Lada cu scule a democraţiei

Dacă vrei să repari un Mercedes, îţi trebuie un set de unelte şi de scule anume. Ai să le găseşti la un service al firmei respective, în nici un caz la unul profilat pe reparaţii de Lada. Îţi mai trebuie şi o anume ştiinţă, o îndemînare a lucrului cu ele, se cheamă meserie; altminteri, cît sunt ele de scule şi de speciale, maşina tot stricată rămîne. Dacă ai Dacia, altă ladă cu scule; cele pentru Dacia. Dacă ţi s-a stricat frigiderul nu poţi să îl repari cu uneltele cu care tocmai ţi-ai pus la punct patul şi şifonierul, după cum nici bicicleta nu o poţi pune pe roţi cu uneltele cu care ţi-ai dres chiuveta, ori maşina de spălat. Este clar, uneltele de care te serveşti pentru a repara ceva cer o anume compatibilitate cu obiectul respectiv şi cu funcţiile sale, după cum cer şi cunoştinţe-deprinderi de lucru adecvate. Nu există nici un motiv ca această "lege a adecvării necesare" să nu funcţioneze şi în domeniul instituţiilor sociale. Democraţia, bunăoară! Dacă vrei să o repari, atunci, ai nevoie de anume unelte. Care anume? Spre deosebire de automobile, şifoniere, chiuvete, biciclete, maşinile de gătit, de spălat şi de tocat, de poduri, clădiri, drumuri, ba chiar şi de părţile componente ale structurilor biologice umane, oase, rinichi, inimă, creier etc., obiectele sociale nu s-au bucurat, nici pe departe, de atenţia necesară din partea ştiinţei. Imprecizia, improvizaţia şi bătrînul algoritm al încercărilor şi erorilor domnesc nestînjenite. Totuşi, de aici şi pînă la a susţine, cum face Tayyipp Erodogan, că democraţia poate fi reparată cu ajutorul lui Allah, al tancurilor şi tunurilor este totuşi o cale cam prea lungă!!! Despre Allah, o spun cu toată smerenia, nu ştiu, dar am mari suspiciuni atunci cînd oamenii politici încep să invoce Divinitatea (oricare ar fi numele ei) cu pretenţia că voia Celui de Sus e tot una cu bunul lor plac!!! Supărat nevoie mare pe cei care îndrăznesc să îi critice acţiunile, care susţin că asupra societăţii din Turcia a fost abătut un uragan al răzbunării, destructurării sociale, al opresiunii şi pedepselor arbitrare, o furtună de încălcări flagrante ale Drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale Omului, de destructurare a statului de drept, Preşedintele în exerciţiu al Turciei susţine, sus şi tare, că ceea ce face el este doar o banală operaţiune de reparare a democraţiei!!! Este de observat, în treacăt, o mică inconsistenţă logică. Dacă democraţia era atît de stricată, încă înainte de invocata lovitură de stat, de ce o repară dumnealui abia acum? Dacă, pe de altă parte, democraţia a avut de suferit doar în cele cîteva ore care au pus în cumpănă exerciţiul puterii de către actualul Preşedinte al Turciei, cum se face că e nevoie ca de sute, mii şi zeci de mii de oameni care nu au avut nici în clin şi nici în mînecă cu acţiunile militare menite să îl răstoarne de la putere, să fie lăsaţi pe drumuri, daţi afară din şcoli, din bănci, din ministere, din instituţii de presă, din spitale etc. să fie arestaţi şi deţinuţi, să fie umiliţi şi supuşi relelor tratamente, cum şi de ce este nevoie să fie reinstituită pedeapsa cu moartea pentru cei cîţiva militari de rang înalt care, se presupune, au ordonat acţiunile îndreptate împotriva puterii legitime de stat. Preşedintele Erdogan este supărat nevoie mare pe Statele Unite şi pe "occident". Fie vorba între noi, fără prea mare temei. De aici, mai ales din Europa, curg în continuare miliardele de euro spre Turcia, ba chiar şi sprijin politic. Numai deunăzi, Preşedintele Consiliului Europei, aflat la Ankara, ne povestea cu abia reţinute suspine în piept, cîte greutăţi sunt şi cît de dificil este să repari o democraţie scoasă de pe şine de o lovitură de stat (fie ea şi eşuată!!!). Este adevărat, ici şi colo, de acolo de unde vin banii se mai aud firave voci care protestează, ori susţin că ceea ce se întîmplă în Turcia, în aceste zile, este un uriaş spasm autoritarist-dictatorial, care şi-a tras peste mîinile însîngerate mănuşile de gală ale "democraţiei", stîrnind astfel furia Preşedintelui Turciei şi aşa supărat pe "faptul" că "schiţa de lovitură de stat" ar fi fost croită tocmai prin America. Şi cine să-l înţeleagă mai bine, cu cine să compătimească mai abitir, dacă nu cu regimul de esenţă a-democrată al Rusiei putiniene! În timp ce se ocupă de "aranjarea" celor care au avut sau nu au avut ceva de a face cu lovitura de stat eşuată, Erdogan ar vrea să îşi ridice, singur, o statuie în mausoleul "eroilor eterni ai democraţiei". La banii lui, poate să îşi facă singur şi mausoleul şi statuia, e sigur! Cu democraţia, însă, e ceva mai greu! În numele tradiţionalei şi secularei prietenii româno-turce, legată pe parcursul atîtor războaie, bătălii şi ciomăgeli, ale evului mediu, întărită de anii antagonismului militar al războiului rece şi cimentată definitiv de înfloritoarele afaceri ale perioadei post-decembriste, cineva din România trebuie să îi spună Preşedintelui Erdogan că, dacă vrea să repare democraţia, atunci, cu siguranţă a greşit lada cu scule! Indiferent cîte tunuri şi tancuri ai pune în compoziţie, indiferent ce alte arome specifice şi cu iz local ai adăuga, Democraţia nu există fără ingredientul esenţial: LIBERTATEA.

Lucrul este valabil, desigur nu doar pentru Turcia, ci şi pentru Statele Unite, Europa, pentru Rusia şi China şi pentru oricare altă societate care vrea să îşi aşeze viaţa politică şi socială în limitele, adesea nesatisfăcătoare, ale Democraţiei: cel mai rău sistem politic din lume, cu excepţia tuturor celorlalte, pe care lumea le-a cunoscut pînă acum! (Churchill dixit).