale, fie teoretice, fie de bun simt.

    1. Si ca sa duci razboiul si mai apoi sa reconstruiesti totul, faci niste credite.

      Ghici unde ? Si asa 1% care detin 40% vor detine 60%.  

      Pai daca e asa ai ocazia sa te afirmi in primul razboi care va fi pornit doar asa sa stimuleze economia. Auzi acolo: "prin ocuparea fortei de munca". Alooo, prietene, la razboi oamenii mai si mor! Acolo nu lasi pixul sau cazmaua jos la ora 16 si pleci acasa. Eu nu am chef sa-mi las familia si sa plec aiurea la razboi numai pentru simplul fapt ca niste mosnegi miliardari nu se mai satura sa adauge zero dupa zero la sumele ca reprezinta averea lor. Sa se duca dracului toate bancile lor si sa treaca si ei la munca.

      Pai daca e asa ai ocazia sa te afirmi in primul razboi care va fi pornit doar asa sa stimuleze economia. Auzi acolo: "prin ocuparea fortei de munca". Alooo, prietene, la razboi oamenii mai si mor! Acolo nu lasi pixul sau cazmaua jos la ora 16 si pleci acasa. Eu nu am chef sa-mi las familia si sa plec aiurea la razboi numai pentru simplul fapt ca niste mosnegi miliardari nu se mai satura sa adauge zero dupa zero la sumele ca reprezinta averea lor. Sa se duca dracului toate bancile lor si sa treaca si ei la munca.

      ....iar 10%, care detin 90% vor deveni 5%, care detin 95%.

      Un razboi nu prea este posibil imediat ci poate mai tarziu cand zeul Marte isi va pregati alte arme . Mai sofisticate decat pentru amaratii de libieni. Probabil ca cineva din Wall-Street vrea sa joace rolul lui Hitler declansand batalia generala pentru petrol. Se poate presupune usor cu cine... In ce-i priveste pe greci, posibila o noua dictatura a coloneilor.!

      in razboi se irosesc resurse enorme . razboiul e o cheltuiala fara corespondent material . unde ajungi daca mergi cu leafa la meci , in discoteca sau la razboi , din nici una din ele nerezultand ceva material ? iti mai raman bani de casa , de incaltari sau imbracaminte ?

      ia uite unde e sua dupa razboaie care au consumat banet serios . s-a imprumutat pe rupte ca sa ce ? 

      Daca, fereasca santul, dupa razboiul "stimulativ" ai ramane fara familie, tot asa ai gandi ??.

    Statistic, din pacate, nu am vazut vreo opinie lui Soros, Krugman, Roubini, favorabila sau constructiva in favoarea macar partiala a constructiei UE.

    De ce dernjeaza pe cei 3 o Europa puternica si solidara ? 

    1. Europa nu este nici puternica nici solidara, asa ca, daca i-ar deranja, atunci ar fi doar un caz potential. Oricum, dintre cei trei, numai Soros poate sa si muste, ceilalti doar latra.

      Penibil. Care solidaritate?! Nu vezi ce srie Bild?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb