Lidl a inaugurat la Lugoj primul centru logistic din zona de vest a ţării

Ionuţ Stănescu
Companii / 18 noiembrie 2016

Lidl a inaugurat la Lugoj primul centru logistic din zona de vest a ţării

Cel de-al patrulea depozit Lidl din România, care va asigura distribuţia produselor în aproximativ 45 de magazine din zona de sud-vest a ţării, a fost inaugurat în luna noiembrie, în urma unei investiţii de peste 20 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei.

Noul centru logistic are o suprafaţă construită de peste 45.000 metri pătraţi (mp) şi o arie a terenului de 160.000 mp.

Claudiu Riza, director de expansiune în cadrul Lidl România, a declarat: "Construirea centrului logistic din Lugoj a venit ca o evoluţie firească, datorată ritmului rapid de dezvoltare a reţelei Lidl. Un factor important în alegerea terenului a fost proximitatea faţă de autostrăzile A1 şi A6, lucru care ne permite optimizarea traseelor autovehiculelor de transport şi, implicit, ne ajută să reducem impactul asupra mediului".

Pentru construcţia acestui centru logistic s-au folosit atât materiale reciclate, cât şi materiale reciclabile, pe lângă betonul concasat, provenit din demolări.

Potrivit companiei, clădirea se remarcă printr-un consum scăzut de energie necesară funcţionării, emisii şi amprentă de CO2 reduse şi, implicit, printr-un impact mult diminuat asupra mediului înconjurător.

"Pe lângă materialele folosite în timpul construcţiei depozitului, am implementat proceduri de protecţie a mediului, reducând cantitatea de deşeuri generate pe şantier cu 75%. Totodată, sistemul de încălzire a clădirii a fost proiectat astfel încât să reducă cu 50% consumul de energie, prin reutilizarea căldurii recuperate de la instalaţia frigorifică," a arătat Sorin Greu, directorul general al companiei de construcţii Bog'Art ce s-a ocupat de ridicarea centrului.

Deschiderea centrului logistic din Lugoj a dus la crearea a peste 200 de locuri de muncă. În incinta centrului logistic au fost construite o cantină, săli pentru întâlniri, vestiare, şi, nu în ultimul rând, un teren de fotbal.

"Depozitul va facilita fluxul de aprovizionare a magazinelor din zona de sud-vest. Aici se vor desfăşura toate procesele care ne permit să asigurăm calitatea produselor şi livrarea lor la timp în magazine" a precizat Christina Lang, director Sediu Regional Lugoj, Lidl România.

Lanţul de magazine Lidl activează în 27 de ţări din Europa, având peste 215.000 de angajaţi

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb