Manifestanţii pentru unire au încheiat protestul de la Universitate

Ionuţ Stănescu
Politică / 23 octombrie 2016

Marşul "Luptă pentru Basarabia" (Sursa foto: captură Youtube)

Marşul "Luptă pentru Basarabia" (Sursa foto: captură Youtube)

Liderii lor au avut, astăzi, mai multe întâlniri cu partidele politice

O parte dintre "unionişti" au înnoptat în corturi, în Piaţa Universităţii, în noaptea de sâmbătă spre duminică

----------

Actualizare 19:30

Manifestanţii unionişti au încheiat protestul de la Universitate, după ce discuţiile cu reprezentanţii formaţiunilor politice aproape s-au încheiat, existând promisiuni ferme în ceea ce priveşte sprijinul faţă de ideea unirii Basarabiei cu România.

În această seară, corturile din zona fântânii de la Universitate au fost strânse.

Manifestanţii au încetat protestul după ce liderul lor, George Simion, le-a transmis că a obţinut din partea partidelor răspunsurile pe care le aştepta, fiecare partid asumându-şi "câte o parte din planul întregirii naţionale", relatează News.ro. Iulia Modiga, reprezentant al Platformei Unioniste "Acţiunea 2012", a declarat că oamenii au strâns corturile, după aproape 24 de ore de protest la fântâna de la Universitate şi merg spre autocarele cu care au venit din Republica Moldova.

Modiga a precizat că oamenii care au protestat în centrul Capitalei sunt mulţumiţi că au fost chemaţi reprezentanţii lor de către toate formaţiunile politice la care au făcut apel, iar acestea au arătat disponibilitate de dialog, stabilind ca discuţiile pe tema unirii să continue. Iulia Modiga a precizat că dintre persoanele amendate de Jandarmerie după protestul din Piaţa Victoriei, doar două sunt de la Platforma "Acţiunea 2012, printre care şi George Simion, iar acestea vor contesta amenzile primite şi ar putea face plângere penală pentru că au fost ridicaţi şi amendaţi în mod abuziv.

Liderul Platformei Unioniste "Acţiunea 2012", George Simion, a avut, astăzi, întâlniri la PMP, ALDE, PSD, USR şi cu PRU.

(S.A.)

------------

Actualizare 19:21 George Simion: "Am primit asigurări că partidele vor iniţia o declaraţie de unire în Parlament"

Liderul protestatarilor unionişti, George Simion a declarat, astăzi, că protestul din Piaţa Universităţii s-a încheiat, precizând că a primit asigurări de la toate partidele, mai puţin PNL, că "atâta timp cât există o majoritate pe ambele maluri ale Prutului, vor iniţia o declaraţie de unire în Parlament".

"Ne-am retras din Piaţa Universităţii, am închis în acest moment protestul de acolo, dar vom reveni ori de câte ori este necesar", a spus George Simion, la sediul Uniunii Salvaţi România, potrivit News.ro. Liderul unioniştilor a afirmat că a primit asigurări din partea partidelor politice care candidează la nivel naţional în România că, atâta timp cât există o majoritate pe ambele maluri ale Prutului, vor iniţia o declaraţie de unire în Parlament.

Simion a precizat: "În afară de PNL, am fost la toate sediile. Sunt şapte partide care candidează integral la aceste alegeri şi mergem la ele. Cu PNL, această tăcere este îngrijorătoare. Dacă aceasta este atitudinea lor nu putem decât să rămânem consternaţi, dar credem noi că o să fim primiţi mâine sau poimâine sau în zilele următoare de către doamna Alina Girghiu. E un semn de respect faţă de românii basarabeni şi faţă de toată mişcarea unionistă de pe ambele maluri ale Prutului".

El a menţionat că dorinta protestatarilor nu este de a politiza chestiunea unirii dintre România şi Moldova. "Dorinţa noastră ar fi să punem toate aceste partide la masa dialogului pentru un nou pact de tip Snagov pe subiectul reîntregirii naţionale. Sperăm să nu fi primit din altă parte ordin PNL să nu susţină întâlnirea cu unioniştii", a mai spus George Simion.

(I.S.)

------------

Actualizare 19:15 Nicuşor Dan: "România trebuie să se implice în democratizarea şi în funcţionarea instituţiilor din Republica Moldova"

Liderul USR Nicuşor Dan a afirmat, astăzi, după întâlnirea cu o delegaţie a tinerilor unionişti care au protestat în centrul Capitalei, că statul român trebuie să se implice în democratizarea şi în funcţionarea instituţiilor din Republica Moldova, adăugând că în momentul de faţă nu există încă voinţa majorităţii cetăţenilor din ţara vecină pentru unire.

Nicuşor Dan a arătat după discuţiile cu delegaţia unionistă că USR are "o sensibilitate pentru românii care trăiesc în Republica Moldova".

"Consider că avem o responsabilitate pentru ei. În momentul de faţă nu există încă voinţa majorităţii cetăţenilor din Republica Moldova pentru unire. Sigur că România are partea ei de responsabilitate, de multe ori banii pe care România i-a trimis către Republica Moldova cu cele mai bune intenţii au ajuns în buzunarele unor oameni pe care cetăţenii din Republica Moldova îi consideră nepotriviţi şi există această asociere între corupţie şi România, nefericită", a spus Nicuşor Dan, potrivit News.ro. Liderul USR a susţinut că ţara noastră trebuie să se implice în democratizarea şi în funcţionarea instituţiilor din Republica Moldova.

Acesta a menţionat: "România trebuie să constituie un model, atât ca societate, cât şi ca spaţiu economic pentru Republica Moldova. Din punct de vedere concret trebuie să încurajăm prin granturi societatea civilă care luptă pentru respectarea legii, pentru statul de drept în Republica Moldova şi trebuie să încurajăm accesul mediei din România pe piaţa din Republica Moldova şi să încurajăm printr-un fond guvernamental investiţii româneşti în Republica Moldova".

Liderul protestatarilor unionişti, George Simion, a afirmat că a găsit deschidere în cadrul USR pentru subiectul românilor din Republica Moldova şi al viitorului comun al celor două state.

"Am abordat câteva teme de interes cum ar fi interconectarea energetică şi spaţiul mediatic comun şi am analizat programul electoral din acest moment al USR la care o să venim cu anumite idei şi anumite propuneri. Considerăm că regăsirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului, dacă va exista o majoritate în ambele părţi, va fi îmbrăţişată şi de USR", a afirmat Simion, după întâlnirea de la sediul USR.

(S.A.)

------------

Actualizare 15:53 Liderul protestatarilor: "Am cerut PSD crearea unei funcţii de vicepreşedinte al partidului pe problema unirii"

Liderul protestatarilor unionişti, George Simion a declarat, astăzi, după discuţiile cu vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu, că principalele solicitări au vizat înfiinţarea unui Oficiu pentru Republica Moldova, în subordinea premierului, şi a unei funcţii de vicepreşedinte al partidului pe problema unirii.

George Simion, liderul protestatarilor "unionişti" a afirmat, după întâlnirea cu Ecaterina Andronescu că în zilele următoare vor avea o discuţie şi cu liderul PSD, Liviu Dragnea, despre solicitările protestatarilor, transmite News.ro. Simion a arătat că s-a ajuns la un consens cu cei de la PSD privind înfiinţarea unuei instituţii care să gestioneze subiectul Republicii Moldova.

"Noi ne dorim foarte mult ca această structură să fie în subordinea primului-ministru, să fie un Oficiu pentru Republica Moldova", a spus Simion, precizând că au propus de asemenea ca PSD să aibă un vicepreşedintele care să se ocupe strict de problema unirii cu Republica Moldova.

Simion a mai spus: "Ne dorim, de asemenea, ca orice referire la momentul Marii Uniri să cuprindă şi Basarabia".

El a afirmat că aşteaptă şi o confirmare privind o discuţie cu cei de la PNL, singurul partid cu care protestatarii spun că nu au avut un limbaj comun şi nu au stabilit când şi dacă se vor vedea, dar şi dacă îşi asumă propunerile lor.

"Până atunci o să rămânem în Piaţa Universităţii", a precizat Simion, arătând că până în prezent sunt mulţumiţi de reacţia partidelor politice.

Acesta a precizat: "Ne-am dori foarte mult să găsească consensul, şi să se întâlnească toate partidele la aceeaşi masă, pentru a găsi o strategie comună privind Republica Moldova".

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a afirmat că a avut o discuţie deschisă, "în limba română", cu delegaţia de unionişti din Republica Moldova.

Andronescu a menţionat că PSD este deschis la propunerea privind o declaraţie a Parlamentului, în privinţa unirii României cu Republica Moldova.

Ecaterina Andronescu a menţionat: "Am vorbit cu domnul preşedinte Dragnea să includem acest lucru şi în programul pe care noi îl definitivăm în aceste zile".

Ea a subliniat că sunt "foarte multe posibilităţi de a deschide aceste relaţii de colaborare, în sensul în care să lucreze pentru a contribui la aspiraţiile pe care moldovenii le au".

Senatorul PSD a precizat: "Solicitările acestora, ca Basarabia să fie inclusă în sărbătoarea unirii mari, sunt legitime, şi este o greşeală că acestea nu au fost cuprinse încă în programul de acţiuni. Va trebui să corectăm acest lucru".

Liderii manifestanţilor s-au întâlnit până acum cu PMP şi cu ALDE, ei având programate şi întâlniri cu USR şi cu PRU.

(S.A.)

-----------

Actualizare 15:44 Daniel Constantin, ALDE: "Demisia ministrului de Interne ar fi mai mult decât un gest de responsabilitate"

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat, astăzi, după consultările cu delegaţia tinerilor protestatari unionişti, la sediul central al partidului, că o demisie a ministrului de Interne, în contextul incidentelor de la protestele de ieri, este "un gest de responsabilitate şi asumare".

Daniel Constantin a afirmat că ALDE, ca partid care militează pentru drepturile cetăţenilor, condamnă ferm atitudinea pe care reprezentanţii Ministerului de Interne au avut-o la mitingul de sâmbătă.

"LIbertatea de exprimare nu trebuie atacată sub nicio formă. Cred că se putea găsi o cale a dialogului şi intervenţia putea fi evitată", a afirmat Daniel Constantin, potrivit News.ro. Copreşedintele ALDE a adăugat că o demisie ar fi mai mult decât un gest de responsabilitate şi asumare, din partea ministrului de Interne.

Constantin a mai declarat: "Domnul Tudorache a procedat greşit, după ce (..) a înţeles să plece din ţară când au avut loc inundaţii".

Liderul ALDE a menţionat că i-a asigurat pe protestatarii unionişti de sprijinul partidului pentru cauza lor. Daniel Constantin a arătat că protestatarii vor trimite un set de măsuri concrete, la ALDE, în zilele următoare.

"Vom încerca, prin dialog, să ne asumăm toate aceste măsuri", a mai spus Daniel Constantin, precizând că partidele trebuie să se lupte pentru ca Republica Moldova să fie alături de România în Uniunea Europeană.

Întrebat dacă ALDE susţine o declaraţie în Parlament, Daniel Constantin a răspuns că aşteaptă setul de măsuri de la unionişti şi sunt deschişi la soluţii pentru ca "naţiunea română să fie reunită" într-un fel sau altul, în conformitate cu tratatele internaţionale şi Constituţia României.

La rândul lui, George Simion, liderul protestatarilor, a afirmat că a venit destul de sceptic la ALDE şi a arătat că partidul le-a transmis că îi respectă şi le doreşte să vină acasă.

"În viitoarea legislatură, sper ca parlamentarii ALDE să facă paşi concreţi privind apropierea Republicii Moldova de România. Unirea se poate face în doi ani, trei ani, a spus Simion.

Acesta a precizat că reprezentanţii manifestanţilor doresc accelerarea paşilor privind apropierea celor două state, în următoarea legislatură.

(S.A.)

-----------

Actualizare 12:56 Traian Băsescu propune înfiinţarea Ministerului Reunificării

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a propus, astăzi, înfiinţarea Ministerului Reunificării, precizând că susţine în totalitate unirea.

"Trebuie vorbit, trebui creat un minister al Reunificării pentru că aici drumul este bătătorit, a făcut-o Germania în condiţiile existenţei actului final de la Helsinki şi exact după prevederile finale ale actului de la Helsinki. Cum la fel, tot după actul final de la Helsinki s-a despărţit Cehoslovacia. Tot în baza aceluiaşi articol 1care dă drept popoarelor să stabilească pin referendum sau prin vot în Parlament modul cum îşi vor duce viaţa în continuare. (...) România are doar de câştigat de pe urma reunificării din punct de vedere al populaţiei, al teritoriului, va deveni una dintre puterile agricole ale Europei. Având în vedere situaţia din Transnistria, în următorii 10 ani nu se poate realiza reunificarea. Legat de evenimentele de ieri, nu consider ilegală intervenţia de ieri a jandarmilor, având în vedere nerespectarea autorizaţiei primite de la primărie", a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, în urma discuţiei cu liderii unioniştilor, potrivit Mediafax. Întrebat când va fi posibilă unirea, liderul PMP a precizat că "atunci când va vrea parlamentul de la Chişinău".

"Un pas ar fi utilizarea leului românesc în Republica Moldova, pentru accelerarea procesului de unificare", a completat Băsescu.

Liderul PMP a mai precizat însă că politicienii nu ar trebui să se "joace" cu referendumul, pentru că acesta trebuie lansat la un moment potrivit, dând exemplul Marii Britanii.

Liderii unioniştilor au anunţat că se vor întâlni, astăzi, cu reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal (PNL), Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din România (ALDE), dar şi ai Uniunii Salvaţi România (USR). La ora 14.00 sunt anunţate discuţii şi cu reprezentanţii PSD.

(S.A.)

-----------

Actualizare 11:08 Protestatarii au anunţat că se vor întâlni astăzi cu liderii partidelor politice

Zeci de basarabeni şi-au petrecut noaptea în corturile amplasate în Piaţa Universităţii, aceştia declarând că vor rămâne şi duminică acolo şi fac apel căre toţi românii să li se alăture, a declarat liderul manifestanţilor, George Simion, pentru Mediafax. Totodată, protestatarii au anunţat că se întâlnesc azi cu liderii partidelor politice.

La ora 12.00, unioniştii vor fi la sediul Partidului Mişcarea Populară, iar o oră mai târziu la sediul ALDE. Conform programului anunţat de protestatari, la ora 17.00 va avea loc întâlnirea cu reprezentanţii USR.

Liderul unioniştilor, George Simion, a declarat astăzi că, pe parcursul nopţii trecute, manifestanţii au fost păziţi de echipajele de jandarmi, fără a mai exista incidente.

(S.B.)

-----------

Actualizare 10:58 Ministrul Dragoş Tudorache a cerut şefului Jandarmeriei un raport privind evenimentele din Piaţa Victoriei

Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a solicitat inspectorului general al Jandarmeriei Române un raport complet cu privire la evenimentele din Piaţa Victoriei, care au condus la reţinerea celor cinci participanţi, informează un comunicat al ministerului de resort.

"Ministrul Afacerilor Interne a precizat că nu va ezita să ia măsuri în situaţia în care au fost săvârşite abuzuri în timpul intervenţiei jandarmilor", precizează comunicatul.

Potrivit MAI, jandarmii au primit dispoziţie să nu intervină în derularea manifestaţiei din Piaţa Universităţii, decât pentru a asigura protecţia participanţilor şi fluidizarea traficului din zonă.

(S.A.)

------------

O parte dintre participanţii la marşul "Luptă pentru Basarabia", care a avut loc ieri în Capitală, au înnoptat în corturile instalate în Piaţa Universităţii.

Preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion, a precizat, ieri, că în jur de 200 de persoane vot înnopta în Piaţa Universităţii şi că sunt pregătite 100 de corturi, informează Agerpres.

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a organizat marşul "Luptă pentru Basarabia". Organizatorii marşului cer un răspuns de la liderii politici pe tema unirii României cu Republica Moldova, până astăzi, la ora 14.00.

"Dacian Cioloş, Liviu Dragnea, Alina Gorghiu, Călin Popescu-Tăriceanu, Traian Băsescu şi Nicuşor Dan sunt chemaţi de unioniştii din stradă să îşi asume Unirea ca proiect de ţară. Termenul-limită pentru un răspuns din partea liderilor principalelor formaţiuni politice din România anunţat de unionişti, este duminică, ora 14,00. Manifestanţii care au ridicat baricadă la Piaţa Universităţii din Bucureşti precizează că vor rămâne în stradă până când premierul României şi reprezentanţii partidelor politice îşi vor asuma clar că vor susţine o Declaraţie de unire cu Republica Moldova, adoptată de Parlamentul României şi că vor trata Unirea ca proiect de ţară cu toţi paşii concreţi aferenţi acestui proiect naţional", se arată într-un comunicat transmis de Platforma Unionistă Acţiunea 2012.

Marşul de ieri a fost autorizat, potrivit Jandarmeriei, între orele 14.00 şi 17.30 pe traseul Hanul lui Manuc-Piaţa Universităţii-Piaţa Română-Piaţa Victoriei, iar între orele 17.30 şi 18.00 pentru susţinerea de alocuţiuni în Piaţa Victoriei.

Ulterior, după ce manifestanţii au ajuns în zona Piaţa Victoriei, cinci dintre ei au fost ridicaţi de jandarmi şi duşi la secţia de poliţie, printre aceştia şi George Simion.

Căpitanul Mihai Vornicu de la Jandarmeria Capitalei a declarat, ieri, că preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion, precum şi alţi trei participanţi la marşul "Luptă pentru Basarabia", au fost amendaţi cu câte 3.000 de lei fiecare pentru tulburarea ordinii publice.

"Platforma Unionistă a organizat un marş, urmat de protest, pe traseul Piaţa Unirii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei, unde, la un moment dat, în apropiere de Piaţa Victoriei, un grup de aproximativ 5-10 persoane au încercat să intre pe Calea Victoriei, forţând astfel cordonul de jandarmi. Prin echipele de dialog aflate la faţa locului s-a discutat cu aceştia, li s-a explicat calea legală, aceştia nu au înţeles, după care s-a acţionat punctual, iar cele cinci persoane au fost extrase din rândul manifestanţilor şi conduse la sediul Secţiei 4 Poliţie pentru a li se stabili identitatea şi a se lua măsuri legale, drept pentru care patru persoane au fost sancţionate, conform legii privind organizarea adunărilor publice, cu câte 3.000 de lei fiecare", a spus Vornicu, într-o declaraţie de presă.

El a menţionat că, având în vedere că o parte dintre manifestanţi au ales să îşi continue protestul la Piaţa Universităţii, Jandarmeria le va permite manifestarea neautorizată câtă vreme nu se ocupă "căi de comunicaţii".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Ideal mare! sustinere jalnica. 

    Papugii de Bucuresti!

    Poza de doi bani, nu semnifica/nu distinge nimic. Doar pe aceasta ati gasit-o pentru a marca evenimentul? 

    1. Da tu una mai buna!

      acolo unirea cu Romania deja s-a produs. O poza mai potrivita nu exista :-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb