Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 3.990.163,86 lei (895.297,94 euro).
La orele prânzului, principalii indici BVB erau în creştere.
Indicele BET sporea cu 0,08%, la 6.990,68 puncte.
Indicele BET-FI se deprecia cu 0,1%, la 28.932,53 puncte.
Indicele BETPlus creşte cu 0,15%, la 1.037,06 puncte.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, se aprecia cu 0,07%, la 8.632,2 puncte.
Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) sporeau cu 0,38%, în jurul orei 15:00, la un preţ de 0,788 lei/unitate. Titlurile Romgaz (simbol SNG) se apreciau cu 0,21%, la 23,65 lei/unitate.
Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz se aprecia cu 1,2%, la 5,9 dolari.
Acţiunile Electrica (simbol EL) urcau cu 0,15%, la valoarea unitară de 13,66 lei. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Electrica scade cu 0,36%, la 13,65 dolari.
Până la această oră, nu au fost înregistrate tranzacţii de tip "deal" pe piaţa reglementată.