Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 9.657.490,88 lei (2.193.986,75 euro).
La orele prânzului, şapte dintre cei opt indici ai BVB erau în creştere.
Indicele BET era în creştere cu 0,57% la 7.210,93 puncte. Indicele BET-FI era în scădere uşoară, cu 0,05% la 30.382,33.
Indicele BETPlus creşte cu 0,49%, la 1.068,03 puncte.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie, creşte şi el cu 0,57%, la 7.874,52 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate zece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR va fi calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.
Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) creşteau cu 0,27% în jurul orei 14:45, la un preţ de 0,936 lei/unitate iar titlurile Romgaz (simbol SNG) creşteau cu 0,25%, la 35,6 lei/unitate.
Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz este în scădere cu 1,38%, la 10,34 dolari.
Acţiunile Electrica (simbol EL) stagnau la valoarea unitară de 12,75 lei. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Electrica creşteau cu 0,38% la preţul de 14,72 dolari.
Până la această oră, a fost realizată o tranzacţie de tip DEAL cu titluri FP (Fondul Proprietatea) de 2 milioane acţiuni, în valoare de 1,87 milioane lei.
Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, în jurul orei 14:50, la 136.692,72 lei (31.053,82 euro).