Companiile cărora statul le acordă sprijin constând într-o cotă redusă de achiziţie de certificate verzi sunt obligate să nu disponibilizeze mai mult de 25% din personalul înregistrat în momentul în care se califică pentru primirea ajutorului de stat, se arată într-o Hotărâre de Guvern (HG) publicată vineri în Monitorul Oficial.
Altă condiţie este ca firmele să îşi eficientizeze activitatea şi să încheie parteneriate cu instituţii de învăţământ pentru cursuri de specializare în domeniile în care activează.
Valoarea ajutorului de stat este de 750 milioane euro, iar numărul beneficiarilor este estimat la 300 companii. Schema de sprijin are valabilitate de 10 ani.
Textul prezentei HG mai transmite că marii consumatori de energie electrică vor plăti doar 15-60% din certificatele verzi aferente cotei obligatorii stabilite prin legislaţie, ajutorul de stat urmărind evitarea riscului ca aceste companii să îşi piardă competitivitatea din cauza sprijinului acordat energiei din surse regenerabile.
Prin sistemul certificatelor verzi, Executivul sprijină producţia de energie din surse regenerabile. Fiecare producător primeşte gratuit de la compania Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea. Mai departe, producătorii vând certificatele verzi către furnizori, care sunt obligaţi, prin lege, să le cumpere, pentru ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.
Presa scrie că, în ultimii ani, marii consumatori de electricitate Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi s-au plâns de preţul prea mare al energiei electrice şi în special de ajutorul de stat acordat de Executiv producătorilor de energie din surse regenerabile. Cele două companii sunt principalii beneficiari ai acestui ajutor de stat.
Majorarea costurilor cu energia electrică (urmare a sistemului de sprijin al energiei regenerabile prin certificate verzi) are impact semnificativ asupra preţurilor produselor industriale şi, implicit, asupra competitivităţii industriei energointensive, care, în ţara noastră, asigură circa 20% din consumul de energie. Această industrie este cel mai mare generator de locuri de muncă, la nivelul lui 2012 asigurând direct în jur de 760 mii locuri de muncă şi indirect circa 1,5 milioane.