Legea prin care referendumul de revizuire a Constituţiei are loc la 30 de zile de la adoptarea în Parlament, adoptată

M.I.
Politică / 5 septembrie 2017

Legea prin care referendumul de revizuire a Constituţiei are loc la 30 de zile de la adoptarea în Parlament, adoptată

Actualizare 13:24 Dragnea: "Sper să nu atace nimeni la CCR legea referendumului"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, că va putea fi avansat un calendar privind organizarea referendumului pe tema familiei după ce preşedintele Klaus Iohannis va promulga legea adoptată marţi de Parlament, privind modul în care se votează proiectele de revizuire a Constituţiei, preconizând că, în lipsa unor contestaţii la CCR sau a altor întârzieri, până la iarnă s-ar putea ajunge la o decizie.

Dragnea a afirmat: "Am adoptat o lege importantă care completează legea referendumului, şi anume procedurile privind modificarea Constituţiei, era o lacună legislativă, iniţiativele de modificare a Constituţiei, prin iniţiativă cetăţenească, nu aveau stabilită o procedură prin lege. Odată cu adoptarea de azi, sigur, după promulgare, am reuşit încă un pas până la organizarea referendumului pentru refedinirea familiei în Constituţie".

Întrebat despre termenul pentru acest scrutin, el a afirmat că un calendar nu poate fi avansat până ce preşedintele Klaus Iohannis nu va promulga legea.

Dragnea a adăugat: "Din momentul în care va promulga legea, colegii în Senat vor adopta în final legea de modificare a Constituţiei şi de abia de atunci putem estima un calendar. Să sperăm că nu sunt probleme la Cotroceni şi că legea asta va fi promulgată. Spre să nu atace nimeni la CCR, nici nu sunt motive, în aşa fel încât până începe iarna să avem acest referednum, pentru ca românii să se poată exprima".

----

Actualizare 13:08 Tudose, despre referendumul de revizuire a Constituţiei: "Categoric îl susţin"

Premierul Mihai Tudose a declarat, astăzi, la Parlament, că susţine "categoric" referendumul de revizuire a Constituţiei.

-----

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care prevede că referendumul de revizuire a Constituţiei trebuie să aibă loc într-o zi de duminică, ultima din interiorul perioadei de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a iniţiativei de revizuire.

Proiectul a fost iniţiat de 47 de parlamentari PSD, potrivit News.ro.

Potrivit modificărilor aduse Legii referendumului, este prevăzut explicit că referendumul trebuie să se desfăşoare duminica, în condiţiile în care legislaţia actuală lasă deschisă posibilitatea organizării unui plebiscit în orice zi a săptămânii.

Concret, proiectul susţinut de senatorii PSD constă în adăugarea a patru alineate la articolul 6 din Legea referendumului.

La alineatul 4 al articolului 6 se arată: "Cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 (alin. 3) din Constituţia României, calculată de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare, această dată".

Prevederea constituţională la care se face referire în alineatul de mai sus se referă la obligativitatea organizării refererendumului în cel mult 30 de zile de la data adoptării de către Parlament a iniţiativei de revizuire.

Şerban Nicolae susţine că proiectul este necesar pentru clarificarea legislaţiei privind plebisicitul.

În expunerea de motive se arată: "Pentru asigurarea unei proceduri clare aplicabile tuturor iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, a fost elaborat prezentul proiect de lege pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional ce ar putea fi iniţiat începând cu referendumul ce trebuie organizat cu privire la iniţiativa cetăţenească ce se află pe rolul Parlamentului".

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional şi va merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb