în perioada 6-12 iunie 2012 s-a desfăşurat la Bucureşti şi Avrig workshop-ul cu tematica "New Energy and its Business Opportunity in East Europe", eveniment organizat de Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA Bucureşti, în parteneriat cu Ambasada R. P. China în Romania, Ministerul de Ştiinţă şi Tehnologie al Chinei, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, Ministerul de Economie al României şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Experţi, intreprinzători, oficiali, participanţi din China, Germania, Marea Britanie, Olanda, Slovenia şi Japonia au participat la sesiunile workshop-ului unde s-au dezbătut aspecte precum: rolul surselor regenerabile în viitorul energiei; politici şi strategii stimulative pentru o nouă industrie energetică; dezvoltarea tehnologică în noul sector de energie; strategii şi iniţiative pentru economisirea de energie; tehnologii de stocare şi utilizare a carbonului; tehnologii curate pentru industria cărbunelui; sisteme de standardizare şi certificare pentru piaţa de energie verde; modalităţi şi soluţii pentru înlăturarea barierelor; studii de caz pentru oraşe cu reţele inteligente de energie.
Rezultatele imediate ale workshop-ului s-au materializat in 12 propuneri de proiecte de colaborare ştiinţifică şi economică, inclusiv înfiinţarea Fundaţiei pentru Inovare în Energie Verde şi a Parcului de Inovare în Energie Verde din Bucureşti.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2012, 22:48)
Ati scris ca, intre organizatori, sunt Ministerul de Economie al României şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Cred ca e vorba despre Ministerul de Economie al Chinei, nicidecum al Romaniei; in Romania nu exista decat Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri. Nu mai copiati fara sa ganditi!