Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 14.565.228,04 lei (3.306.221,46 euro).
În jurul orei 14, toţi cei şapte indici ai BVB erau în creştere. Astfel, indicele BET urca procentual cu 0,34%, până la 7.122,68 puncte.
Noul indice BET Plus, introdus pe 23 iunie, creştea şi el, cu 0,36%, la 1.056,66 puncte. Potrivit BVB, BET Plus "este un indice ponderat cu capitalizarea free float-ului, ce reflectă evoluţia companiilor româneşti listate pe piaţa reglementatată a BVB care îndeplinesc criterii minime de selecţie (referitoare la lichiditate şi la valoarea acţiunilor aferente free float-ului), cu excepţia societăţilor de investiţii financiare".
De asemenea, indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se majora cu 0,2%, către 30.784,76 puncte.
Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) se apreciau, în jurul orei 14, cu 0,57%, la 0,885 lei/unitate.
Preţul titlurilor Romgaz (simbol SNG) sporea cu 0,2%, la 36,58 lei/unitate. În schimb, pe bursa de la Londra, certificatele de depozit (GDR) Romgaz erau cotate la 10,37 dolari/unitate, în declin cu 0,29% faţă de şedinţa precedentă.
Acţiunile Electrica (simbol EL) urcau cu 1,1%, spre valoarea unitară de 11,93 lei. Pe bursa de la Londra, preţul GDR-urilor Electrica creştea cu 0,18%, până la 14,02 dolari/unitate.
Până la această oră, a fost încheiată o singură tranzacţie de tip Deal, cu 101.100 titluri BRD, pentru 889.680 lei.
Pe piaţa Rasdaq, rulajul se ridica, în jurul orei 14, la 169.406,30 lei (38.454,24 euro).