Legea conversiei, pe înţelesul băncilor: până se adoptă legea scumpim francul

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 ianuarie 2017

Legea conversiei, pe înţelesul băncilor: până se adoptă legea scumpim francul

Pe forumurile clienţilor cu datorii în franci, tot mai multe voci semnalează că preţul francului e din ce în ce mai piperat la vânzarea monedei elveţiene prin casele de schimb bancare. Pe 4 ianuarie de pildă, imediat după ce BNR anunţase cotaţiile valutare, faţă de oficialul 4,2210 lei/franc, Bancpost afişa un aproape neverosimil 4,3010 lei/CHF la vânzarea valutei către clienţi. Am trecut în revistă repede cursurile practicate şi de alte bănci din sindicatul marilor împrumutători în franci şi iată ce am descoperit pe website-urile acestora: Banca Transilvania vindea CHF cu 4,2748 lei, la Raiffeisen era 4,2620 (doar la cumpărarea în cont), Banca Românească - 4,2634 lei/CHF , la Piraeus 4,2750 lei/CHF, la OTP 4,28 lei/CHF...

Faţă de "oficialul" 4,22 lei/CHF bonsul majorităţii băncilor era în general în jur de 1-1,2%, OTP sărea un pic peste cal cu un adaos de 1,4%, dar Bancpost depăşea cu mult toată ceaţa, practicând aproape 1,9% peste cursul oficial. Să fie un accident la Bancpost sau o tendinţă subtilă de jupuire a clienţilor cu datorii?

Am testat cursurile practicate de bancă pentru perechile leu-euro şi leu-CHF în lunile din urmă şi, ce să vezi, se contura un grafic de toată frumuseţea. Mai exact, pentru euro-leu, banca vindea valută cu un adaos de 1,42% pe 28 noiembrie, 1,58% pe 29 decembrie şi 1,62% pe 4 ianuarie, în timp ce pentru franc, "prima" băncii a urcat de la 1,67%, pe 28 noiembrie, la 1,73% pe 29 decembrie şi 1,89%, pe 4 ianuarie.

Trebuie menţionat însă că, după ora 14, Bancpost a schimbat ieri cotaţiile, iar la vânzarea de CHF afişa "doar" 4,2890 lei/CHF, deci cu o marjă de "numai" 1,61% peste cotaţia oficială. Pare să fie o practică comună mai multor bănci care menţin cea mai mare parte a zilei cotaţii "pesimiste" iar apoi, după închiderea de la BNR, le mai îndulcesc puţin...

Băncile au pretins mereu că au cursuri mai dezavantajoase decât multe case de schimb particulare pentru că oferă un plus de siguranţă. O fi valabil la sume mari, dar pentru câteva zeci-sute de euro/franci parcă ar merita încercată şi varianta mai ieftină, având în vedere că, tot pe 4 ianuarie, găseai franci la vânzare cu 4,24-4,25 lei la o sumedenie de case de schimb (ofertele sunt centralizate pe site-ul valutare.ro). Un telefon dat la câteva dintre casele cu cotaţii mai decente şi deplasarea pentru schimbul valutar în cazul în care se confirmă existenţa sumei dorite ar fi o alternativă de luat în calcul faţă de conversia leilor la banca unde ai de plătit rata. Altfel, o primă de "numai" 2% peste cursul oficial, precum cea practicată de Bancpost, echivalează în prezent cu dobânda bancară pe un an pentru economiile în lei, ca să nu mai vorbim de câştigul băncii care ar practica frecvent acest artificiu la conversiile valutare şi, implicit, de pierderile clienţilor care suportă astfel un comision mascat de toată frumuseţea.

Opinia Cititorului ( 45 )

  1. Phaaaaaiiii, ca sa vezi domne ! Si nu s-a gasit nici o GCCC-ista-ncercanata care sa iasa cu ala micu' legat de gat in fata Bancpost ca sa protesteze? Pai ce pazesc liderii coordonatori?

    1. Ce vrei sa spui?

      Exclami o prostie ca sa contrabalansezi o porcarie?! 

      Mengele , tu esti ? Si tu ar trebui sa iti legi ceva de gat si sa inoti putin daca razi de suferinta oamenilor.

      articolul dezvaluie inca una din ipocriziile bancilor fata de cei cu credite in CHF. sirul acestor ipocrizii/magarii este nesfarsit, dar e bine sa le sesizam si sa le aducem in atentia opiniei publice pentru ca tot mai multi oameni sa inteleaga cu ce avem de-a face. cu banci mincinoase, salvate cu banii contribuabililor in tarile de origine, rupte-n fund in multe locuri, dar puternice si agresive in Romania, sub protectia BNR si a lui Isarescu.

      sper ca noul Guvern sa fie cel care ii spune adio lui Isarescu.

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

      Nu rade nimeni de suferinta nimanui. Ci doar de penibilitatea unor inse si insi care isi folosesc copiii pe post de recuzita la cersit, ceezand ca mergand cu miloaga mereu iti poti asigura un trai tihnit. Asta in timp ce ii injuri cu spume si clabuci pe tinerii care vor sa faca ceva in viata punand mana la munca nu intinzand-o la pomana.

      Care esti acolo? Melinte, Andrei, Carje? Eugene, tu esti bai? Cin' te-a obligat tati sa iei credit in CHF? Ai luat, ai semnat, ai papalit banii, acum plateste ce te-ai angajat !

      Debitorii au semnat dar bancile AU INSELAT SI FURA IN CONTINUARE. Cei care au luat credite platesc otr ca au semnat dar in curand vor plati si cei care au inselat adica nemernicii de camatari [Fragment eliminat, conform regulamentului.]

      Curand se va da un verdict in procesul colegilor tai din cele 64 de comitate si tare imi e sa nu te vad si pe tine prins la inghesuiala. Vezi ca toate postarile alea ale tale impotriva unitatii si integritatii nationale contravin legii. In rest esti plin de lectii si de morale, numai ca eu stiu ce zace-n tine baiete....

      la mintea ta secatura.....ce sa postezi si tu pe aici? idiotenii !!

      Ma seaca pomanagiii ca tine Costele sau ca Ancuta spartaana. Din astia care se cred buricu' pamantului si care vreti de toate dar din munca altora.

      In rest ai comportament tipic de intinzator de mana care scuipa in urma aluia ce a refuzat sa ii dea.

      La contrabancia Spanu te referi? E ocupata cu facutul lobiului -metoda cu copil de tzatza si milogeala- pentru ovemisiune la fanfaronul de la Realitatea tv. Pfuuuui....

      Ahh, pai semne bune anu' are. Data trecuta cand au fost a ras o tara intreaga de Gavroche Necula care nu stia ce inseamna rata dobanzii la credit si de Robu caruia i se incleiau buzele la fiecare doua cuvinte. Asa ca sa dea Dumnezeu sa ii invite cravatarul Bogdan. Mi-ar placea sa inceapa si cu Prima Casa si cu criticatul tinerilor [Fragment eliminat, conform regulamentului.]

      Gavroce Necula absolventa de ASE nu stie ce inseamna rara dobanzii? Incredibil ce rsu a ajuns sciala romaneasca. Pai ce sa le ceri economistelor din Gaesti care au absolvit "studii superioare la Sibiu" in cobditiile astea? Si va mai mirati ca tara asta, pe care o iubesc betivii de pe lamotesti si dacii liberi din judetul Sibiu, se duce de rapa???

      Nu cred chiar ea care a facut legea conversiei, a muncit zi si noapte

      Sa nu iti mai primesti portia de p...ă de la maica ta postac bancar ce esti!

    Au vrut credite in monede exotice acum sa plateasca.

    1. da.bancile.

    [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

    ar fi interesant de cerut si pozotia bancilor, sa ne explice ele de ce au aceasta practica comerciala. sunt unele banci care au dat credite in CHF, gen BT/Volksbank si CEB, care acorda clientilor un curs "preferential" la CHF; in realitate, o bataie de joc pentru ca e cu cativa banuti mai jos decat cotatia oficiala a bancii si, daca esti client, mai stai si 200 de ani pana ce casiera primeste aprobarea din centrala. bancile considera insa ca prin aceasta practica isi sprijina clientii cu credite in CHF, in realitate este un mare bullshit.

    1. Da, ar fi foarte interesant. Numai ca aia ar fi deja presa nu opinie personala si propaganda. De obicei, mai ales Emilia O., foloseste metoda expedierii chestiunii in ultimul rand.

      "Pana la incheierea redactariu acestui articol bancile camatare nu au raspuns la intrebari".

      Multumesc. 

    Cămătarii cu acte, zis și bancheri, fac cămătărie pe toate fronturile. Ei vor doar camata, nu interesează altceva.

    1. Vei fi dat in judecata pentru defaimare! Judecatorul va cere ziarului bursa identitatea ta reala si vei fi dus de urechi in fata instantei.

      Cine crezi tu ca isi pierde timpul cu o urdoare GCCC-ista?!

    Dar duceti-va fratilor [Fragment eliminat, conform regulamentului] si schimbati banii. Oricum pentru multi dintre voi locurile curate, bine luminate si fara coji de seminte imprejur "ie" suspecte.

    Corect platesc ce am semnat adica 1 chf = 2,18 lei nu 4,28 lei .Ce zici e corect?Nu am nicio precizare in contract ca voi plati chf indiferent la cat va ajunge ca altfel nu ma hagam .Dar e mai simplu sa jignesti! Rusine!

    1. Pune mana si citeste contractul si ai sa vezi ca nu ai semnat sa platesti 2,18 lei ci ai semnat pentru un credit in valuta cu risc valutar cu tot. Dar e mai usor sa ceri decat sa fi barbat si sa iti asumi un contract. Daca va convertesc astia creditele in lei peste vreo 2-3 ani o sa mugiti ca v-au crescut dobanzile si iar va "fura bancile tineretea si copilaria odraslelor".

      Bănuiesc, cu toată sinceritatea, că tu faci parte dintr-o familie unde se "mugeste"!

      daca si dupa atatia ani tu poti sa spui ca ai semnat pentru 2.18 inseamna ca nici pana in ziua de azi nu ti-ai citit contractul. pun pariu pe 100 CHF ca ai o clauza care spune ca valoarea ratei scadente se calculeaza in lei, utilizand cursul (sa zicem) BNR+1%. eu am cumparat o casa in 2006 cu 150.000 de EUR, azi are o valoare de piata de 70.000. Eu pe cine sa dau in judecata sa imi dea diferenta inapoi? cat despre articol, este malitios, intotdeauna EUR/RON a avut cel mai mic spread fiind cea mai tranzactionata pereche in Ro. daca o prima de 1.9% fata de BNR voua vi se pare mult, pai ia uitati-va la GBP/RON de exemplu, sa vedeti ca este peste 2%...

      ce descrii tu se potriveste foarte bine in teoria impreviziunii; scaderea pretului casei nu a depins de tine, nu o puteai preveni, estima, preintampina, esti o "victima" a sistemului bancar. ar trebui sa mergi catre banca ta si sa ceri renegocierea contractului imediat.

      Ar fii bine sa o dai pe mama ta in judecata ca a te-a nascut fara o parte din creier ,partea in care se afla compasiunea si judecata dreapta...

    Ce conversie dom'le??? LA MUNCA !!!! Adica astia sint mai cu mot? Asa cum platesc aia cu euro, cu lei sau cu dolari asa sa plateasca si ei. Adica ei vor sa fie tinuti in brate si ajutati dar ii spurca pe tinerii harnici care vor sa isi cumpere o casa. Da' nu le crapa obrazul de rusine?!

    Ce conversie fratilor? Hai ca s-a terminat campania electorala baieti. Cine a apucat ceva bine, cine nu, peste 4 ani. Intre timp manutele la munca, la fel ca restul poporului muncitor platitot de taxe si rate cinstite. Sau pe limba cuiva din Cisnadie: "ahuarde muncate cinstime".

    1. Nu mai folosi cuvantul Cidnadie, duamna Emilia l--a interzis pentri ca incalca libertatea religioasa garantata de Constitutie.

      Multumesc. 

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

      [Mesaj eliminat conform Regulamentului]

      postacule milog vezi ca ajutoarele alea sociale pe care le incasezi in fiecare luna sunt platite si din banii astora care suntem rasisti cum zici dar ne platim impozitele cinstit asa ca ciocu' mic si ia geana de pe portofelele oamenilor.

    Pentru cei ce inca mai asteapta minunile conversiei, le recomand sa memoreze si bibliografia. Pentru inceput clasicele "Oameni buni cu suflet bun" sau "Mamelor din lumea larga".

    1. [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

    Isarescu vegheaza!

    Postacul [Fragment eliminat, conform regulamentului] fost om de radio, cu un foarte mare credit la Bancpost comentează in favoarea băncilor. Pai e normal. Daca ai dramas fara job, stai ghiocel la banci si faci cum iti dicteaza. Jenant bre!

    1. Mai bine decat sa stea cu mana intinsa la pomeni si sa faca pe viteazul din spatele tastaturii asa cum face postacul [Fragment eliminat, conform regulamentului] dat AFARA de "liderii" GCCC

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

    Hai cu euro la 7 lei și robor la 20 % . Cred ca și atunci veți plăti supuși ca niște sclavi fara sa mai comentați cum faceti acum referitor la cei cu credite in chf

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb