Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 14 milioane lei (3,3 milioane euro).
La orele prânzului, indicii BVB erau în urcare. Astfel, indicele BET creşte cu 0,35%, ajungând la valoarea de 6.875,17 puncte. BET-FI se apreciază, de asemenea, cu 0,13%, până la 29.331,48 puncte.
Noul indice BET Plus, introdus pe 23 iunie, urcă şi el, cu 0,35%, la 1.018,25 puncte. Potrivit BVB, BET Plus "este un indice ponderat cu capitalizarea free float-ului, ce reflectă evoluţia companiilor româneşti listate pe piaţa reglementată a BVB care îndeplinesc criterii minime de selecţie (referitoare la lichiditate şi la valoarea acţiunilor aferente free float-ului), cu excepţia societăţilor de investiţii financiare".
În ceea ce priveşte acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP), acestea urcau, în jurul orei 14:00, cu 1,56% la un preţ de 0,8440 lei/unitate, iar titlurile Romgaz creşteau cu 0,15% la valoarea de 34,15 lei pe acţiune. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz este în urcare cu 1,41% la 10,44 dolari.
Până la această oră, nu a fost realizată nicio tranzacţie de tip "deal".
Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, la orele prânzului, la 5.692.513,86 lei (1.298.267,58 euro).