Directorul general al FMI, Christine Lagarde, încearcă să calmeze îngrijorările Greciei, declarând că discuţiile privind noi măsuri de austeritate sunt "premature", iar potenţialele noi măsuri cerute Atenei vor depinde de eficacitatea reformei taxelor şi de programul de privatizare, conform presei internaţionale.
"Dacă vor fi necesare noi măsuri, pot să vă spun un lucru: Nu vor fi sub forma unor măsuri fiscale suplimentare şi nu vor fi sub forma unor reduceri nediferenţiate de salarii sau de pensii", a afirmat oficialul FMI la o conferinţă de presă în Washington.
De asemenea, Christine Lagarde a declarat că nu are nicio îndoială că autorităţile europene îşi vor îndeplini angajamentul de ştergere a unei părţi din datoria Greciei, dacă sunt îndeplinite ţintele fiscale stabilite în schimbul asistenţei financiare. Grecia a confirmat faptul că anul acesta va înregistra un uşor excedent bugetar primar, condiţie impusă de creditorii internaţionali pentru o nouă ştergere a datoriei. Datoria Greciei ar urma să ajungă anul acesta la 175,5% din PIB şi ar trebui să scadă sub 110% din PIB până în 2022.
Şeful FMI a explicat că una dintre problemele cheie în cazul Greciei o reprezintă înregistrarea unor progrese în reforma taxelor, în vederea îmbunătăţirii colectării taxelor în statul elen.