LEGEA OFFSHORE: Bani sau o strategie energetică reală

Legea exploatării resurselor offshore a provocat, de la adoptare, discuţii în contradictoriu, axate în special pe aspectele legate de fiscalitate, conform comunicatului remis redacţiei.

Personal, consider că forma în care legea a fost votată reflectă atenţia deosebită care i-a fost acordată acestui aspect al fiscalităţii, dar ar fi eronat ca dezbaterea să fie purtată numai în jurul modului în care statul impozitează veniturile din exploatarea acestor resurse. Altfel, mecanismul de taxare este unul, în mare, adecvat, deşi, probabil, modificări vor mai exista.

Însă o re-abordare cuprinzătoare a fiscalităţii va trebui să pună în discuţie şi modelul de exploatare a acestor resurse.

Schimbarea modelului actual de exploatare presupune o modificare a paradigmei în care statul român se raportează la resursele sale minerale. Şi anume: exploatarea ar trebui să fie raţională, şi nu una bazată pe o filosofie strict fiscală. România nu are suficiente resurse încât să devină un mare jucător - nici pe piaţa petrolului, nici pe cea a gazului. Volumul resurselor din Marea Neagră, aşa cum este el apreciat de oficialităţi, s-ar ridica la 200 miliarde de metri cubi. Rezervele certe, aşa cum au rezultat în urma prospecţiunilor făcute de investitorii care au concesionat perimetrele din Marea Neagră, se ridică la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi (84 de miliarde în perimetrul concesionat de Exxon şi OMV şi 20 de miliarde în perimetrul Black Sea Oil and Gas), exploatabile în aproximativ 20-25 de ani, se mai arată în comunicat.

Sub rezerva descoperirii de noi resurse între timp, România va rămâne, la capătul a două decenii şi jumătate, fără gazele naturale din zăcămintele offshore.

O a doua observaţie, care priveşte în special ideile pe care se bazează concesionarea şi exploatarea resurselor României, este că statul şi-ar putea maximiza profitul exploatând direct propriile resurse, ca parte a unui joint-venture sau prin proiecte în parteneriat public-privat. Este perspectiva din care privesc lucrurile de pildă norvegienii. Spre deosebire însă de ei, noi nu deţinem o companie integrată de petrol şi gaze, aşa cum Norvegia are Statoil, nu ştim exact ce anume concesionăm, întrucât nu efectuăm prospecţiuni detailate înainte de a demara procesul de concesionare, şi nici nu contribuim la dezvoltarea proiectelor, ulterior concesionării, în baza unui parteneriat cu investitorul.

Aşadar, cu investiţii bine planificate, România şi-ar putea asigura venituri importante din exploatarea resurselor offshore, care, la fel ca orice resurse epuizabilă, de natură strategică, pot şi trebuie să fie vândute foarte scump.

Legea offshore trebuie regândită astfel încât să fie în acord cu evoluţiile din plan mondial şi cu o gândire de viitor asupra felului în care România trebuie să-şi gestioneze resursele - arma cea mai importantă în aceasta lume globalizată.