Liberalizarea pieţei gazelor, cuţit cu două tăişuri pentru micile întreprinderi

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 28 noiembrie 2014

Comisia Europeană (CE) nu a acceptat cererea autorităţilor noastre de a menţine 170.000 de mici agenţi economici, alături de populaţie, în piaţa reglementată a gazelor până în 2021, a anunţat, ieri, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu. Pentru aceste companii, preţul gazelor a fost îngheţat, la jumătatea acestui an, la nivelul de 89,4 lei/MWh.

Astfel, aceste firme sunt libere, de la 1 ianuarie 2015, să-şi schimbe furnizorul de gaze sau să negocieze preţul cu furnizorul actual, care poate fluctua în sus sau în jos, în funcţie de evoluţia pieţei şi forţa de negociere.

Liberalizarea este, însă, un cuţit cu două tăişuri pentru firmele mici şi mijlocii. În piaţă există opinii conform cărora agenţilor economici le va merge mai bine dacă negociază preţul cu furnizorii, întrucât există şanse să obţină discounturi faţă de nivelul actual (89,4 lei/MWh), în funcţie de consum. Cererea de gaze de pe piaţa noastră a scăzut dramatic în ultimii doi ani, iar necesarul de import a fost redus la minim (sub 10% din consumul total naţional) în 2014.

Gazul din import este mai scump decât cel din producţia naţională, dar diferenţa de preţ faţă de tariful plătit acum de cele 170.000 de firme (care consumă preponderent gaz intern) este una mică, conform specialiştilor din piaţă. Astfel, liberalizarea va decurge lin pentru micii întreprinzători, în opinia acestora.

Sunt şi voci în piaţă, inclusiv din rândul autorităţilor, care susţin că pericolul pentru micile firme este ca marii operatori să securizeze cantităţi importante de gaze din producţia internă de pe piaţa liberă şi lor să le rămână mai mult gaz scump de import.

Reglementatorul pieţei de energie nu va mai controla "coşul" de gaze (proporţia dintre consumul de gaze din producţia inernă şi cel din import) pentru agenţii economici, de la 1 ianuarie, aşa cum se întâmplă în prezent. Astfel, în opinia unor surse din piaţa gazelor, există riscul ca firmele mici să cadă pradă speculei cu gaze, mai ales că piaţa are o concurenţă restrânsă, mai spun sursele noastre.

Acest tip de riscuri au fost expuse public de conducerea ANRE şi de ministrul Nicolescu.

Havrileţ: "Există instrumente ca să prevenim securizarea de unii operatori a cantităţilor mari de gaze"

Ieri, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ ne-a explicat: "Există instrumente şi măsuri pe care le putem lua astfel încât piaţa să nu fie controlată de marii operatori. De exemplu, dacă Parlamentul decide ca gazele să fie tranzacţionate transparent, în mediu bursier din 2016, putem dispune ca operatorii să liciteze cantităţi mici pe perioade scurte de timp. De asemenea, comportamentul abuziv, din poziţie de forţă, poate fi pedepsit şi de ANRE şi de Consiliul Concurenţei".

ANRE nu agreează obligarea producătorilor şi furnizorilor să tranzacţioneze transparent toate cantităţile de gaze disponibile pentru piaţa liberă, ci numai într-o proporţie de 35%, tocmai din cauza acestui risc de acaparare a unor cantităţi mari.

Ieri, într-o conferinţă organizată de Consiliul Concurenţei, preşedintele ANRE a declarat: "Nu estimăm că va avea loc o creştere uriaşă a preţului gazelor pentru micile companii după 1 ianuarie. Pe bursă a fost încheiată o tranzacţie, pentru primul trimestru din 2015, la preţul de 90 lei/MWh, apropiat de nivelul actual. În această vară, preţul gazelor de import a fost de 340 dolari/1.000 metri cubi. Pe baza datelor de la hub-ul de gaze din Baumgarten - Austria), se anticipează o menţinere a preţului sau o creştere mică în viitor".

Niculae Havrileţ susţine că legea energiei permite statului să intervină pentru îngheţarea preţului gazelor pentru o anumită perioadă, cu consultarea Comisiei Europene, dacă tariferele cunosc un salt important care ar putea afecta semnificativ economia.

Nicolescu: "În lunile de iarnă, micile companii riscă să rămână doar cu gazele din import"

Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu a declarat, ieri, tot în cadrul conferinţei organizate de Consiliul Concurenţei, că a încercat să-i convingă pe cei de la Comisia Europeană să accepte o perioadă suplimentară pentru IMM-uri, astfel încât acestea să mai beneficieze de actualul tarif în regim reglementat şi astfel încât ţara noastră să îşi pregătească mai bine piaţa.

Ministrul a explicat: "Vă pot spune că nu am reuşit să îi conving. Şi răspunsul domniilor lor este clar şi ferm: România trebuie să-şi ţină angajamentul făcut şi să liberalizeze piaţa gazelor. Nu mai are importanţă cine l-a făcut. Nu vreau într-un astfel de cadru să politizez discuţia, fiind de altfel şi un ministru tehnocrat. România trebuie să-şi ţină angajamentul şi România îşi va ţine acest angajament la 1 ianuarie 2015. Însă mi se pare corect faţă de IMM-uri, faţă de piaţă să semnalez anumite lucruri".

Potrivit lui Nicolescu, în lunile ianuarie, februarie, martie şi aprilie, consumul de gaze în România este la nivelul cel mai ridicat, iar populaţia are prioritate pentru gazul produs intern.

Răzvan Nicolescu a explicat că, în cele patru luni, consumul României depăşeşte producţia ţării şi ceea ce se poate extrage din capacităţile de stocare, şi s-a arătat îngrijorat de faptul că piaţa de gaz din România se va închide pe importuri: "Iar importurile vor merge numai sau în mare măsură către întreprinderile mici şi mijlocii, în condiţiile în care o parte dintre marii consumatori a încheiat contracte de furnizare pe un orizont de timp de un an sau doi. Dacă IMM-urile ar fi cabinete de avocatură sau cabinete notariale, probabil diferenţa de preţ dintre importuri şi ce plătesc acum ar fi de câţiva lei. Importurile, din datele pe care la am, sunt le 135-140 de lei/MWh, iar gazul intern - 89,4 lei/MWh. Dacă ar fi cabinete de avocatură, cabinetele notariale nu cred că ar fi o problemă să plătească câţiva lei în plus. Dacă însă vorbim de făbricuţe de pâine, dacă însă vorbim de făbricuţe de sticlă, de alte tipuri de afaceri în care costul gazului reprezintă o pondere importantă, atunci deja devine o problemă":

Oficialul a cerut Consiliului Concurenţei şi ANRE să monitorizeze cu foarte mare atenţie piaţa gazelor în perioada următoare, astfel încât IMM-urile să aibă timp să se acomodeze cu noul statut de consumatori eligibili.

Consiliul Concurenţei va publica în curând analiza sectorială pe piaţa de energie, potrivit preşedintelui instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, care a precizat că există o astfel de analiză în curs de realizare şi pentru piaţa de gaze, unde concurenţa este restrânsă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb