Actualizare 17:17 Olguţa Vasilescu despre decizia CA Bucureşti în dosarul său: "N-am pierdut nimic, n-am câştigat nimic"
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a scris astăzi, pe pagina sa de Facebook, după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis contestaţia DNA împotriva deciziei prin care Tribunalul Capitalei hotărâse să restituie procurorilor dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupţie, că nu a pierdut şi nu a câştigat nimic, iar "telenovela continuă".
"Curtea de Apel Bucureşti a trimis dosarul meu, spre rejudecare, la Tribunalul Bucureşti, pentru vicii de procedură. Mai precis, după ce instanţa a decis returnarea dosarului la DNA pentru încălcarea dreptului la apărare, probe obţinute ilegal etc, a omis să citeze procurorul DNA, după 5 zile. Astăzi, DNA a atacat decizia Tribunalului Bucureşti pentru vicii de procedură. N-am pierdut nimic, n-am câştigat nimic. O luăm de la capăt cu procedurile de cameră preliminară. Telenovela continuă...", a declarat Vasilescu, conform sursei citate.
(M.I.)
----------
Actualizare 16:15 Dosarul Olguţei Vasilescu, retrimis la DNA
Dosarul pentru luare de mită şi spălare de bani în cazul primarului de la Craiova se întoarce de la Tribunalul Bucureşti la Direcţia Naţională Anticorupţie, potrivit Digi24.ro.
Deocamdată nu este o decizie irevocabilă, procurorii DNA având la dispoziţie trei zile pentru a face apel la decizia Tribunalului Bucureşti în procedura de cameră preliminară.
Magistraţii au constatat că există o serie de neregularităţi din punct de vedere al procedurii penale cu privire la modul în care a fost stabilită trimiterea în judecată a edilului Craiovei pentru acuzaţii de luare de mită şi spălare de bani.
De asemenea, magistraţii au decis nulitatea relativă a unor acte ce o vizează pe Olguţa Vasilescu.
Lia Olguţa Vasilescu a fost aleasă în 5 iunie pentru un nou mandat de primar al Craiovei. Ea este membru PSD din 2007, preşedinte al organizaţiei municipale PSD Craiova şi vicepreşedinte al PSD la nivel naţional.
"Restituie cauza la Parchetul de pe lângă ICCJ - DNA Secţia de Combatere a Corupţiei constatând neregularitatea actului de sesizare a instanţei care atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii cu privire la inculpaţii Radu Cosmin Preda, Elena Daniela Popescu şi Lia Olguţa Vasilescu", se arată în decizia Tribunalului Bucureşti.
De asemenea, instanţa a menţinut dispoziţiile încheierii de şedinţă din 20 septembrie, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, care constata "nulitatea relativă a actelor de urmărire penală privind pe inculpata Lia Olguţa Vasilescu, prin încălcarea dreptului acesteia la apărare".
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în anul 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să facă diverse sponsorizări.
Procurorii spun că, în cadrul "donaţiilor", Olguţa Vasilescu ar fi primit de la un om de afaceri, "ca urmare a exercitării influenţei sale politice", suma de 25.000 de euro pentru plata concertului susţinut de un artist strain. Aceşti bani şi alţi 25.000 de euro, a căror provenienţă nu a fost stabilită de anchetatori, ar fi fost daţi în preziua concertului din 14 mai 2012, unui organizator de evenimente, care a dat întreaga sumă staff-ului artistului, conform contractului depus la dosarul cauzei.
Olguţa Vasilescu a organizat în 2012, pentru susţinerea candidaturii sale la Primăria Craiovei, un concert al artistului Goran Bregovici. Costurile concertului şi cheltuielile de deplasare ale artistului au fost achitate, la cererea Olguţei Vasilescu, de un om de afaceri, ce urmărea să încheie contracte cu Primăria Craiova.
Anchetatorii susţin că, în acelaşi context şi în aceeaşi calitate, Olguţa Vasilescu şi-ar fi folosit influenţa pentru a obţine de la un alt om de afaceri a unor materiale electorale cu imaginea sa şi sloganuri de campanie electorală, în valoare de 44.241,96 de euro.
Într-un context, în anul 2014, Olguţa Vasilescu ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova, pentru şi printr-o asociaţie nonprofit, cu titlu de mită, suma totală de 568.291,37 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, au mai scris procurorii în rechizitoriu.
(D.M.)
-------
Actualizare 11:54
Avocatul Liei Olguţa Vasilescu, Alexandru Chiciu, a declarat că dacă se va decide întoarcerea dosarului la tribunal, vor invoca aceleaşi aspecte, unul dintre ele fiind încălcarea dreptului la apărare.
"În eventualitatea în care s-ar admite contestaţia procurorilor anticorupţie nu înseamnă că elementele de nelegalitate pe care judecătorul de cameră preliminară de la tribunalul Bucureşti le-a constatat sunt acoperite, ele rămân. Dacă s-ar admite contestaţia, ar însemna să ne întoacem tot la cameră prelinimară, la tribunal şi aceleaşi elemente de nelegalitate să le mai exprimăm o dată. Ne vom duce la tribunal, discutăm din nou aceleaşi elemente, le vom invoca din nou, ne întoarcem din nou la Curtea de apel şi aşa mai departe. Din punctul nostru de vedere n-are rost. Dar, sigur, pocurorii au cerut întoarcerea cauzei şi reluarea procedurii de cameră preliminară. Dacă ne vor întoarce de trei ori, de trei ori vom spune că dreptul la apărare a fost încălcat. Ideea nosastră este să se ia o decizie cu privire la aceste elemente de fond. Dacă ne vom întoarce la tribunal vom invoca aceleaşi lucruri, vom veni din nou la Curtea de Apel, până la capăt", a declarat avocatul edilului din Craiova, potrivit B1.ro.
(S.A.)
----------
Lia Olguţa Vasilescu a ajuns în această dimineaţă la Curtea de Apel Bucureşti.
Primarul Craiovei contestă măsuri şi excepţii dintr-un dosar aflat acum pe masa judecătorilor, informează B1 TV.
Este vorba despre dosarul în care Olguţa Vasilescu a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni de corupţie.
Olguţa Vasilescu îşi doreşte ca din dosar dsă fie eliminate anumite probe strânse de procuriri în timpul cercetării. De asemenea, primarul Craiovei ar vrea ca dosarul său se se întoarcă pe masa procurorilor.
"Miza importantă e momentul finalizarii procesului şi noi ne dorim ca această mascaradă să se termine cât mai repede. Pentru mine cel mai important e să ne judecăm odată pe fond, ca să se termine cu această farsă judiciară", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la ieşirea de la sediul Curţii de Apel Bucureşti, potrivit Evz.ro.
1. Ce mascarada Olguto?
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 04.11.2016, 15:22)
Toata lumea stie ca i-ai strins pe patroni [Fragment eliminat, conform regulamentului.] ca sa-ti satisfaca nevoile.