LIDERI AI PARTIDULUI LUI MERKEL:  "Cererea CE privind acordarea de indemnizaţii imigranţilor UE, inacceptabilă"

F.A.
Internaţional / 11 ianuarie 2014

Lideri ai Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, au catalogat drept "inacceptabil" avertismentul Comisiei Europene privind necesitatea acordării indemnizaţiilor sociale imigranţilor veniţi din state membre UE.

"Poziţia Comisiei Europene este total inacceptabilă", a declarat liderul grupului parlamentar al CDU, Volker Kauder, citat de cotidianul Bild, potrivit Mediafax.

"Dacă ne va fi impus acest punct de vedere, probabil va exista un aflux considerabil de persoane care vor veni în Germania doar pentru a încasa pachetul social Hartz IV", venitul minim garantat, a adăugat Kauder.

"Dar acesta nu a fost niciodată obiectivul liberei circulaţii a cetăţenilor în spaţiul UE. Încă o dată, Comisia Europeană pare să nu analizeze consecinţele poziţiilor sale", a adăugat oficialul german.

Şi vicepreşedintele CDU, Armin Laschet, a criticat Bruxellesul. "Există un principiu european conform căruia doar cei care au cotizat au dreptul la indemnizaţii. Trebuie să menţinem acest principiu, altfel toată lumea va căuta sistemul social cel mai avantajos", a spus Laschet, citat de Süddeutsche Zeitung.

Comisia Europeană a avertizat Germania că trebuie să acorde indemnizaţii de şomaj europenilor care nu şi-au găsit loc de muncă, scrie Süddeutsche Zeitung, care a obţinut un document al CE transmis Curţii Europene de Justiţie.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb