LIVIU DRAGNEA: "Aproximativ 1.000 de posturi din administraţia centrală vor fi transferate în administraţiile locale"

Ioana Tudorache
Ziarul BURSA #Politică / 29 mai 2013

"Aproximativ 1.000 de posturi din administraţia centrală vor fi transferate în administraţiile locale"

Vicepremierul Liviu Drag­nea a anunţat că problema lipsei de personal din primării se va remedia "în curând", prin transferul a aproximativ 1.000 de posturi din administraţia centrală către administraţiile locale. Numărul primăriilor care au nevoie de personal nou este estimat la 800. Liviu Drag­nea a precizat că se vor trans­fera pos­turi din administraţia centrală, în cadrul administraţiei locale şi se vor elimina posturile vacante, cu scopul realizării unui efectiv minim în fiecare primărie, fără ca numărul posturilor din sistemul public să se majoreze. "Această situaţie a fost cauzată de faptul că în sistemul public se debloca un post, doar în momentul în care ieşeau din sistem alţi şapte angajaţi", a explicat domnia sa.

În ceea ce priveşte problema arieratelor, Liviu Dragnea a precizat că primăriile nu mai au probleme "atât de mari", după ce, anul trecut, au fost transferate 2 miliarde de lei în scopul plăţii datoriilor. Aceste fonduri au fost alocate din fondurile destinate iniţial investitiilor din dezvoltare.

În cadrul şedinţei Comitetului de Monitorizare al programului Operaţional Regional (CMPOR) 2007-2013, vicepremierul a precizat că sumele totale din fonduri europene pe programul regional plătite efectiv în ţara noastră reprezintă, momentan, 40% din totalul sumelor, având un grad de absorbţie de 30%. Domnia sa a precizat că procentul de 40% (1,5 miliarde euro) este reprezentat de plăţile efective la care se adaugă şi refinanţarea proiectelor deja în derulare. Pe lângă această sumă, s-au mai alocat acestui sector 200.000 euro de la bugetul de stat, a adăugat Liviu Dragnea.

De asemenea, acesta a mai precizat că ţinta pentru gradul de absorb­ţie al fondurilor europene pentru anul în curs este de 50%, urmărindu-se ca până în anul 2015 să se ajungă la un grad de 100% ţintă pe care autorităţile o consideră "rezonabilă şi tangibilă". Numărul proiectelor finalizate până în acest moment este 1.500.

"Un motiv de laudă ar fi că pe parcursul anului trecut, toţi indicatorii stabiliţi iniţial au fost atinşi şi chiar depăşiţi. Astfel, de exemplu, la începutul anului precedent se propunea crearea unui număr de 15.000 de noi locuri de muncă, constatându-se că ţinta a fost depăşită, ajungându-se la 22.500 noi locuri de muncă", a declarat Liviu Dragnea.

În şedinţa CMPOR s-a discutat şi despre problema realocărilor de fonduri, votându-se utilizarea a 100 milioane euro din sumele economisite pentru eficienţa energetică a clădirilor, pentru abilitarea monumentelor istorice şi culturale, pentru infrastructura turistică, precum şi pentru structurile pentru situaţii de urgenţă. Aceste economii provin din licitaţiile în urma căreia s-a obţinut un preţ mai redus decât cel estimat iniţial şi din corecţii financiare.

Liviu Dragnea a mai declarat că o mare parte din sumele alocate prin Fondul Social Europen a fost utilizată pentru infrastructura rutieră, în special pentru autostrăzi, dar şi pentru drumurile judeţene, pentru regenerarea urbană, investiţii în domeniul mediului, pentru sănătate şi educaţie, susţinerea IMM-uri şi dezvoltarea capitalului uman. De asemenea, acesta a mai precizat că se propune alocarea unei sume importante pentru realizarea cadastrului.

"Sumele pentru dezvoltarea Româ­niei sunt insuficiente, aşa că au fost alocate într-un mod cât se poate de raţional", susţine Liviu Dragnea.

Un alt subiect discutat a fost acela al plăţii corecţiilor către beneficiarii de proiecte care au avut câştig de cauză în procesul cu statul, a adăugat vicepremierul, care a precizat că statul încearcă să îşi plătească datoriile către aceştia deoarece suma poate fi suportată, iar proiectele pot fi continuate, necauzând scăderi ale gradului de absorbţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. o alta combinatie!

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb