Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 14.124.447,99 lei (3.200.935,50 euro).
În jurul orei 14, şase dintre cei şapte indici ai BVB erau în scădere. Astfel, indicele BET cobora procentual cu 0,33%, până la 7.122,16 puncte.
Noul indice BET Plus, introdus pe 23 iunie, scădea şi el, cu 0,34%, la 1.055,65 puncte. Potrivit BVB, BET Plus "este un indice ponderat cu capitalizarea free float-ului, ce reflectă evoluţia companiilor româneşti listate pe piaţa reglementatată a BVB care îndeplinesc criterii minime de selecţie (referitoare la lichiditate şi la valoarea acţiunilor aferente free float-ului), cu excepţia societăţilor de investiţii financiare".
Pe de altă parte, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, era singurul care se majora, dar slab, cu 0,02%, către 30.567,45 puncte.
Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) stagnau, în jurul orei 14, la 0,877 lei/unitate.
Preţul titlurilor Romgaz (simbol SNG) se deprecia cu 0,14%, la 36,25 lei/unitate. În schimb, pe bursa de la Londra, certificatele de depozit (GDR) Romgaz erau cotate la 10,81 dolari/unitate, în avans uşor cu 0,09% faţă de şedinţa precedentă.
Acţiunile Electrica (simbol EL) coborau cu 1,29%, spre valoarea unitară de 11,5 lei. Pe bursa de la Londra, preţul GDR-urilor Electrica scădea cu 1,26%, până la 13,72 dolari/unitate.
Până la această oră, nu au fost încheiate tranzacţii de tip Deal.
Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, în jurul orei 14, la 133.670,03 lei (30.292,80 euro).