Liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc, a semnat decretul de aderare a Transnistriei la Federaţia Rusă

Ionuţ Stănescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 septembrie 2016

Evgheni Şevciuc (Sursa foto: Wikipedia)

Evgheni Şevciuc (Sursa foto: Wikipedia)

Actualizare 19:35 Mihai Ghimpu: "Teritoriu din stânga Nistrului, trebuie declarat ca fiind ocupat de Federaţia Rusă"

Teritoriu din stânga Nistrului, trebuie declarat ca fiind ocupat de Federaţia Rusă, altfel există riscul repetării scenariului realizat în Crimeea, a transmis astăzi Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal din Republica Moldova, prin intermediul unui comunicat de presă.

"Astăzi a fost adus la cunoştinţa opiniei publice un «decret» al aşa-zisului preşedinte al autoproclamatei RMN de aderare la Federaţia Rusă. Menţionăm că acest "decret" vine în urma exerciţiilor militare comune cu participarea militarilor ruşi şi a celor ai autoproclamatei RMN care au avut loc pe teritoriul Republicii Moldova în luna august a anului curent", se arată în comunicatul citat.

Potrivit liderului PL, decretul demonstrează că formatul 5+2 nu funcţionează, iar Republica Moldova trebuie să-şi stabilească o politică clară şi consecventă privind reglementarea conflictului moldo-rus.

"În calitate de candidat desemnat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova condamn aceste acţiuni şi consider că la etapa actuală singura soluţie este declararea teritoriului ocupat de către Federaţia Rusă, altfel există riscul repetării scenariului realizat în Ucraina ce ţine de anexarea Crimeii", a mai spus Mihai Ghimpu.

(G.F.)

--------

Liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc, a semnat un decret privind punerea în aplicare a rezultatelor referendumului din 2006 la care 97% dintre transnistreni au votat pentru independenţa regiunii secesioniste şi aderarea ei ulterioară la Federaţia Rusă, scrie Radio Chişinău în pagina online.

Decretul mai prevede ajustarea completă a legislaţiei transnistrene la cea rusească.

La mai bine de 10 ani de la referendumul din 2006, în care majoritatea populaţiei din stânga Nistrului s-a pronunţat pentru independenţa regiunii secesioniste şi aderarea la Federaţia Rusă, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc a decis legiferarea plebiscitului şi punerea în aplicare a rezultatelor acestuia, precizează Radio Chişinău.

Astfel, potrivit decretului semnat de acesta, prin stabilirea celor două obiective a fost definit vectorul de dezvoltare al regiunii pe termen mediu şi lung.

În conformitate cu decretul lui Şevciuc, legislaţia transnistreană urmează de urgenţă să fie adusă în conformitate cu cea a Rusiei, sugerând Sovietului Suprem de la Tiraspol şi executivului regional să-şi coordoneze activităţile în acest scop.

Autorităţile de la Chişinău nu au comentat deocamdată decretul liderului de la Tiraspol. În acelaşi timp mai mulţi experţi, printre care şi directorul executiv al Asociaţiei "Promo-Lex", Ion Manole, califică iniţiativa drept una populistă, în condiţiile în care în decembrie în regiune vor avea loc aşa-zise alegeri prezidenţiale, iar Evgheni Şevciuc încearcă să-şi facă, în acest fel, capital electoral.

Decretul lui Şevciuc vine pe fundalul unei crize profunde pe care o traversează regiunea controlată de regimul separatist de la Tiraspol, ceea ce a dus la o scădere dramatică a popularităţii liderului transnistrean, mai scrie Radiochisinau.md.

După cum se mai menţionează în document, toate actele juridice, adoptate din 2006 încoace şi care sunt contrare principiilor fundamentale ale legislaţiei ruseşti, urmează a fi considerate nule şi nu vor mai fi aplicate.

Evgheni Şevciuc a cerut de asemenea Guvernului regiunii secesioniste să instituie o comisie specială de stat care se va ocupa exclusiv cu aducerea în concordanţă a legislaţiei transnistrene cu cea a Federaţiei Ruse. În componenţa comisiei urmează a fi recrutaţi experţi străini, dar şi reprezentanţi ai comunităţii judiciare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb