Laszlo Borbely: Suprafaţa împădurită a crescut cu doar 0,3%, în 2010

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Mediu / 7 iunie 2011

Laszlo Borbely: Suprafaţa împădurită a crescut cu doar 0,3%, în 2010

Suprafaţa împădurită a Româ-niei a crescut, în 2010, cu numai 0,3% faţă de 2009, dar până la finalul acestui an probabil că vor exista cifre mai optimiste, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor. Oficialul MMP a făcut referire şi la sumele alocate pentru împăduriri, în 2011 suma fiind de aproape trei ori mai mare decât în anul anterior. "În 2010, am alocat circa 185 milioane de lei împăduririlor. Pentru 2011, vom reuşi să angajăm cheltuieli şi să investim în păduri mai mult de 400 milioane de lei, mare parte din Fondul de Mediu", a menţionat minis-trul Mediului, citat de Agerpres. Potrivit celui mai nou Raport privind evaluarea activităţilor des-făşurate în domeniul silvic, dat publicităţii la jumătatea lunii mai, în primele trei luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2010, volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal a scăzut cu 3%, respectiv de la 12.577 mc material lemnos la 12.218 mc.

Judeţele care înregistrează un volum mare de masă lemnoasă tăiată ilegal au fost, în perioada ianuarie-aprilie 2011, Harghita, Maramureş, Suceava, Neamţ, Argeş, Bacău şi Vrancea.

Din punctul de vedere al infracţiunilor silvice, datele MMP arată că din totalul raportat (3.348 infracţiuni, adică cu 15% mai multe decât în primul trimestru din 2010), 62,5% reprezintă tăierea şi scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor şi lăs-tarilor, iar 34,1% - furt de arbori doborâţi, rupţi, a puieţilor ori lăstarilor tăiaţi.

În prezent, suprafaţa fondului forestier naţional ocupă o pondere de 28% din teritoriul României, echivalentul a 6,65 milioane de hectare, din acest punct de vedere ţara noastră clasându-se pe locul 17 în Europa. Din acest total, 67% reprezintă proprietate publică, administrată în principal de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, iar 33% este proprietate privată, administrată, în general, de către structurile silvice private.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb