LEGEA PENSIILOR, ÎNAPOI ÎN PARLAMENT Traian Băsescu nu vrea să mai rişte nimic

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Politică / 8 octombrie 2010

Ameninţat de opoziţie cu suspendarea, preşedintele refuză să promulge legea

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, în luna mai, reducerea pensiilor cu 15%, dar acum acelaşi preşedinte a refuzat să promulge Legea pensiilor, o lege cu un impact social mult mai mic, dar care putea să-i aducă o nouă suspendare de către Parlament.

Traian Băsescu a fost de acord atunci cu tăierea pensiilor a milioane de oameni, dar acum a refuzat să-şi asume o lege care prevede tăierea doar a celor "nesimţite" (n.r.- după aprecierea Guvernlui), indexarea punctului de pensie cu rata inflaţiei şi egalizarea vârstei de pensionare.

Şeful statului a trimis, ieri, Parlamentului spre reexaminare Legea pensiilor şi a îndeplinit astfel doleanţele partidelor de opoziţie care l-au ameninţat cu declanşarea procedurii de suspendare, în situaţia în care ar fi promulgat această lege "adoptată prin furt", după spusele opoziţiei.

Traian Băsescu a propus Parlamentului să reexamineze problema egalizării vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi, la numai o zi după ce Curtea Constituţională a respins contestaţiile opoziţiei în care se reclama, printre multe altele, chiar această problemă.

Faptul că preşedintele nu a vrut să-şi asume Legea pensiilor, o lege declarată constituţională de către CCR, chiar şi în condiţiile în care opoziţia nu mai are, momentan, majoritatea parlamentară necesară să-l suspende, poate fi interpretat că Traian Băsescu nu vrea să rişte nimic. Că vrea să fie, în continuare, preşedinte şi nu să ajungă înapoi la Constanţa şi, după aceea, înapoi pe mare.

Dacă în 2007 cei 322 de parlamentari care au reuşit suspendarea sa şi-au făcut de fapt, singuri, harakiri, preşedintele fiind reales cu 75% la referendum, acum situaţia s-a schimbat.

După unele sondaje, fie ele chiar şi ale opoziţiei, 81% dintre cetăţeni ar fi fost de acord cu suspendarea preşedintelui, iar dacă s-ar fi ajuns din nou aici, Traian Băsescu ar fi ris-cat chiar demiterea, ceea ce din punct de vedere politic i-ar fi fost fatal.

Prin cererea de reexaminare se pune întrebarea ce a câştigat, de fapt, preşedintele Traian Băsescu şi pentru cât timp.

În opinia unora, preşedintele a reuşit să se distanţeze, pentru moment, de această problemă, nu a intrat şi mai rău în gura sindicatelor şi a închis-o, deocamdată, pe cea a televiziunilor ostile domniei sale dar şi pe cea a contestatarilor, inclusiv politicieni.

De asemenea, preşedintele ar putea, astfel, să atragă din nou simpatia unor pensionari nemulţumiţi de nivelul de trai, a căror situaţie rămâne, incertă.

Cel mai important însă, situaţia pensionarilor nu mai este la cheremul domniei sale, ci la cel al parlamentarilor, mutarea reponsabilităţii fiind o mişcare de maestru în această situaţie.

Nu trebuie neglijat nici faptul că pentru modul în care a fost adoptată această lege, partidele din opoziţie au sesizat Parchetul general pentru începerea urmăririi penale împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi a secretarului general Sever Voinescu. Dacă Parchetul ar fi constatat frauda, iar preşedintele ar fi promulgat Legea pensiilor, atunci ar fi avut o reală problemă.

Cu toate că refuzul promulgării îl pune pe şeful statului în aceeaşi barcă cu contestatarii Legii pensiilor - PSD, PNL şi PC -, Traian Băsescu a reuşit să câştige un moment de respiro, să nu arunce în aer scena politică, dar mai ales să paseze respon-sabilitatea acestei măsuri, care atârna pe umerii domniei sale, Parlamentului.

Astfel, Băsescu scapă de sus-pendare, câştigă timp şi vede şi ce va face Parchetul cu acuzaţiile de fraudare a votului...

Mogulii nu mai au motive să-l înjure...

Pensionarii au ochii aţintiţi asupra Casei Poporului, nu asupra Palatului Cotroceni...

Opoziţia obţine o victorie de carton...

Toată lumea este mulţumită...

Pentru moment.

Băsescu: "Legea pleacă înapoi la Parlament, cu propunerea de modificare a vârstei de pensionare pentru femei de la 65 la 63 de ani. Vă mulţumesc".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb