Liberalizarea pieţei gazelor, un măr otrăvit al integrării europene

Preţul corect al unui produs este dat, pe o piaţă liberă, de raportul dintre cerere şi ofertă, iar dimensiunea ofertei este dată de puterea de cumpărare. Electricitatea şi gazele sunt mărfuri care nu fac excepţie de la această regulă, într-o lume civilizată.

Astfel, o piaţă liberă este benefică atât pentru consumatori, cât şi pentru companii.

Ce se întâmplă pe piaţa noastră de gaze, aflată în plin proces de liberalizare, este departe de evoluţia lumii civilizate. Liberalizarea a însemnat şi continuă să fie o scumpire continuă şi accelerată a gazelor, dictată prin hotărâre de Guvern, înspre un nivel de preţ cunoscut doar de cine trebuie şi nu de public. Din 2007 şi până în prezent, auzim mereu că trebuie să liberalizăm piaţa de energie şi de gaze pentru că aşa ne cere Uniunea Europeană (UE) şi că preţurile de la noi trebuie să ajungă foarte apropiate de media europeană ca să nu fim acuzaţi de dumping.

Corect până la un punct. Dumpingul este pedepsit de lege. În 2007, România avea energia şi gazul cu 50% mai ieftine decât majoritatea statelor europene. Trei sferturi din exporturi sunt cu ţări membre UE. Astfel, companiile producătoare din România ar fi beneficiat de o energie cu mult mai ieftină decât cele din restul UE, ceea ce le-ar fi conferit un avantaj competitiv. Dar care-i media aia europeană la care trebuie să aducem preţul gazului?

În niciun caz nu a fost impusă de UE, aşa cum comunitatea europeană nu ne-a impus să liberalizăm în doi ani piaţa gazelor pentru industrie. Uniunea vrea ca preţul să fie stabilit de piaţă, nu de Guvern, vrea să încurajăm concurenţa şi să nu practicăm dumping-ul. Atât. Nu are preocupări legate de puterea de cumpărare şi evoluţia economiei noastre, pe motiv că ne pune la dispoziţie miliarde de euro ca să ajungem la un nivel de trai şi de dezvoltare ca în Occident.

Din păcate nici guvernanţii noştri nu duc grija economiei şi a creşterii puterii de cumpărare. Aşa am ajuns campionii Europei: am liberalizat pieţele printre primii, dar suntem pe ultimul loc la puterea de cumpărare, conform datelor statistice europene oficiale.

Pentru noi, energia şi gazul sunt produse de lux, contrar principiilor Cartei Albe a consumatorilor europeni de energie, care stipulează că energia şi gazele reprezintă produse necesare ale unui trai decent şi care trebuie să aibă preţuri accesibile tuturor categoriilor de consumatori (e treaba guvernanţilor din toate ţările să găsească pârghiile de creştere a veniturilor şi economiei).

Astfel, unicii câştigători ai liberalizării pieţei gazelor sunt companiile producătoare, care realizează profituri frumoase, deşi statul le taxează veniturile suplimentare, obţinute în acest proces de creştere treptată a tarifelor. Rezultatele Petrom şi Romgaz (unicii producători de gaze din ţara noastră) vorbesc de la sine.

• Ungureanu a încărcat arma, Ponta a tras

Guvernul Ungureanu a elaborat, din burtă, un calendar al scumpirilor, prin care preţul gazelor s-a dublat în doi ani pentru industrie (2012-2014) şi în şase ani pentru populaţie (2013-2018). Calendarul a fost adoptat de Guvernul Ponta în vara lui 2012 fără niciun fel de modificare, deşi criza care a debutat la finele anului 2008 în ţara noastră încă făcea ravagii.

ANRE (reglementatorul pieţei) a aplicat conştiincios calendarul până la un anumit punct, când peste tot în Europa preţurile produselor energetice au luat-o la vale, pe fondul unei reduceri drastice a cererii. Ritmul de creştere a preţului gazelor pentru populaţie şi industrie a devenit mult mai lent, până a fost "îngheţat" pentru industrie la jumătatea anului trecut, iar pentru populaţie - în toamnă. Dacă am fi respectat calendarul, am fi ajuns mai catolici decât Papa, cu preţuri mai mari decât în Europa.

• Misterioasa convergenţă

Preţul pentru industrie a fost "îngheţat" la un nivel de circa 286 de dolari/1.000 mc (circa 89 de lei/MWh) în vara anului trecut. Nu 250 de dolari/1.000 mc sau 300 de dolari/1.000 mc.

ANRE şi-a justificat decizia prin faptul că "am atins convergenţa", adică am ajuns cu gazele la preţuri europene, printr-o creştere mai mică decât cea proiectată în 2012. La data respectivă, în hub-ul austriac al gazelor, unde ruşii fac legea, preţul coborâse pe la 340 de dolari/1.000 mc, cu tendinţe de continuare a trendului descrescător. O fi bine? O fi rău? Se pare că a fost prea târziu.

Cert este că, pe perioada liberalizării, consumul de gaze al agenţilor economici a scăzut atât de tare, încât şi marii operatori de distribuţie au cerut autorităţilor stoparea procesului.

Pentru populaţie, Guvernul a îngheţat preţul în toamnă, iar ieri a decis ca tariful de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă să rămână, până la 30 iunie 2015, la 53,30 lei/MWh. Acest nivel de preţ este valabil şi pentru gazul achiziţionat de CET-urile care produc apă caldă şi căldură pentru populaţie.

În toamnă, Executivul a prelungit calendarul de liberalizare pentru populaţie până în 2021. Noul ritm de creştere a tarifelor pentru gazele din producţia internă va fi anunţat în prima parte a acestui an.

• Cota de importuri, în ceaţă

Datele publice din ultimul an ale Transgaz, care notifică lunar consumul, indică zero necesar de importuri. ANRE a continuat, însă, să aprobe cote între 2 şi 15% de importuri, ca să acoperim necesarul de consum naţional.

Situaţia a dat naştere unor rumori în piaţă, conform cărora ANRE face jocul unor "băieţi cu adevărat deştepţi". Adică, menţinerea unei cote fie ea cât de mică de importuri ar asigura, conform acestor scenarii, un flux de tranzacţii pentru intermediarii Gazprom din ţara noastră, dar ar servi şi celor doi producători locali, care ar folosi acest pretext al cererii ce depăşeşte oferta lor pentru a cere preţuri în creştere, nu în scădere, conform trendului cotaţiilor europene.

Oficialii ANRE au respins, în repetate rânduri, aceste ipoteze, susţinând că Transgaz primeşte de la consumatori un necesar sub cantităţile pe care le consumă în realitate şi au spus că, ţinând cont de această situaţie şi istoricul de consum, aprobă în continuare anumite cote necesare de importuri.

Necesarul de import de gaze pentru ţara noastră s-a redus la 15% din total consum în 2013, iar pentru 2014 a fost estimat un procent de 9-12%, a declarat, în septembrie, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Domnia sa a precizat că reducerea cotei de importuri se întâmplă în contextul în care pentru 2014 a fost stabilită şi o ţintă mai mică pentru înmagazinare, deoarece trendul de consum este descrescător, ca urmare a creşterii preţului gazelor şi a aplicării unor măsuri de eficienţă energetică.

Pentru această iarnă, preţul gazelor interne tranzacţionate angro pe Bursa de Mărfuri a coborât înspre 85 de lei/MWh (puţin sub 286 de dolari pe mia de metri cubi). Pe piaţa internaţională, cotaţia a urcat la 400 dolari pe mia de metri cubi, pe fondul creşterii cererii din perioada iernii.

• Gura păcătosului adevăr grăieşte

Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, a anunţat, în septembrie, când a solicitat prelungirea liberalizării pieţei gazelor pentru populaţie, că, de la finalul lui 2012 şi până în iunie 2014, câştigul salarial net lunar a scăzut cu 0,59%, în timp ce preţul final al gazelor naturale pentru populaţie a crescut cu 15,8%.

Ministrul a arătat, la vremea respectivă, într-un comunicat: "După cum se poate vedea în analiza noastră, calendarul de liberalizare negociat de domnul Boc a luat-o cu mult înaintea veniturilor populaţiei. Creşterea preţului gazului produs în România, prognozată la 1 octombrie a.c., nu va mai avea loc din motive tehnice, însă cred că populaţia României are nevoie de un repaus mult mai mare, cel puţin până la 1 iulie 2016".

Premierul Victor Ponta nu l-a admonestat public pe Răzvan Nicolescu pentru această radiografie a evoluţiei veniturilor populaţiei, cel mai probabil pentru că dădea bine în campania electorală pentru prezidenţiale să nu mai măreşti facturile cetăţenilor.

În schimb, în mai 2013, premierul s-a răţoit la Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE, care a declarat: "Nu preţul energiei este mare, ci veniturile sunt mici. Problema este că economia României nu poate asigura un anumit nivel de venituri. Puterea de cumpărare este mică. Aşa că autorităţile trebuie să fie preocupate în special de creşterea veniturilor populaţiei, nu de menţinerea la un nivel jos, pe baze nesustenabile, a preţurilor energiei".

Domnul Havrileţ a mai spus, atunci, că, în mod normal, guvernele sunt cele ce ar trebui să se îngrijească mai degrabă de bunul mers al economiei.