LA NOUĂ LUNI 2011 Piaţa asigurărilor, în scădere cu 3,7%

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 noiembrie 2011

"Avansul înregistrat de asigurările de viaţă confirmă schimbarea percepţiei consumatorilor de produse financiare, a precizat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu.

"Avansul înregistrat de asigurările de viaţă confirmă schimbarea percepţiei consumatorilor de produse financiare, a precizat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu.

  • document ataşat Piaţa asigurărilor
    apasă aici pentru a descărca.

    Piaţa de asigurări a înregistrat o scădere a subscrierilor de 3,7%, în primele nouă luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă din 2010, potrivit rezultatelor preliminare centralizate de CSA.

    "Evoluţia pozitivă a subscrierilor pentru asigurările de viaţă tradiţionale şi pentru cele de locuinţe au sprijinit, per ansamblu, dinamica subscrierilor pieţei de asigurări din primele nouă luni, care s-au ridicat la pes-te 6 miliarde lei", se arată într-un comunicat CSA, transmis ieri.

    Segmentul asigurărilor de viaţă înregistra, la sfârşitul lunii septembrie 2011, un total al primelor brute subscrise de aproape 1,29 miliarde lei, nivel ce marchează o creştere nominală de 5,38% comparativ cu aceeaşi dată a anului trecut.

    "Avansul înregistrat de asigurările de viaţă, în contextul unui climat economic încă dificil, confirmă schimbarea percepţiei consumatorilor de produse financiare cu privire la instrumentele de protecţie şi economisire pe termen lung. Ne aşteptăm ca această tendinţă să se menţină pe viitor, în contextul eforturilor comune ale CSA şi ale asigurătorilor de viaţă pentru creşterea calităţii procesului de consultanţă şi vânzare a acestor produse", a precizat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu.

    Asigurările de viaţă tradiţionale au susţinut, în primele trei trimestre, dezvoltarea segmentului, în ansamblul său, cu o creştere de 7,6% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, potrivit CSA. Această clasă de asigurări deţine o pondere de peste 61% în totalul primelor brute subscrise pentru asigurări de viaţă. Asigurările cu componentă investiţională, de tip unit-linked, deţin o pondere de peste 36% în totalul segmentului de asigurări de viaţă şi au înregistrat o creştere de numai 0,83% faţă de septembrie 2010.

    Plăţile totale efectuate de societăţi către asiguraţi şi beneficiarii contractelor de asigurări de viaţă au depăşit 502 milioane lei, nivel în creştere cu 1,12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, mai precizează reprezentanţii Comisiei.

    Subscrieri de aproape 4,8 miliarde lei, la asigurările generale

    Segmentul asigurărilor generale a generat, în primele trei trimestre, un volum de subscrieri de aproape 4,8 miliarde lei, nivel în scădere cu 5,89% faţă de intervalul similar al anului trecut. CSA menţionează: "Contracţia acestui segment a fost cauzată de reducerile volumelor de subscrieri pe liniile Casco (-19,8%) şi RCA (-23%). Această evoluţie a diminuat ponderea segmentului auto, de la peste 75% (septembrie 2010), la aproape 65%, la finele lunii septembrie 2011. Influenţa evoluţiei negative a segmentului auto a fost atenuată de creşterile înregistrate de asigurările pentru locuinţe (+35,2%), care au generat subscrieri de peste 1 miliard de lei. Ponderea acestei linii de asigurare în total asigurări generale era, la finele lunii septembrie 2011, de 21%".

    Volumul despăgubirilor plătite pentru Casco, RCA şi asigurările de incendiu (locuinţe) a depăşit 2,9 miliarde lei, ceea ce reprezintă 93% din totalul aferent asigurărilor generale.

    Evoluţia RCA

    Primele brute subscrise pentru asigurările de răspundere civilă auto (RCA) s-au ridicat la peste 1,4 miliarde lei, nivel în scădere cu 23% faţă de cel înregistrat în perioada ianuarie-septembrie a anului trecut, de aproape 1,88 miliarde lei.

    Cele 13 societăţi autorizate să vândă asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto au încheiat, în primele trei trimestre, aproape 4,8 milioane de poliţe RCA, nivel în scădere cu 3% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Prima de asigurare medie anualizată pentru RCA a fost de 472 lei, în scădere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a înregistrat o valoare de 621 lei.

    Constantin Buzoianu a declarat: "Rezultatele transmise de asigurători arată că evoluţia negativă a segmentului RCA a fost cauzată, în mod semnificativ, de scăderea tarifelor la acest tip de asigurare, tendinţă care a produs efecte negative şi la nivelul calităţii serviciilor pe care asigurătorii RCA le oferă clienţilor. Începând din 2012, România va trebui să aplice limitele maxime de răspundere în cazul asigurărilor RCA, aşa cum s-a angajat în momentul aderării la Uniunea Europeană. Considerăm că acesta reprezintă un element esenţial, alături de creşterea costurilor daunelor şi de menţinerea ratei şi frecvenţei daunalităţii la niveluri ridicate, pentru ca asigurătorii să îşi reconsidere politicile în acest domeniu".

    În primele nouă luni ale acestui an, companiile au avizat 241.062 de dosare de daună RCA, mai puţin cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul dosarelor de daună plătite în baza poliţelor RCA a scăzut, de asemenea, cu 8%, în timp ce valoarea despăgubirilor plătite s-a menţinut la un nivel similar celui înregistrat în primele trei trimestre din 2010, respectiv de peste 1,2 miliarde lei.

    În schimb, dauna medie plătită pe RCA a fost de 5.183 lei, valoare în creştere cu 8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, când nivelul înregistrat a fost de de 4.778 lei.

    La data de 30 septembrie 2011, companiile de asigurare aveau constituite rezerve de daune avizate pe segmentul RCA în valoare de aproximativ 1,4 miliarde lei, nivel în creştere cu 33%, faţă de aceeaşi dată a anului trecut.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    Gala BURSA 2024
    veolia.ro
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    25 Noi. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9767
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
    Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    petreceriperfecte.ro
    thediplomat.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb