Leonardo Badea, votat de Parlament în funcţia de preşedinte al ASF

A.C.
Piaţa de Capital / 28 iunie 2017

Leonardo Badea (Sursa foto: Wikipedia)

Leonardo Badea (Sursa foto: Wikipedia)

Deputatul PSD Leonardo Badea a fost votat, cu majoritate de voturi, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), în aceeaşi şedinţă fiind votat şi Ovidiu Răzvan Wlassopol, fostul soţ al Olguţei Vasilescu, pentru postul de prim-vicepreşedinte al ASF, potrivit surselor din presă.

Badea a fost numit preşedinte al ASF cu 321 voturi "pentru" şi 38 voturi "împotrivă", în vreme ce Wlassopol a primit 338 voturi "pentru" şi 21 voturi "împotrivă", se arată în sursă.

Leonardo Badea a declarat, la finalul audierii de luni în comisiile de specialitate ale Parlamentului, că nu vine pentru o funcţie, ci pentru un proiect.

Social-democratul a afirmat, citat de News.ro: "Este un mandat foarte scurt, de câteva luni, dar este o provocare, este o piaţă foarte importantă, de fapt mai multe pieţe reglementate de către această autoritate, şi am considerat că este bine pentru România, pentru noi, să încercăm să creştem nivelul de încredere în această Autoritate şi să încercăm să creştem gradul de protecţie al consumatorului de produse şi de servicii financiare. V-am şi spus că nu vin pentru o funcţie, vin pentru un proiect, m-am gândit foarte mult la acest proiect şi cred că este posibil să avem un astfel de proiect".

Întrebat ce intenţii are în privinţa poliţelor RCA, Leonardo Badea a susţinut că trebuie protejate interesele consumatorilor, conform sursei citate.

Deputatul PSD a conchis: "Intenţia noastră a fost foarte clară de la început, că trebuie să avem o poliţă corectă pentru români şi să protejăm interesele consumatorilor. Adică, să ţină cont de toate elementele de calcul, ne referim că această poliţă nu trebuie să cuprindă în ea sume de bani care să nu fie justificate din punct de vedere economic. E o formulă de calcul".

Postul de preşedinte al ASF a rămas vacant după revocarea din funcţie a lui Mişu Negriţoiu, pe 11 mai, în urma aprobării de către Parlament a unui raport prin care acestuia i se imputa modul în care ASF a gestionat criza de pe piaţa RCA din 2016.

Potrivit raportului din octombrie 2016, Mişu Negriţoiu nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute în legea de funcţionare a ASF, motiv pentru care comisiile parlamentare au hotărât, cu majoritate de voturi (o abţinere şi un vot neexprimat al unui parlamentar aflat în conflict de interese) să înainteze plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului propunerea de revocare a lui Negriţoiu din funcţia de preşedinte al ASF, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Mişu Negriţoiu a ajuns preşedinte al ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul PSD, care a votat masiv în Parlament numirea sa. Negriţoiu a venit la conducerea ASF în locul lui Dan Radu Ruşanu, care şi-a dat demisia de la şefia autorităţii din arestul poliţiei, în martie 2014, în condiţiile în care era arestat pentru 30 de zile în dosarul Carpatica - ASF.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb