LA ORELE PRÂNZULUI: Lichiditate de aproximativ 30 milioane lei pe BVB

E.D.
Piaţa de Capital / 27 mai 2014

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de aproximativ 30 milioane lei (6,8 milioane euro).

La orele prânzului, indicii BVB erau în urcare. Astfel, indicele BET creşte cu 0,78%, ajungând la valoarea de 6.539,82 puncte. BET-FI se depreciază, în schimb, cu 0,26%, până la 28.834,41 puncte, iar indicele BET-C se majorează cu 0,45%, la 3.254,36 puncte.

În ceea ce priveşte acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP), acestea urcau, în jurul orei 13:55, cu 0,19% la un preţ de 0,8035 lei/unitate, iar titlurile Romgaz (simbol SNG) creşteau, de asemenea, cu 0,03% la 34,01 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz este în creştere cu 5,34% la 10,86 dolari.

Până la această oră, au fost realizate şapte tranzacţii de tip "deal", respectiv 3 tranzacţii cu 8.162.800 acţiuni Fondul Proprietatea (Simbol FP), în valoare de 6.530.240 lei, o tranzacţie cu 3.845.000 acţiuni SIF Transilvania (Simbol SIF3), în valoare de 2.326.225 lei, şi trei tranzacţii cu 24.594.700 acţiuni OMV Petrom (Simbol SNP) de 10.551.126,30 lei.

Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, la orele prânzului, la 65.129,10 lei (14.768,84 euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb