LAURENŢIU PLOSCEANU: "Numai constructorii conectaţi politic sunt feriţi de probleme financiare"

A consemnat ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 7 ianuarie 2014

"Numai constructorii conectaţi politic sunt feriţi de probleme financiare"

Acest an are premise bune pentru piaţa construcţiilor, care sunt umbrite de problemele generate de întârzierile în plata creanţelor, politizarea achiziţiilor publice şi extinderea extrem de riscantă a insolvenţelor, ne-a declarat Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO). În 2013, Guvernul nu a reuşit să probeze curajul necesar pentru a susţine financiar investiţiile necesare, ne-a mai spus domnia sa, care estimează că piaţa de construcţii s-a situat, anul trecut, la valoarea de circa 9 miliarde de euro. Preşedintele ARACO susţine că suntem la începutul unui nou capitol de colaborare cu investitorii şi constructorii din China şi că s-a convenit ca aceştia să lucreze cu antreprenorii locali, implicând, în mod raţional, cât mai mult din resursele locale tehnice, materiale şi umane disponibile.

Reporter: Sub ce auspicii a debutat 2014 pentru piaţa de construcţii?

Laurenţiu Plosceanu: 2014 a debutat sub spectrul expectanţei evadării din trendul ce a însoţit piaţa de construcţii în ultimii ani. Fiind un an cu două episoade electorale distincte, un an în care există fonduri europene disponibile pe diversele programe operaţionale, un an în care proiecte importante de infrastructură vor fi finalizate sau începute, putem vorbi de premise mai favorabile decât în 2013. Nu putem, însă, omite umbrele metastazice asupra pieţei pe care le generează întârzierile în plata creanţelor, politizarea achiziţiilor publice şi, evident, extinderea extrem de riscantă a insolvenţelor.

Reporter: Ce caracteristici a avut piaţa de construcţii în 2013 ca volum şi valoare a lucrărilor?

Laurenţiu Plosceanu: În dezacord cu cele mai multe declaraţii politice, anul trecut a început cu întârziere în planul valorilor bugetare aprobate şi a suferit rectificări care au sacrificat valorile alocate pentru investiţii. În 2013, Guvernul nu a reuşit să probeze curajul necesar pentru a susţine financiar investiţiile necesare, iar menţinerea suspendării programelor operaţionale a însemnat pierdere certă pentru actorii din sector, dar şi pentru stat.

Ca valoare, piaţa construcţiilor în 2013 a atins 7,5 miliarde de euro la zece luni şi estimăm că anul se va închide la nivelul de aproximativ 9 miliarde euro, undeva sub valorile din ultimii doi ani.

Reporter: Ce speranţe aveţi cu fondurile europene alocate României în 2014-2020? Vom absorbi mai mult şi vor avea firmele de construcţii autohtone un acces mai bun la lucrări?

Laurenţiu Plosceanu: Cred că ştim să absorbim mai mult, dar nu sunt convins că firmele autohtone vor avea un acces îmbunătăţit la aceste proiecte. Combinaţia negativă de factori din 2014, cu întârzierea în plata creanţelor, nefinanţarea de lucrări începute şi puţinele licitaţii noi amplifică problemele care afectează competitivitatea companiilor autohtone.

Nici cele din centrul Europei nu stau toate foarte bine, iar exemplul cu Alpine încă nu şi-a epuizat efectele în piaţă.

Cu excepţia firmelor care servesc clientela politică, cele mai multe societăţi autohtone au avut un an cu mari probleme în planul echilibrului financiar, al profitabilităţii, al perioadei de recuperare a creanţelor şi al gradului de acoperire cu active a datoriilor.

Reporter: Insolvenţa pare să fie cuvântul de ordine printre antreprenorii români. Care este soluţia salvării acestor firme?

Laurenţiu Plosceanu: Soluţia este să umblăm la cauză! Plăţile trebuie onorate la termen şi nu cu semestre sau ani de întârziere. Trebuie promovate soluţii ca acei beneficiari care generează aceste întârzieri în plată să răspundă comercial şi în solidar.

Reporter: Cum comentaţi discursul doamnei Lagarde din CESE (Comitetul Economic şi Social European)?

Laurenţiu Plosceanu: Am avut plăcerea să ascult în direct la plenul CESE din decembrie intervenţia doamnei director general al FMI cu un discurs precaut, atrăgând atenţia că, în ciuda estimărilor de creştere fragile şi neuniforme, problemele sociale se acutizează! Am reţinut accentul acut pus pe creşterea economică, chiar cu o marjă modificată la deficite dacă va fi necesar.

Reporter: Avem o nouă lege a parteneriatului public-privat aprobată în Parlament. Ce efecte concrete credeţi că va avea în piaţă?

Laurenţiu Plosceanu: Important este să atragă investitori străini şi să responsabilizeze autorităţile române care vor putea promova proiecte în PPP. Mediul de afaceri din România a solicitat de ani buni o legislaţie PPP performantă şi am regretat că varianta PDL a acestei legi nu a generat efectele aşteptate în economie.

Reporter: Investiţiile chineze în România sunt un vis frumos sau se vor concretiza în următoarea perioadă?

Laurenţiu Plosceanu: Am participat, în luna noiembrie, la Beijing, la Forumul UE - China pentru parteneriat în urbanizare, iar mesajele transmise acolo atât de premierul Li cât şi de preşedinţii Barosso şi Van Rompuy au fost edificatoare în planul nevoii de concertare în plan investiţional.

După câteva zile, am participat la Forumul de la Bucureşti, iar accentul pus pe investire în zonă a rămas acut.

Noi am încercat, în ultimii ani, să generăm fluxuri financiare din China pe diverse proiecte în România şi pot să vă spun că, în primăvară, va începe la Craiova un prim proiect interfaţat de noi pentru un cartier de locuinţe sociale. Am discutat cu autorităţile locale din Gorj şi am găsit un set de proiecte interesante care sunt acum în analiza părţii chineze.

În 16 decembrie 2013, am participat la Bucureşti la a doua rundă a Comisiei mixte consultative China - România pentru proiecte în infrastructură şi asociaţia chineză a antreprenorilor (CHINCA) a punctat circa 20 de proiecte de interes pentru care se vor căuta, în lunile următoare, soluţii fiabile de finanţare.

Răspunzând acum la întrebare, cred că suntem la începutul unui nou capitol de colaborare cu investitorii şi antreprenorii din China. Am convenit ca aceştia să lucreze cu antreprenorii locali, implicând în mod raţional cât mai mult din resursele locale tehnice, materiale şi umane disponibile.

La Forumul de investiţii internaţionale în infrastructură şi construcţii din iunie 2013 de la Macao, KPMG China a transmis antreprenorilor chinezi că în Europa Centrală şi de Est sau în America de Sud, nu vor putea să deruleze cu succes proiecte de infrastructură decât dacă vor colabora cu partenerii locali. Podul pe care chinezii îl finalizează în 2014 peste Dunăre la Belgrad este executat cu 50% implicare a firmelor locale.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb