LEGEA CONVERSIEI Scenarita BNR

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 octombrie 2016

Scenarita BNR

BNR, într-un răspuns către Andreea Paul: "Devalorizarea leului şi creşterea dobânzilor, posibile efecte ale Legii conversiei la curs istoric"

---------

Actualizare 14:55 Andreea Paul, PNL: "BNR greşeşte când ameninţă cu deterioarea cursului leului"

Deputatul PNL Andreea Paul consideră că Banca Naţională a României (BNR) greşeşte atunci când ameninţă cu deterioarea cursului leului şi când invocă transferurile în lei făcute de către băncile obligate să-şi închidă poziţiile scurte în valute.

"O spun pentru prima dată public: unde greşeşte BNR în răspunsul pe care mi l-a dat la întrebarea parlamentară adresată cu privire la impactul conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric? BNR ne-a prezentat impactul ajustat estimat la 1,67 miliarde lei.(...) BNR greşeşte însă când ameninţă cu deterioarea cursului leului, invocând transferurile în lei făcute de către băncile obligate să-şi închidă poziţiile scurte în valute", a scris deputatul liberal astăzi, pe contul său de Facebook.

Andreea Paul aduce trei argumente în sprijinul afirmaţiilor sale. Deputatul liberal spune că legea conversiei reprezintă o măsură administrativă aplicată o singură dată, pentru că băncile implicate în creditarea în franci elveţieni au eşuat să negocieze individual. De asemenea, Andreea Paul mai susţine că există spaţiul valutar necesar pentru a proteja cursul şi că BNR are obligaţia să intervină pentru a apăra cursul leului.

"De ce nu are dreptate BNR? Aduc 3 argumente:

1. Noi discutăm despre o măsură administrativă politică aplicată o singură dată, pentru că băncile implicate în creditarea în franci elveţieni au eşuat să negocieze individual, să împartă echilibrat riscurile, aşa cum au promis, într-un număr semnificativ din cazurile afectate de deprecierea explozivă a francului.

2. BNR are capacitatea de a absorbi acest şoc o singură dată, de a apăra cursul de schimb al leului, având unul dintre cele mai ridicate niveluri ale rezervei valutare din ultimii ani, de 33,29 miliarde de euro, la care se adaugă 103 tone de aur. Există, aşadar, spaţiul valutar necesar pentru a proteja cursul.

3. BNR are obligaţia să intervină pentru a absorbi şocul şi pentru a apăra cursul leului. BNR nu poate apăra cursul atunci când pierderile de competitivitate ale economiei româneşti sunt pe termen lung. Dar şocurile pe termen scurt unitare pot fi absorbite de BNR, doar voinţă să fie. De altfel, o şi face de fiecare dată când ministerul finanţelor are de rambursat o datorie mare în valută şi se duce la BNR, nicidecum pe piaţă, pentru a nu deregla cursul de schimb. La fel vor trebui să procedeze şi băncile implicate pentru a nu deprecia cursul de schimb", a explicat Andreea Paul.

(S.A.)

----------

Actualizare 11:40 Fitch Ratings contrazice BNR: Conversia creditelor în franci elveţieni nu are niciun impact imediat asupra ratingului băncilor din România

Fitch Ratings-Londra a precizat că adoptarea deciziei de către Parlamentul României, stabilită în cursul săptămânii viitoare, a legii care permite persoanelor să convertească în franci elveţieni (CHF) împrumuturile în moneda locală la cursul de schimb istoric nu va avea nici un impact de rating imediat asupra băncilor din România.

"Acest lucru se datorează faptului că, aceste credite CHF reprezintă o parte neglijabilă a creditării în general, la majoritatea băncilor evaluate de noi şi, în cazul în care portofoliile CHF sunt mai mari, au fost retrase suficiente rezerve din circuit pentru a absorbi pierderile potenţiale ale conversiei. Deprecierea leului românesc faţă de moneda elveţiană, de la momentul 2007 - 2008, când a fost luată cea mai mare parte a creditelor în CHF, a făcut să fie din ce în ce mai greu pentru debitori să achite împrumuturile. Acest lucru este valabil mai ales împrumutaţii cu venituri mici care au ipotecă. Creditele ipotecare reprezintă cea mai mare parte a creditelor CHF restante. Datele publicate de Banca Centrală din România (BNR) arată că raportul dintre creanţa datoriei şi debitorilor în CHF care au ipotecă a fost un mare, de 60%, şi 12,9% din creditele ipotecare în CHF au fost neperformante la sfârşitul anului 2015. Discuţiile de conversie sunt în curs de desfăşurare de ceva timp", se arată în comunicatul Fitch Ratings.

"Suma de 2,4 miliarde lei este echivalentul a aproximativ 50% din profitul net pe 2016, pe baza datelor din primul semestru al acestui an. Deducem că această estimare nu ţine cont de orice rezerve puse deja deoparte de bănci pentru portofoliile de credite în franci elveţieni. Cifra actuală ar putea fi mult sub estimări", precizează Fitch Ratings.

Conform datelor BNR, la sfârşitul lunii august 2016 existau credite restante de 4,7 miliarde de lei, echivalentul a 4,2% din totalul împrumuturilor neachitate. Expunerea nu este distribuită uniform, dar toate băncile cărora Fitch le atribuie ratinguri au o expunere neglijabilă la aceste portofolii sau au creat suficiente rezerve pentru a absorbi potenţialele pierderi în urma implementării legii conversiei.

Potrivit Fitch, Banca Transilvania (BT) a adoptat deja o atitudine proactivă şi a oferit clienţilor săi cu împrumuturi în moneda elveţiană opţiunea de a converti în mod voluntar creditele la un curs favorabil.

Ratingurile de viabilitate acordate de Fitch băncilor din România - Banca Comercială Româna (BBB/cu perspectivă stabilă), Banca Transilvania (BB/cu perspectivă stabilă) şi UniCredit Bank ((BBB/cu perspectivă negativă) - sunt în categoria "bb", indicând o calitate a creditului speculativă, din cauza calităţii slabe a activelor şi a mediului operaţional dificil.

"Proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elveţieni nu va avea un impact imediat asupra ratingurilor băncilor româneşti dar este un alt exemplu al modului în care cadrul legislativ se îndreaptă spre măsuri în sprijinul debitorilor şi al protejării drepturilor consumatorilor în detrimentul băncilor", concluzionează Fitch Ratings.

(L.B.)

----------

Aprobarea Legii conversiei în lei la cursul istoric a creditelor contractate în franci elveţieni (CHF) este posibil să aibă ca efecte devalorizarea leului şi creşterea dobânzilor, în condiţiile în care aplicarea actului normativ în forma discutată în Parlament ar forţa băncile să vândă lei şi să cumpere echivalentul a 1,2 miliarde euro de pe piaţă, precizează Banca Naţională a României (BNR), într-un răspuns transmis la solicitarea deputatului PNL Andreea Paul şi citat de News.ro.

Răspunsul, semnat de prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, adresat deputatului liberal, care a transmis mai multe întrebări pe subiect Băncii Centrale, a fost redactat în data de 10 octombrie şi menţionează mai multe principii legale legate de proiectul legislativ privind conversia creditelor.

Nu ştim pe ce s-a bazat răspunsul domnului Georgescu, pentru că BNR nu a prezentat public, până acum, nici un studiu de impact referitor la posibilele efecte ale legii conversiei.

Amintim că, în acest an, BNR a anunţat apocaliptic, la unison cu băncile, că legea dării în plată, alături de alte iniţiative legislative din domeniu, vor conduce la un risc sistemic sever, nemaiîntâlnit în ultimii 26 ani. Când a fost întrebat are este temeiul acestor estimări, însuşi guvernatorul BNR Mugur Isărescu a spus că se bazează pe declaraţiile bancherilor şi avocaţilor, întrucât Banca Naţională nu are instrumentele necesare realizării unui studiu de impact.

În răspunsul către deputatul Andreea Paul, printre altele, Banca Centrală susţine că actul normativ propus nu face nicio diferenţă între debitorii care au dificultăţi la plată pentru care pot fi găsite soluţii şi cei care nu se află în astfel de situaţii sau între cei care au credite de mică valoare şi nu au probleme la plată şi cei care au împrumuturi mai mari.

În plus, proiectul îi discrimează pe toţi românii care au luat credite în alte monede în afară de franci elveţieni, precum cei cu credite în lei, care mult timp au plătit rate mult mai mari decât clienţii cu credite în franci, la o valoare similară a împrumutului.

BNR menţionează că aplicarea măsurilor propuse ar conduce la "efectul de hazard moral".

Potrivit datelor BNR, 65% dintre persoanele fizice care au luat credite s-au împrumutat doar în lei, reprezentând o largă majoritate a debitorilor.

Ca efecte imediate, BNR susţine că aplicarea conversiei la cursul istoric "poate conduce la tensiuni în cadrul sistemului financiar", iar efectele principale ar fi deprecierea leului şi creşterea dobânzilor.

Documentul Băncii Centrale mai arată: "Pentru acoperirea poziţiei valutare scurte create în urma conversiei, va trebui ca instituţiile de credit să cumpere echivalentul a 1,2 miliarde euro utilizând surse atrase în lei, cu efecte posibile de depreciere a monedei naţionale în raport cu moneda euro; să atragă finanţare pe termen scurt (lichidităţi), contribuind la creşterea ratelor de dobândă aferente surselor atrase", arată documentul BNR.

Potrivit BNR, la jumătatea acestui an, valoarea creditelor în franci elveţieni acordate populaţiei era de 5,8 miliarde lei, în scădere cu aproape 25% faţă de finalul anului trecut, când soldul era de 7,6 miliarde lei.

Datele prezentate în răspunsul BNR arată că la finalul anului 2008 existau 119.748 de credite în franci elveţieni acordate unor persoane fizice, în timp ce la sfârşitul lunii iulie 2016, numărul scăzuse la doar 53.794, din care 12.510 credite ipotecare şi 13.523 credite de consum garantate cu ipoteci, deţinute de 51.334 debitori.

Banca centrală favorizează soluţia "echilibrată" propusă de Ministerul Finanţelor, de conversie a creditelor în franci prin negociere între bancă şi debitor, cu acordarea unei garanţii de stat pentru 50% din suma rămasă de plată şi acordarea de către bancă a unui discount la valoarea creditului, în funcţie de situaţia debitorului.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, Legea conversiei creditelor din franci elvenţieni în lei la cursul istoric, însă proiectul nu a mai fost supus votului final din cauza lipsei de cvorum.

Forma aprobată de comisiile reunite din Cameră presupunea un prag de 250.000 de CHF pentru valoarea împrumutată şi un grad de îndatorare de minim 50%. Acest din urmă criteriu a fost, însă, retras.

Luni seara, Liviu Dragnea, liderul PSD, a anunţat că ar putea fi eliminat şi pragul de 250.000 de CHF, în acest caz Legea urmând să primească votul final marşea viitoare.

Definitivă pe îngheţare de curs, împotriva OTP Bank

Banca a derulat un program de conversie, la care au aderat peste 7.000 de împrumutaţi

Tribunalul Bucureşti a decis îngheţarea cursului CHF/leu într-un proces deschis de un debitor reprezentat de avocatul Gheorghe Piperea împotriva OTP Bank.

Hotărârea instanţei, care este definitivă şi executorie, arată: "Cu majoritate: Admite apelul. Schimbă, în parte, sentinţa apelată şi, în consecinţă: Admite acţiunea, astfel cum aceasta a fost precizată. Constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractul de credit (...). Declară nulitatea absolută al clauzelor menţionate anterior. Dispune stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului sus menţionat la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv la valoarea de 1,9282 lei/CHF, curs ce urmează să fie stabilit pe toată perioada derulării contractului. Dispune denominarea, în moneda naţională, a plăţilor. Obligă pârâtele să emită un nou grafic de rambursare care să prevadă restituirea creditului în lei, la valoarea de 1,9282 lei/CHF. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate referitoare la respingerea excepţiilor inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune. Cu opinia separată a doamnei judecător Rolea Gabriela în sensul respingerii apelului ca nefondat. Executorie. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 octombrie 2016".

Potrivit avocatului Piperea, acest caz este disjuns dintr-un dosar colectiv.

OTP Bank a derulat un program de conversie a creditelor luate în CHF. Peste 7.000 de clienţi ai băncii, respectiv echivalentul a 72% dintre persoanele împrumutate în franci elveţieni, au semnat contractele de conversie a creditelor, în cadrul programului lansat de bancă.

Reprezentanţii OTP Bank au anunţat, recent, că 879 de contracte de creditare implicate în litigii cu banca au fost convertite în cadrul acestei acţiuni. Totodată, instanţa a stabilit 386 de decizii finale pentru reconcilierea părţilor implicate. "Pentru 71% dintre litigiile cu banca, reducerile oferite de către OTP Bank prin programul de conversie au fost mai mari decât sumele obţinute în instanţă", afirmă sursele citate.

Constantin Mareş, Manager de Proiect al Programului de Conversie în cadrul OTP Bank România, a precizat că discountul mediu oferit pentru conversia creditelor în CHF a fost de 21,2%, pentru discounturile oferite prin programul de conversie banca asumându-şi un efort financiar de aproximativ 425 de milioane de lei

"Fiecare client a primit o ofertă personalizată, în funcţie de tipul său de credit, anul în care a fost acordat şi rata iniţială a dobânzii. Totul, cu sprijinul experţilor noştri din reţeaua teritorială de unităţi bancare, pregătiţi să ofere oricând consilierea necesară clienţilor cu credite în CHF", a declarat Laszlo Diosi, CEO OTP Bank România.

Opinia Cititorului ( 75 )

  1. Doi privati ce sa caute statul?

    Nu se inteleg uite sentinta.

    Bancile vor ca pc garantata de stat. 

    Aceeasi propagandă diversionistă bnr, se omite mereu o chestiune fundamentala:băncile nu au dat CHF clienților, nu au expunere in franci pentru aceste credite si nu cumpără franci cu leii încasați din plata ratelor, ci mai degrabă euro, moneda care a fost acordată la majoritatea creditelor in CHF. Teoretic, după aplicarea legii conversiei, băncile vor incasa sume in lei mai mici din rate si, implicit, presiune mai mică pe curs, cumparandu-se valuta mai putina. Dar asemenea previziuni de la bnr pun presiune pe curs, fiindcă orice zvon destabilizează piata bancară , si nimeni nu plătește pentru astfel de fumigene. Păcat!

    1. Domnule MAKE,

      Nu incercati dvs. sau doamna Olescu sa-i explicati acestui propagandist peren ca nu e musai sa primesti CHF ca sa ai un credit in CHF. Omul ori nu pricepe ori nu vrea sa priceapa cu toate ca eu cel putin i-am explicat de vreo 3 ori ca asa cum platesti cu cardul FARA SA AI IN BUZUNAR LEI, asa ti se da si un credit in CHF fara sa ti se dea IN MANA CHF. Mai ales ca a si semnat un document de conversie a CHF din credit in euro, la un curs foarte prost, document pe care il detine si banca si natangul care semneaza wald. 

      Banca a avut chf?

      Daca nu a vandut iluzie. 

      Buna dimineata. M-am dus la "negocierea" discount-ului pt conversie cu adeverinta de salariu pe 6 luni, din care se vedea ca valoarea ratei creditului era mai mare decat venitul meu (din Ian. 2016); nici nu se uita in directia adeverintei! nu a existat negociere, mi s-a dat variant 17,5%, DA, sau nimic!

      Ai cerut bancii chf si nu ti-a dat? Daca n-ai cerut iluzia e doar in prostioarele din capul tau natang. Tu cand platesti cu cardul ai lei? Ca daca nu ai lei inseamna ca platesti cu iluzii. Nu-i chiar asa greu de inteles, fa un mic efort intelectual.

      Nu convingi ca agresivitatea ta are fundament.

      “nu e musai sa primesti CHF ca sa ai un credit in CHF” = corect. 

      “asa cum platesti cu cardul FARA SA AI IN BUZUNAR LEI, asa ti se da si un credit in CHF fara sa ti se dea IN MANA CHF” = fals. 

      Nu ai lei in buzunar, dar ai pe card, respectiv in cont. Nu poti sa platesti nimic daca nu ai lei pe card, respectiv in cont. 

      Wald sustine ca bancile au dat lei fara a avea CHF in cont, distrug destine si beneficiaza nemeritat de intorsatura dezastruos-benefica pe care a luat-o cursul. Daca nu au cumparat franci cu lei - si de ce ar face-o?!!! - si au dat lei - chiar daca tin o evidenta a imprumuturilor in franci - bancile ar putea pretinde in mod justificat dobinda leului. 

      Inteleg ca ar putea avea pretentii sa cistige de pe urma situatiei statul elvetian, pentru ca el a muncit pentru a crea aceasta situatie, dar bancile, care nu au cumparat si nu cumparaCHF!, doar cel mult tin o evidenta scriptica a derularii contractului in CHF, ce motiv ar avea sa beneficieze de asemenea pleasca? Poate un motiv legat de risc, dar nu despre asta discutam aici. 

      Hai “Vasilescule”, sa te vedem ce poti! :))

      in completare la mesaj anterior: Da, am fost natang de nevoie, caci nu mai aveam cum sa raman bun platitor de rata si facturi, in conditiile in care ne numaram feliile de pine,. A trebuit sa semnez conversia la acel curs prost, dar in acest fel am putut sa mai avem un respire; sa ranmanem cu 4oo lei din salariu dupa plata ratei! Ce se va intampla cu natingii de noi, cei care am semnat cu OTP conversia, astfel, daca se va aproba totusi legea conversiei la curs instoric? daca nu cumva este doar gargara de alegeri si o amana si treneaz si contesta pana dupa alegeri ca sa ramana doar la "noi am vrut si nu s-a putut, ca ceilalti s-au opus..."

      Termina cu ptostia asta cu vasilescule. Degeaba va faceti iluzii, nu tot poporul asta e format din natangi.

      Dobanzile la lei erau mult msi mari decat la chf, asa cum sigur iti amintesti. Daca bancherii ar fi dat creditele in lei, asa cu sustii tu, nu ar fi putut sa-i dea la o dobanda mai mica decat cea de la lei. Oti tu la credit si platit dobanda de franci, nu de lei.  

      Daca s-ar fi putut da credite in lei la dobanzi mici ca cele pentru CHF bancherii ar fi dat toate creditele in lei la respectivele dobanzi ca ar fi dat sume mai mari si ar fi avut mai multi clienti. Chiar nu e greu de priceput si nu te mai imbata cu propaganda ieftina gen "hai vasilescule".  

      Eu am cerut sa-mi voteze cît in cont nu au vrut!!!! Am insistat dar degeaba mi-au dat termen 24 de ore sa-mi trag bani din condu de conversie ,daca nu urma sa pierd acordarea creditului , pe langa faptu ca am cerut euro si desigur nu m-am încadrat cu veniturile si nu s-a

      Vasilescu nu e agramat ca tine.

      Eu după ce s-a aprobat creditul am dat avans la apartament și când am fost sa cer franci au zis ca trebuie sa aștept 2 săptămâni, adică pierdeam avansul iar lei sau euro îmi da în doua zile ăsta ce înseamnă? ???????????

      Nu prea-ti place adevarul si faptul ca am dreptate :-))))

      Banca nu are bani in seif.

      Nu-mi place sa-i dau replica acestui individ, spune doar ineptii, dar probabil ca face parte din rândul hienelor de recuperatori bancari. Spun doar atât: E vina clientilor ca si-au cumpărat masini Vw cu testele de poluare manipulate?? E același lucru, Vw a vândut masini cu catalizator inferior normelor, iar băncile au vândut credite cu clauze abuzive si practici inselatoare, e atât de greu sa pricepi?

      Ce propagandist natang esti, era vorba daca bancile au dat sau nu credite in CHF. Vad ca dupa ce te plangeai ca nu ai vazut francii ti-ai dat seama ca nu-ti iese argumentatia si o bagi pe aia cu WV.

      Si ce ti se pare ca era "defect" in credite :-) , chf "ca numai la el ne incadram si am vrut o casa sa ne crestem copiii"? Nu era si nu e defect deloc CHF dar di daca ar fi, e treaba Bancii Elvetiei nu a vsncilir comerciale sau a BNR. Ele doar ti-au dat suma pe care o cereai luand imprumut la randul lor din banii economisiti de elvetieni. Daca vroiai credit in forinti iti facea un pret si ti-l dadea.  

      Ti se pare ca dealerul auto de la care un client si-a cumprat wv e de vina daca masina are vicii? Natangwle. 

      tovarase de la banci iti spun ce s-a intamplat!bancile nu mai vindeau credite in lei si s-au gandit ca sa isi completeze veniturile sa faca creidte in chf care nu i-au avut niciodata! au prostit lumea ca e cea mai stabila moneda si-au umplut buzunarele de bonificatii si castiga din cresterea chf la un credit,cat castiga la 3 credite in lei!inselatoria se vede cu ochiul liber!Dar intr-o tara cum e romania hotia e la loc de cinste!furi un leu esti inchis 10 ani furi 3 milioane de euro esti liber in 2 ani!

      :-))) tovarase milog, solicitant de ajutor de la oricine ca ti se cuvine ce pielea ta, daca bancile castigau dand lei cu dobanda mai mica de la franci de ce naiba se mai chinuiau sa de si credite in lei cu dobanda de lei, mai mare decat cea de la CHF??? Hai, scoate-ti mana din buzubarul meu ca te carpesc :-)

      Buna comparatia.

      Camatarule obraznic TU SI AI TAI sa scoateti mana din buzunarul celor pe care ii furati din 2006 de cand ati inventat escrocheria CHF! Ati mintit de la inceput si acum faceti propaganda comunisto-camatareasca ca doar ptr asta esti platit nu-i asa? Nici macar identitatea nu ti-o asumi sobolanule! Nu mai tine mincuuna voastra otr ca CHF este doar un multiplicator in contracte pe care l-ati inserat si catre care ati indemnat voi in cardasie cu camatarul principal sa se i drepte cei care vroiau credite in lei sau euro: ati practicat dobanzi mari si criterii de elgibilitate exagerate la lei si euro ca sa ia toti chf si sa incepeti sa ii jecmaniti dupa ce au luat creditul semnand contractele voastre NENEGOCIABILE FACUTE IN MONEDA STABILA!!! Hotie ordinara asemanatoare FNI si CARITAS. Ar trebui sa ajingeti si voi acolo unde sunt parintii respectivelor inselatorii: dupa gratii! Hiene ordinare!

      Arpad, dar ce-ar si sa-ti iei tu ciracii din Miscarea tinerilor din cele 64 de comitate si sa va duceti la vreun balamuc sau vreo puscarie cu tot cu steagurile voastre negre, sa va tratati separatistilor!

    Și ce dacă se devalorizează leul?

    N-are decât!

    Din moment ce ratele vor fi plătite la cursul istoric, devalorizarea ii va afecta tot pe ei, cei ce ne amenință! 

    1. Dobanda maxima la lei ,nu poate fi la fel cum a crescut francul cu 100%

    Adica, ce economie de piata, ce cotatii libere, ce contracte, ce proprietate, ce retroactivitate ?

    Vrem cursuri ce ne convin, vrem sa plateasca altii la afaceri proaste ? 

    Asta e tot ce conteaza. 

    Or fi facut bancile centrale mari emisiune de bani, ca asta este rostul lor, dar era pentru TOATA POPULATIA si TOATE FIRMELE. 

    Regulilel de baza ale concurentei si pietei liber cotate, bursiere nu au fost afectate pe fond.

    Pe cand la noi e un fel de comunism asa zis capitalist. 

    Am doua credite in ftanci elvetieni, unul din 2007 si celalat din 2008. Desi au anuntat cu surle si trambite ca reducerea soldului va fi intre 17 % si 25%, mi-au oferit o reducere de 16% desi sunt on litigiu cu ei si nu am avut nicio intarziere la plata pana acum. Mi-au spus ca au avut oferte pentru reducere si cu 12% si ca reducerile mai mari au fost acordate doar celor cu intarzieri. Caz clasic in Romania: cei care sunt buni platnici, platesc tot timpul msi mult. Crrd ca asta e si motivul pentru care ratele mele au crescut in loc sa scada o data cu scaderea LIBOR. Au o artimetica destul de ciudata si nu stiu de unde le-dat discountul de 21,2% ca medie pentru ca majoritatea reducerilor au fost de sub 17%. Sa nu uitam un lucru simplu: bancile nu pierd niciun banut daca se voteaza legea conversiei, doar li se diminueaza castigurile colosale. Sa speram doar ca alesii nostri se vor prezenta la vot si nu ne mai umilesc ca de fiecare data, nu de alta, dar vin alegerile si au nevoie de noi

    1. Subscriu

      Reducerile mai mari au fost pt cei care nu au dat banca in judecata. 

      Nu ii afecteaza prea tare conversia la curs istoric....pana acum au castigat suficient..si in toata perioada din 2007 2016 ponderea dobanzii din valoarea ratei este mai mare de 75%.....deci dobanda si-au cam tras-o fizic deja.....ce mai urmeaza e bonus. 

      Cel mai tare deranjeaza LDP pt ca raman cu imobilele inca la o valoare mai mare decat in piata.

      Si salariul ti-a crescut din 2007 incoace. Daca poti plati, plateste.

    Ca de obicei BNR-ul ne minte si se spala pe maini cu ""ESTE POSIBIL"",ca sanu poata fi trasi la raspundere daca nu este asa !!!

    Ca la DIP, au bagat la fel ca ""ESTE POSIBIL"" sa fie faliment bancar, scumpirea imobiliara ,tineretul talentat nu mai poate sa se cace si tot asa !!

    Si in fapt NU S-A INTAMPLAT NIMIC DIN CE PRECONIZAT DE CATRE ACEST VANZATOR DE TARA NUMIT ISARESCU ALATURI DE PUPINCURISTII SI LINGAII LUI DIN BNR (CA)!! Asa ca sa nu va mai agitati degeaba ca minciunile astea prin omisiune ale bnr-ului NU MAI SUNT DEMULT CREZUTE !!! 

    1. A ajuns Bnr ul ca in bancul ala cu lupul

      Cine ii mai crede?

      Jonglerie ieftina cu cursul valutar si atat. 

      jonglerie ieftina sau manipulare penala? Leul este curtea din spatele casei lui Isarescu?

    va spun eu sigur, mi-a spus Isarescu mai inainte ca daca se aplica legea conversiei vine sfarsitul lumii. Dar mi-a mai zis si alt secret : cica de la anul bancile straine o sa aibe dobanzi de1-2 %, ca in lumea civilizata, pentru cas-au saturat sa ne tot fure

    1. Buna asta...😀🎅

      Esti cu capu-n nori!

      Asa am auzit si eu . HI , hi , hi....

    BNR este din alt secol. oamenii au incercat sa negocieze cu bancile in fiecare zi, in fiecare saptamana, in fiecare luna. constant, bancile refuza sa vina la masa negocierii. despre ce mai vorbim acum? BNR nu a fost in stare decat sa apere bancile, in timp ce Isarescu le batea usor la funduletz ca sa vina sa negocieze cu cllientii. Credit Europe Bank NU negociaza. BNR e batuta in cap? vrea Isarescu sa mearga cu mine la CEB?

    Cum or fi putut ungurii sa converteasca imensitatea de credite chf in huf

    fara sa o ia cursul pe campii ? Propun training la Sinaia al Bancii Ungariei pt BNR :) 

    1. Pai nu merge....ungurii nu beau vin beau palinca

      Propun mutarea capitalei la Budapesta.

      Oricum UDMR votez anul asta.

      Udemereu ?:)

      gurule, la ce pret l-au convertit si cand? nu conteaza?

      Asta se va explica la training la Sinaia :) Ideea e ca nu s-au cumparat euroii din piata sa inchida pozitiile cum ameninta unii pe la noi.S-a facut altfel.Detalii la training :)

    Dintr-un credit de 156000 CHF in 2007 , am platit din credit 28000 CHF, dobanda 75000 CHF si mai am inca 17 ani de contract ! sa imi zica mie BNR sau Piraeus Bank unde este pierderea lor ???

    1. Mai bine dadeau credite garantate cu imobile pt cumparare de chf :) Chf s-a dublat , apartamentele s-au injumatatit .Deci ce investitie era mai buna ? :)

    CAZ CONCRET. AM FOST LA BANCA SA PLATESC RATA IN CHF. INSA NU AM PRECIZAT CA VREAU SA PLATESC RATA CI AM SPUS CA VREAU SA CUMPAR 300 CHF. BANCA NU AVEA IN DEPOZIT ACEASTA SUMA IN CHF. PT CA NU AVEAM TIMP SA MERG IN ALTA PARTE SA CUMPAR CHF AM SPUS CA VREAU SA PLATESC RATA PE CARE O AM IN CHF. ATUNCI CASIERUL A ZIS CA POT SA PLATESC IN LEI CA FACE CONVERSIA ELECTRONIC. PRIN URMARE DACA BANCA NU ARE IN DEPOZIT SUMA RESPECTIVA IN MONEDA CREDITULUI NU POATE FACE CONVERSIA RATEI. SAU CUM???? GANDITI SI VOI...

    1. Halchimie :))

      Ce banca nu are atat chf?

      La mine a fost si mai tare: Am plătit rata cu franci cumparati din Belgia si la banca trebuia sa-mi dea rest 20 chf, dar de undeee? Până atunci nu văzuseră casierii astfel de bancnote, cu toate că banca dăduse deja mii de astfel de credite!

      Trebuia sa-i arzi la curs daca ti-au dat lei.Ma nene v-am dat chf , sa-mi dati chf rest daca nu 5 lei francu :)

      Haha

      Mai baiatule, tu ai auzit de Forex? Tu crezi ca aia care speculeaza zilnic valutele au valutele acelea in cont? Nu, sunt convertite de milioane de ori pe secunda dintr-una in alta. Fara sa existe banii tipariti depusi efectiv.

    Probabil ca protestul bancilor va schimba pana la urma legea conversiei la curs istoric in legea conversiei la curs isteric :) Si cu darea in plata au fost unii saracii care au trecut pe tratament :)

    La bnr e posibil sa scada vaoarea leului pt ca este un curs artificial ,il drege oenologul si toti comunistii se acolo.Ce-i abureala cu" bancile trebuie sa cumpere euro in urma conversiei"Ce are euro in ecuatia asta?Numai cu euro ii ies gradele pt vinul de Dragasani,gradele de colonel date de Oprea i-au fost luate prin degradare.

    nea isarescu a completat fata de cele spuse anterior , referitor la consecintele legii conversiei, cateva lucruri foarte grave dupa intrarea legii in vigoare : cica i se usca toata via de ciuda, i se vor taia toate bonusurile si comisioanele de la banci, iar englezii or sa inceapa sa ne plateasca dobanda la aurul nostru cu forta. Asa ceva nu se poate, este inadmisibil !

    1. Le Cerveaux, adica domnul Georgescu este Macherul. Fara Domnia Sa Petrom nu reuses sa micsoreze capitalul cu 13 miliarde in 2013 si Blackrock sa convinga Credit Suisse sa stearga Petrom din indicele Stoxx in 2012. Apropo Petrom, NEA Misu a facut la fel ca KPMG necitind prospectul si astfel la rubrica de abrevieri nefiind specificat ca responsabil al ofertei este Franklin Templeton , care inseamna FT International SI nu FT UK, care este un simply executant. Supraveghetorul pietei nu este ASF CI autoritatea luxemburgheza. Nu-i ASA, domnule Dr. Mobius:-)

    Lucreaza dupa ureche?

    1. si-mi spuse ca programul IMF in Romania fu un succes.L-am intrebat de CE au fost necesare 10 billions la BNR si mi-a raspuns ca guvernu a avut nevoie de 20 ca sa nu plece sistemul bancar cu banii din Tara. Acum nu putem apela la IMF? La care fete frumoase sunt la Chisinau n-AR FI pacat sa le parasim fara a le face cadou o umbrela cu sloganul BCR?

      La un vin bun merg si lautari :)

      Trebuie sa imprumutam de la box, cele cu tablita.

    Fitch asta parca era in PNL cu Zamfir,Piperea, gasca gccc :) Cristiii ,so pe ei :)

    1. HA HA

      prostacii obisnuiau sa spuna ca agentiile de rating nu au prevazut nicio criza... care este adevarul in acest caz?

      Robulica, tu esti tata? Esti pe Lamotesti, hai sa traiesti!

      Da io sunt. E tare fain aici sub umbreluta cu Neumarkt. Taria asta de corcoduse in razele blande ale soarelui de toamna e ca atunci cand vii de la nunta si iti scoti pantofii. Mai iau vreo doo cincizeci si pe urma ma scurg pana acasa ca m-a pus Cristi sa fac lista pentru mers in parlament marti. Hai SUS si hai NOROC !

      Robulache, intreaba-ti sponsorul daca nu mai faceti vreo petitie online sau ceva? Ca v-ati cam delasat si faceti gusa.

      Haha

      Hai date-n HAC spanac. Mamaaa sunt manga. Gigeleeeeeee mai bag-o litra ca s-a bagat banii de la Iliuta si platesc tot, pe onoarea mea !

    De ce nu garanteaza BNR - ul din profit cei 50%?. Ce treaba are statul?

    Bnr-ista astia nu inteleg ca nu se cere POMANA STATULUI prin legea conversiei se cere INDREPTAREA UNEI MARI HOTII LA CARE BNR A LUAT PARTE.

    Am credit in CHF insa nu accept mila statului.. 

    Aceasta este o lege care ii discrimineaza pe cei care au luat împrumuturi in euro. Isarescu le spunea oamenilor sa ia împrumuturi in lei fiindca e mai bine. Aceasta lege face sa le fie mai bine celor care au luat împrumuturi in franci si au platit dobanzi mai mici.

    Parca zilele trecute Dl Radulescu zicea de 2,4 miliarde lei ,acum au ajuns 1,2 miliarde euro adica s-au dublat :) Ce ti-e cu matematica BNR :)Harvard curat :)

    1. Pai de-aia umbla la curs acum sa bata declaratiile:)

      S-a apreciat fabulos LEUL !

    afirmatia din comunicatul BNR ca bancile trebuie sa-si acopere pozitia valutara scurta creata ca urmare a legii conversiei este gresita, si nu fara intentie. BNR stie foarte bine ca bancile comerciale din Romania nu aveau cum sa dea credite in franci elvetieni, sau orice alta valuta in mod legal, in lipsa sau din atrageri pe termen scurt, ci doar din pozitie lunga (adica din sume in vautele respective pe care le detineau, la data respectiva, deci surse proprii sau pozitie lunga); in astfel de conditii (deci de respectare a legalitatii la data acordarii creditelor) bancile comerciale din Romania nu au de ce sa-si constituie acum o pozitie scurta pe care sa o acopere fortat si cu pierderi, ca urmare a conversiei la cursul istoric; pe de alta parte, dac s-a intamplat ceea ce cred eu ca s-a intamplat, adica bancile au acordat credite in valute straine fara sa aiba acoperire in surse pe termen lung, desigur ca acum vor avea pierderi (cifrele din statisticile publicate de BNR par sa indice acest lucru) dar asta inseamna ca BNR a fost ori incompetenta sau complice cu respectivele banci la incalcarea reglementarilor in vigoare la data acordarii creditelor.

    Deci, BNR ori ne prosteste pe fata, ori este in cardasie cu niste camatari care au ignorat reglementarile! si din aceasta dilema nu putem iesi! 

    1. PE care apoi le-a inlocuit Mugurel cu banii de la crditul de 10 miliarde, pe care ulterior l-a inlocuit de pe pietele internationale.Indiferent ca creditele aufost platite la timp de catre debitori, ele au fost vandute in exterior si provizionate in interior, astfel pierderile fiind contabilizate.Actual nu exista decat venituri din asa numitele UNWINDING, mai pe mioreasca recuperatori de create...

    Conducerea BNR ar trebui sa demisioneze in bloc si sa fie inlocuita pentru ca lanseaza asemenea zvonuri fara nicio ratiune sau analiza! BNR a ajuns o bataie de joc a unor gerontocrati!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb