Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 23.667.275 lei (5.265.361 euro).
La orele prânzului, opt dintre indicii BVB se aflau în coborâre.
Indicele BET scădea cu 0,14%, la 7.228,65 puncte.
Indicele BET-FI se aprecia cu 0,16% la 30.792,49 puncte.
Indicele BETPlus înregistra o corecţie de 0,21%, la 1.074,16 puncte.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, se deprecia cu 0,14%, la 8.929,34 puncte.
Acţiunile "Fondul Proprietatea" (simbol FP) urcau cu 1,22%, în jurul orei 14:45, la un preţ de 0,833 lei/unitate. Titlurile "Romgaz" (simbol SNG) stagnau la 25,5 lei/unitate.
Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" se aprecia cu 1,97%, la 5,96 dolari.
Acţiunile "Electrica" (simbol EL) coborau cu 0,45%, la valoarea unitară de 13,32 lei. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Electrica" înregistra un avans 0,6%, la 12,48 dolari.
Până la această oră, au fost înregistrate, în total, trei tranzacţii de tip "deal" pe piaţa reglementată.
Una dintre acestea, de 5,62 milioane lei, a fost realizată cu titluri "OMV" Petrom (SNP), la preţul de 0,285 lei/acţiune, în scădere cu 0,87.
A mai fost realizat un "deal" cu titluri "Banca Transilvania" (TLV), însumând 0,73 milioane de lei, la preţul de 2,31 lei/acţiune, cotaţia emitentului coborând cu 0,86%.
De asemenea, a fost încheiată o tranzacţie cu acţiuni "Transelectrica" (TEL), de 1,48 milioane de lei, în depreciere cu 0,67%, la preţul unitar de 29,65 lei.