LA APROAPE DOI ANI DE LA INTRAREA ÎN INSOLVENŢĂ ASF a aprobat delistarea "Chronos Curier"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 iulie 2017

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, ieri, retragerea de la tranzacţionare a "Chronos Curier" (CHR), de pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, în condiţiile în care compania a intra în faliment.

Tribunalul Giurgiu a aprobat, pe 31 mai, falimentul "Chronos Curier", după ce societatea intrase în insolvenţă, în septembrie 2015, la numai trei luni de la intrarea pe AeRO.

Titlurile CHR au fost suspendate de la tranzacţionare pe 24 septembrie 2015.

Atunci, Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, s-a văzut nevoit să ceară explicaţii companiei şi să o pună pe lista specială de monitorizare a emitenţilor, în condiţiile în care aceasta nu a transmis Bursei niciun raport privind cererea insolvenţei.

Lichiditatea jenant de mică de pe AeRO a reprezentat "salvarea" în acest caz, căci, pe toată perioada de prezenţă pe ATS, au fost realizate numai 45 de tranzacţii cu titluri CHR, în valoare de 18.449 lei (aproximativ 4.000 de euro).

Cu ocazia listării, Alis Marinescu, directorul general al Chronos Curier, declarase: "Listarea Chronos Curier pe piaţa AeRO, administrată de Bursa de Valori Bucureşti, este un pas firesc în evoluţia companiei, o dovadă de stabilitate şi de transparenţă pentru partenerii noştri şi o garanţie a viitorului pe care îl construim".

Potrivit prezentării companiei, "Chronos Curier" avea un profit de 465.609 lei, în 2015, în creştere cu 15% faţă de 2014, când câştigul fusese în urcare cu 90% faţă de 2013.

Acţionarii companiei de curierat "Chronos Curier" sunt Andrei Marinescu, care deţine 80,86% din titluri, şi Marian Stancu (10%).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cred ca ASF ar trebui sa ia masuri pentru ca in viitor, cazuri de acest gen sa nu se mai întâmple. E limpede că lumina zilei ca scopul listării acestei companii ă fost acela de a scapa de cât mai multe din acțiuni si a arunca povara falimentului pe umerii altora. In SUA acest individ s-ar fi ales cu o grămadă de procese. Aici se pare ca a scapat basma curata! E trist!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb