• Update 12:17
"Am o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare, deoarece am văzut că este agitaţie în presă cu ce se întâmplă. Am de pregătit şedinţa comună de la ora 5, în care prezentăm noul acord cu Comisia Europeană şi, de asemenea, constituirea comisiei speciale pentru Roşia Montană", a declarat premierul Victor Ponta, potrivit Antena 3.
Primul ministru a declarat că PSD a făcut "toate eforturile pentru ca ceea ce a promis oamenilor anul trecut să se întâmple, şi anume un Guvern USl până în 2016".
---
Liderii PSD au fost convocaţi de premierul Victor Ponta într-o şedinţă de urgenţă la Palatul Victoria.
Întâlnirea are loc după schimbul dur de replici care a avut loc ieri între preşedintele PSD, Victor Ponta, şi cel al PNL, Crin Antonescu.
Victor Ponta i-a transmis lui Antonescu că nu e deloc sigur că liderii PSD îl vor susţine. La rândul său, liderul PNL l-a contrat dur pe Ponta pe marginea candidatului USL la preşedinţie, afirmând că PSD "nu are guvernul de acasă" şi îl dă şi liberalilor din când în când, precizând că refuză postura de "păpuşă" pe care social-democraţii o pun sau nu la preşedinţie după bunul plac.
Preşedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat astăzi: "Sunt reacţii emoţionale pe care eu le dezavuez, din partea preşedintelui Senatului şi cred că astfel de ieşiri nu fac bine electoratului şi echipei social-democrate, care cred în Antonescu candidat la preşedinţie. Noi îl susţinem pe Antonescu la preşedinţie. Eu am spus un lucru pe care l-a spus şi domnul premier, dacă vrei să ai susţinere, nu trebuie să ai doar susţinerea conducerii, trebuie să ai susţinerea acelor sute de mii de furnici care sunt în PSD şi care îşi doresc cu ardoare să aibă un candidat al lor la preşedinţie, pentru anul viitor. Declaraţii de acest gen nu fac decât să irite baza partidului".