Deputatul PP-DD Liliana Ciobanu cere Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) o anchetă privind scandalul puilor injectaţi cu apă din Bulgaria, conform unui comunicat trimis redacţiei.
Deputatul PP-DD solicită ANSVSA declanşarea unei anchete pe marginea scandalului izbucnit la sud de Dunăre legat de interzicerea vânzării cărnii de pui injectată cu apă şi recomandă populaţiei să verifice cu atenţie produsele alimentare pe care le cumpără şi le consumă.
"Consumul masiv de carne de pui cu conţinut de apă mai mare de 4,5% ar putea produce efecte nedorite pentru organismul uman, riscuri pe care oficialii ANSVSA ar trebui să le prezinte oamenilor. Nu în ultimul rând, giurgiuvenii, în special, şi românii, în general, au suferit prejudicii nedorite ale bugetelor personale, prin achiziţionarea unor produse neconforme standardelor de calitate. ANSVSA trebuie să verifice situaţia menţionată, cu atât mai mult cu cât anul trecut în România s-au consumat 6 de tone de carne albă, adusă de la sud de Dunăre, iar unele produse de acest tip conţineau chiar 25 la sută apă", a precizat deputatul Liliana Ciobanu.