Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 150 rănite în noaptea de luni spre marţi în timpul unor raiduri ale forţelor NATO la Tripoli, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al guvernului libian, Ibrahim Moussa, scrie Hotnews.
"Potrivit informaţiilor noastre există trei morţi şi 150 răniţi", a declarat el reporterilor după bombardarea unui spital din capitală.
Moussa a adăugat că NATO a efectuat "între 12 şi 18 raiduri împotriva unei cazărmi". Majoritatea victimelor au fost civili care trăiau în apropiere, a explicat Moussa.
Potrivit unui jurnalist AFP, raidurile care au început la ora locală 1:00 (23:00 GMT), au durat peste o jumătate de oră şi au vizat zona Bab Al-Aziziyah, reşedinţa colonelului Muammar Gaddafi.