LICITAŢIE SUPLIMENTARĂ Ministerul Finanţelor a mai luat cu împrumut 120 milioane lei pe doi ani

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 26 aprilie 2017

Ministerul Finanţelor a vândut marţi obligaţiuni benchmark în valoare de 120 milioane lei scadente în 25 februarie 2019, printr-o licitaţie suplimentară la cea de luni, în care a plasat titluri de stat de 800 milioane lei, la un randament mediu în scădere la 1,48% pe an, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

În urma sesiunii suplimentare de marţi, valoarea cumulată a împrumutului a ajuns la 920 milioane lei.

Luni, băncile participante la licitaţie au oferit 1,5 miliarde lei, de aproape două ori mai mult decât cererea, în timp ce marţi oferta băncilor a fost de 240 milioane lei.

Randamentul mediu obţinut de bănci a fost de 1,48% pe an, iar cel maxim - de 1,49%.

În 2 martie, la licitaţia precedentă pentru aceeaşi scadenţă, Ministerul Finanţelora reuşit să plaseze titlurile de stat programate la prima licitaţie din martie, vânzând obligaţiuni de 700 milioane lei scadente în 25 februarie 2019, la un randament mediu în creştere la 1,59% pe an.

Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 1,35%.

Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna aprilie 2017 să împrumute de pe piaţa internă 3,9 miliarde lei, la care se pot adăuga 470 milioane lei prin licitaţii suplimentare.

În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,41% din PIB atins în 2016.

Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb