LA SENTINŢA DE ÎNCHIDERE A INSOLVENŢEI HIDROELECTRICA Instanţa urmează să se pronunţe, astăzi, asupra recursurilor formulate de "băieţii deştepţi"

A.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 martie 2017

Instanţa urmează să se pronunţe, astăzi, asupra recursurilor formulate de "băieţii deştepţi"

Curtea de Apel Bucureşti urmează să soluţioneze astăzi recursurile formulate de traderii de energie (aşa numiţii "băieţi deştepţi"), la sentinţa de închidere a procedurii insolvenţei Hidroelectrica, potrivit Euro Insol, fostul administrator judiciar al producătorului de energie.

"După aproape cinci ani, se încheie cel mai dramatic, complex şi eficient proces de restructurare a unei companii din România. În urma acestei reorganizări, Hidroelectrica s-a transformat din cea mai îndatorată companie din ţară în cea mai profitabilă societate", subliniază reprezentanţii Euro Insol, într-un comunicat.

Aceştia reamintesc că, la momentul declanşării procedurii insolvenţei, 20 iunie 2012, Hidroelectrica avea datorii de peste 1,1 miliarde euro şi pierderi de 170 de milioane de euro.

În perioada 2013-2016, compania a raportat un profit cumulat de un miliard de euro şi o EBITDA anuală de 500 de milioane de euro.

"În insolvenţă, valoarea de piaţă a companiei s-a dublat de la 2 miliarde euro în 2012 la 4 miliarde euro în 2016. Planul de reorganizare a Hidroelectrica, întocmit şi implementat de administratorul judiciar Euro Insol, a consemnat o premieră absolută, şi anume plata integrală şi la valoare nominală a tuturor creanţelor recunoscute la masa credală", mai arată sursele citate.

La dezbaterile finale va participa şi deputatul Remus Borza, care a condus Euro Insol până în ianuarie 2017 şi a coordonat procesul de reorganizare a Hidroelectrica.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă în perioada iunie 2012 - iunie 2016. După deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, administratorul a denunţat contractele încheiate bilateral de producătorul de energie cu "băieţii deştepţi", deoarece prevedeau livrarea de energie a acestor traderi la preţuri mult mai mici decât cele de piaţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb