Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 13,4 milioane lei (2,8 milioane de euro).
La orele prânzului, principalii indici BVB erau în creştere.
Indicele BET creştea cu 0,09%, la 8.878,66 puncte.
Indicele BET-FI se deprecia cu 0,36%, la 40.379,44 puncte.
Indicele BETPlus înregistra o urcare de 0,04%, ajungând la 1.328,94 puncte.
Indicele BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, se afla în apreciere cu 0,08%, la 11.934,59 puncte.
Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) scădeau cu 0,41%, la un preţ de 0,9660 lei/unitate
Titlurile "Romgaz" (SNG) se depreciau cu 0,13%, la 37,45 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" stagna, la 9,85 dolari.
Acţiunile "Electrica" (simbol EL) creşteau cu 0,52%, la valoarea unitară de 11,70 lei. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Electrica" stagna, ajungând la 12,10 dolari.
Până la ora 14:40, a fost înregistrată o singură tranzacţie de tip "deal" pe piaţa reglementată, în valoare de 2,71 milioane de lei, cu titluri "BRD - Groupe Societe Generale S.A." (BRD), fiind încheiată la preţul unitar de 15,5 lei/acţiune.