LIGA EUROPA Atacurile teroriste umbresc finala

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 24 mai 2017

Atacurile teroriste umbresc finala

Finala Ligii Europa, dintre Manchester United şi Ajax Amsterdam, care se va desfăşura în această seară la Stockholm, stă, din nefericire, sub semnul atacului terorist de luni seara de la Manchester.

Pentru echipa antrenată de Jose Mourinho şocul emoţional este unul major, iar miza sportivă cade pe locul doi în aceste momente. Pentru organizatori grijile sunt mult mai mari, iar măsurile de securitate au fost deja suplimentate, la intrarea pe stadion urmând să aibă loc mai multe filtre. United va purta banderole negre în finală, în memoria celor care şi-au pierdut viaţa, la începutul partidei urmând să fie ţinut un moment de reculegere.

Manchester Arena, locul unde s-a produs atacul în timpul unui concert al cântăreţei Ariana Grande, nu este străină de sport, a găzduit în trecut meciuri de hochei, baschet sau box.

UEFA a reacţionat după această tragedie şi a anunţat într-un comunicat că finala se va disputa: "UEFA este în stare de şoc după atacul care a avut loc la Manchester. Gândurile noastre sunt alături de victime şi familiile celor afectaţi. În prezent, nu există informaţii care să sugereze că vreuna dintre activităţile UEFA de la Stockholm ar fi ţinta unor atacuri. UEFA a colaborat îndeaproape, timp de mai multe luni, cu autorităţile suedeze şi cu Federaţia Suedeză de Fotbal, iar riscul terorismului a fost luat în considerare încă de la început. În plus, au fost implementate mai multe măsuri de securitate, după atacurile de la Stockholm (n.r. la începutul lunii aprilie, un camion a intrat în mulţime în centrul oraşului Stockholm, 4 persoane şi-au pierdut viaţa şi 15 au fost rănite). (...) Având în vedere procedurile de securitate, UEFA îndeamnă fanii să ajungă la stadion cât mai curând posibil, pentru că vor avea loc verificări amănunţite la intrări, ceea ce ar putea întârzia accesul pe stadion".

Evenimentele dramatice ale ultimilor ani au făcut ca activităţile legate de sport să aibă nevoie de forţe de securitate imense pentru a putea avea loc. Nicio mare competiţie nu se mai poate desfăşura fără un sistem de siguranţă bine pus la punct, cheltuielile legate de asigurarea securităţii încep să fie mai mari decât cele care au legătură cu întrecerea sportivă. Atacurile teroriste de la Paris din noiembrie 2015 au schimbat toate planurile în materie de securitate pe stadioane şi în jurul acestora. De altfel, problema securităţii marilor competiţii se pune tot mai puternic după atentatele teroriste de la New York din 11 septembrie 2001. Preşedintele Vladimir Putin a cerut pentru JO din 2014 un dispozitiv de securitate uriaş, alături de forţele armate, 15.000 de soldaţi, fiind mobilizaţi şi 37.000 de poliţişti. La Londra,în 2012, din cauza ameninţărilor organizaţiilor teroriste, în frunte cu Al-Qaida, costurile necesare asamblării unui sistem de securitate solid, cu tot ce implică acesta, s-au ridicat la peste 1.500.000.000 de euro. Dacă iniţial se miza pe 10.000 de oameni de securitate, ulterior oficialii britanici au dublat numărul agenţilor, iar Ministerul Apărării a pus la dispoziţie 3.000 de soldaţi activi şi alţi 2.000 de soldaţi în rezervă. În 2014, în timpul Campionatului Mondial de Fotbal au fost mobilizate forţe de ordine enorme, cheltuielile legate de siguranţă fiind cifrate la aproximativ 1.000.000.000 de dolari. O sumă similară a fost cheltuită pentru siguranţa spectatorilor şi competitorilor din timpul Campionatului European de Fotbal, desfăşurat anul trecut în Franţa, primul la care s-a pus cu seriozitate problema disputării unor meciuri cu porţile închise.Pe de altă parte, există voci că la competiţiile "obişnuite" măsurile de securitate sunt la nivel minim.

Revenind la evenimentul sportiv, Manchester United s-a calificat în finală după ce a terminat la egalitate cu Celta Vigo pe teren propriu, 1-1, în manşa a doua a semifinalelor, în tur a câştigat în deplasare cu 1-0. Ajax Amsterdam a trecut de formaţia franceză Olympique Lyon după o dublă cu multe goluri, 4-1 pe teren propriu şi 1-3 în deplasare. În această seară, formaţia britanică poate câştiga singurul trofeu care îi lipseşte din palmares. Pentru Ajax aceasta va fi prima finală europeană după 1996.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb